Parohia Cetate, unul dintre cele mai vechi lăcașe de cult din Timișoara, a găzduit sâmbătă seara peste o sută de tineri participanți la ITO 2023. Și pentru că tema centrală a evenimentului a fost prietenia, preoții le-au transmis celor prezenți cum să se raporteze la aceasta și ce să facă atunci când se vor întoarce la casele lor.
Seara de sâmbătă i-a împărțit pe tinerii ortodocși sosiți la Timișoara pentru ITO 2023, în cinci biserici unde au fost săvârșite slujbe religioase. Unul dintre lăcașele de cult care a găzduit o parte din oaspeți a fost și Parohia Cetate din Piața 700. Biserica ce a fost sfințită initial în anul 1935 cu hramul Învierea Domnului, a găzduit delegațiile sosite din Mitropolia Basarabiei, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, Arhiepiscopia Târgoviștei, dar și pe tinerii din Sudul Basarabiei.
Oaspeții au avut ocazia să asculte strana cântând după tipic bănățean, iar la final, după ce a fost săvârșit un TeDeum de mulțumire, preoții le-au vorbit tinerilor despre prietenie.
”Le-am transmis un exemplu de primire a oaspeților pentru că am săvârșit slujba de TeDeum de mulțumire pentru ei împreună cu preoții lor însoțitori. Le-am arătat că suntem cu toții frați ai lui Hristos și întru Hristos. Vrem ca exemplul de slujire în comun al preoților să fie pentru ei un exemplu de conviețuire. Prietenia este cel mai sincer și profund sentiment de care este în stare un om și consider că este un sâmbure sădit în sufletul omului încă de la crearea lui; și acesta se dezvoltă, crește, dă flori și roade în măsura în care omul îl hrănește. Dacă îl hrănește cu iubire va câștiga fructele prieteniei. Asta înseamnă respect față de semeni, dragoste, ajutor, înseamnă să plângi cu cel care plânge și să râzi cu cel care râde. Vreau să închei cu un mesaj: un tânăr l-a întrebat pe Fericitul Augustin, ce să fac pentru ca să mă mântuiesc, iar acesta din urmă i-a răspuns: iubește și fă ce vrei! Iubind vei hrăni de fapt în sufletul tău omul care va ajunge al prieteniei”, a spus părintele paroh Marcel Vlaicu.
O prietenie poate începe la deschiderea unui eveniment, dar cu siguranță nu se sfârșește la festivitatea de închidere. Asta a transmis părintele George Dimoiu, unul dintre preoții slujitori în Parohia Cetate:
”Le-am spus să fie iubitori, să ducă mesajul mai departe, să ducă mai departe prieteniile legate aici și ITO să nu se termine. Să fie prezențe vii, creștini vii în societate, acolo unde își desfășoara activitatea, în familiile lor, în grupurile de prieteni, peste tot unde se vor afla.Ei trebuie să urmeze exemplul Mântuitorului, pentru că e scris în Sfintele Scripturi că atunci când noi eram dușmanii lui Dumnezeu, din dragoste, din iubire, El L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să ne mântuiască și să devenim prieteni ai lui. Cum spune Hristos foarte frumos la sfârșitul activității Sale de aici de pe pământ: <Nu vă mai spun slujitori pentru că nu mai sunteți slujitori, ci de acum vă spun prieteni>. Slujitorii nu știu ce face stăpânul, dar prietenii comunică între ei. Această prietenie care este, spun eu, un sentiment nu uman, ci divin, ar trebui să îi anime pe tineri, pentru că vedem de multe ori cum unii din zilele noastre uită să fie iubitori, prieteni, pozitivi. Ar trebui ca acest cuvânt al Mântuitorului <Voi sunteți prietenii Mei>, să îi anime pe toți și să fie toți prieteni unul cu celălalt”.
Trecutul parohiei
La final, câteva crâmpeie din istoria unuia dintre cele mai vechi lăcașe de cult din municipiul Timișoara.
În volumul Repere Religioase Ortodoxe Române Timișorene, părintele Ioan Bude precizează că inițial acesta a fost sfințit cu hramul Învierea Domnului, în anul 1935 de Episcopul Aradului, doctor Grigore Comșa și respectiv de Episcopul militar, doctor Ioan Stoia de Alba Iulia. Edificiul a servit ca Biserică a Garnizoanei Timișoara și a funcționat astfel până în 1948, când a fost închis de comuniști și transformat în depozit de legume și fructe. La insistențele conducerii Garnizoanei Timișoara, în 1996 a fost redeschis ca biserică militară, reamenajat canonic și resfințit la 26 octombrie 2000 de către I.P.S. Nicolae, Mitropolit al Banatului.
Lăcașul de cult este o construcție solidă, cu ziduri late de aproape 2 metri ce datează din preajma anului 1750, este de tip navă cu tavanul boltit și delimitări tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar. De precizat că nu are turlă, iar clopotnița din lemn este instalată pe copertina din partea dreaptă a intrării principale.
Între anii 2000 și 2003 a fost realizată pictura murală ”in fresco” de către artiștii Ioan Bădilă și Ana Pitic Bădilă. În contextul tematic al picturii este integrată pe tavan imaginea unui vechi sigiliu al Timișoarei. Atât grupurile de portrete cât și scenele biblice sunt delimitate în maniera celor doi pictori cu chenare decorative, de o frumusețe aparte, iar de-a lungul pereților laterali sunt așezate scaune sculptate.
Iconostasul din lemn prezintă în configurarea ușilor și coronamentului admirabile suprafețe lucrate artizanal, filigranat.
La intrarea în biserică, pe partea dreaptă, pe o placă de marmură albă se află scris cu litere aurii următorul text: ”Întru mărirea Sfintei și Celei de o Ființă și de viață Făcătoarei și Nedespărțitei Treimi. Sfințitu-s-a această Biserică Militară din Timișoara, cu hramul Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, în zilele Majestății Sale, Binecredinciosului Carol al II-lea Regele României, de către PSS Episcop Militar dr. Ioan Stoia de Alba Iulia și de PSS Episcop dr. Grigore Gheorghe Comșa al Aradului. Timișoara, la 21 aprilie 1935. Duminica Floriilor”.
Dacă la începutul existenței sale lăcașul a avut hramul Învierea Domnului, după redeschiderea sa ca biserică a primit hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Foto: Ionela Crașovan