Etichetă: poliție

  • S-au tras focuri de armă la Valea Vişeului. Contrabandiştii şi-au abandonat maşina ticsită cu ţigări în valoare de 53.000 lei

    S-au tras focuri de armă la Valea Vişeului. Contrabandiştii şi-au abandonat maşina ticsită cu ţigări în valoare de 53.000 lei

    Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului au descoperit şi ridicat în vederea confiscării dintr-un autoturism abandonat pe un drum forestier peste 4.500 pachete de ţigări de provenienţă Duty Free, în valoare de peste 53.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

    Ieri, 23.05.2023, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, județul Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

    Astfel, în jurul orei 19.00, pe raza localității Valea Vișeului, poliţiştii au observat un autoturism de teren care se deplasa dinspre frontieră către interiorul țării, pe un drum forestier.

    La puțin timp, polițiștii de frontieră au observat că autoturismul se oprește, din interior au ieșit doi bărbați și au fugit în direcții diferite, ignorând somațiile verbale, precum și cele 3 focuri de avertisment transe în plan vertical, conform prevederilor legale.

    S-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării și reținerii persoanelor care au fugit, iar în interiorul autoturismului de teren marca Volkswagen Touareg, cu număr de înmatriculare specific Franței, au fost observate mai multe colete voluminoase care conțineau țigări.

    S-a luat măsura conducerii mijlocului de transport cu țigări la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor din mașină, a rezultat cantitatea de 4.510 pachete de ţigări, în valoare de 53.000 lei.

    Autoturimul în valoare de 25.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

    În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

  • Un polițist rutier care dirija circulația, accidentat de o șoferiță de 62 de ani

    Un polițist rutier care dirija circulația, accidentat de o șoferiță de 62 de ani

    Un polițist rutier, accidentat de o șoferiță de 62 de ani. Dirija circulația într-o intersecție
    Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de joi, 4 mai, un polițist care dirija traficul a fost acroșat de către o șoferiță în vârstă de 62 de ani.

    În această dimineață, în jurul orei 08.00, o femeie de 62 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în zona intersecție străzii Ștefan cel Mare cu Calea Moților din Alba Iulia, a surprins și accidentat un polițist rutier care desfășura activități de dirijare a traficului în intersecție.
    În urma accidentului, polițistul a suferit leziuni ușoare la un braț și a primit îngrijiri medicale.

    Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu era sub influența alcoolului.

    Cercetările sunt continuate pentru stabilrea tuturor înprejurărilor producerii acestui accident.

  • U Cluj – Sepsi e finala Cupei României Betano 2023! „Șepcile” i-au stricat debutul lui Rednic la UTA

    U Cluj – Sepsi e finala Cupei României Betano 2023! „Șepcile” i-au stricat debutul lui Rednic la UTA

    U Cluj a învins-o pe UTA, scor 1-0, și o va înfrunta pe Sepsi Sf. Gheorghe în finala Cupei României Betano.

    Cele două echipe de tradiție din Ardeal au început din perspective diferite meciul pentru al doilea loc în finala Cupei. „Studenții” sunt liniștiți în campionat, fiind scăpați de presiunea nisipurilor mișcătoare din subsolul ierarhiei.

    „Bătrâna Doamnă”, cu un antrenor nou pe bancă, în persoana lui Mircea Rednic, suferă din greu în play-out, dar a venit hotărâtă să se agațe de șansele pentru a evolua cu trofeul pe masă.

    U Cluj – UTA, echipe de start: 

    U Cluj: Gorcea – Oancea, Martic, Pițian, Goranov – Bic, G. Simion – Chipciu, Remacle, Nistor – Thiam 
    Rezerve: P. Iliev – Pițian, Fl. Ilie, Tescan, Hofman, I. Filip, Ad. Bălan. Trif, Horșia 
    Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău 

    UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Aly – Roger, P. Anton, Ubbink – R. Pop, Postolachi, Otele 
    Rezerve: Kucher – R. Benzar, Batha, Hoxhallari, Stahl, Cascini, Șteau, Keșeru, Milosevic 
    Antrenor: Mircea Rednic

  • Beat la volan, depistat de poliţiştii din Şomcuta Mare

    Beat la volan, depistat de poliţiştii din Şomcuta Mare

    Miercuri, 26 aprilie, la ora 18.17, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au oprit, pe D.N.1C, în localitatea Șomcuta Mare, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 52 de ani din Buciumi.
    Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
    Bărbatul de 52 de ani este cercetat de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

  • Șoferul de TIR spune că a furat „din greșeală” camera din parcarea de pe DN7 și își cere scuze autorităților

    Șoferul de TIR spune că a furat „din greșeală” camera din parcarea de pe DN7 și își cere scuze autorităților

    Cazul a fost dat publicităţii săptămâna trecută de DRDP Timişoara, care preciza că furtul a avut loc într-o parcare aflată între localităţile arădene Pecica şi Nădlac.

    „La fiecare informare pe care o facem cu privire la activităţile de salubrizare din parcările de pe drumurile naţionale, ni se recomandă să montăm camere de supraveghere. Un asemenea punct negru, unde se aruncau foarte des deşeuri provenite din gospodării sau materiale de construcţie, este pe DN 7 între Pecica şi Nădlac. A fost montată recent o cameră de supraveghere, dar aparatul a fost furat”, transmiteau, vineri, reprezentanţii DRDP Timişoara, care publicaseră imaginile video.

    În înregistrarea făcută pe timp de noapte se vede cum un TIR se apropie de stâlpul pe care e instalată camera, un bărbat coboară din cabină şi demontează dispozitivul. Imaginile date publicităţii au fost blurate pentru a se proteja identitatea conform regulilor GDPR, însă au fost trimise poliţiştilor arădeni pentru a fi analizate.

    Șoferul de TIR spune că a furat camera „din greșeală”

    Miercuri, DRDP a anunţat că mediatizarea cazului a avut „un final mai degrabă neaşteptat”.

    „Persoana filmată în noaptea de 15/16 aprilie în timp ce demonta camera şi-a recunoscut vina, contactând atât SDN Arad, cât şi DRDP Timişoara. Şoferul a motivat că a fost o greşeală, crezând că este o cameră nefuncţională, şi a menţionat că va suporta paguba. Apreciem gestul şoferului, dar SDN Arad a făcut, în paralel, plângere penală prin care a sesizat săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat, constituindu-se parte civilă pentru recuperarea integrală a prejudiciului”, a transmis DRDP Timişoara.

    Parcarea de pe DN 7 din zona Pecica – Nădlac va fi monitorizată video din nou, „pentru a-i opri pe cei care mai intenţionează să depoziteze deşeuri provenite din gospodării”, au mai transmis drumarii.

  • O nouă sesiune de admitere în școlile de poliție. Sunt scoase la concurs peste 1.600 de locuri

    O nouă sesiune de admitere în școlile de poliție. Sunt scoase la concurs peste 1.600 de locuri

    În perioada aprilie – iunie a.c., se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, pentru formarea agenților de poliție.

    Numărul de locuri, defalcat pe școli, este următorul: 1.340, la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și 300 la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca.

    Cererile tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 20 aprilie – 5 mai, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Unitățile de recrutare vor posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se vor transmite cererile-tip de înscriere. Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.

    În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații vor depune documentele solicitate până la data de 15 mai.

    Lista cu unitățile de recrutare se regăsește aici – https://www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-teritoriale.

    Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor (nota de promovare a fiecărei probe fiind minim 5), iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.

    Proba de evaluare a performanței fizice va fi susținută în perioada a 19 – 24 mai, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, astfel:

    – Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

    – Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;

    – Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;

    – Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;

    – Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;

    – Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

    Spre deosebire de anii trecuți, proba de evaluare a cunoștințelor nu se va susține la sediul unităților de recrutare, ci la sediul școlilor

    Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor la data de 27 mai, iar rezultatele obținute vor fi aduse la cunoștința candidaților prin postarea pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează, până la data de 28 mai.

    Proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislație specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum și a instituțiilor politice ale statului , educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic.

    La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.

    Examinarea medicală se realizează în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 31 mai – 29 iunie.

    Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 30 iunie.

    Detalii cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul MAI https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/, precum și pe site-urile fiecărei instituții de învățământ:

    Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – http://www.scoalapolitie.ro/

    Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca– http://www.scoalapolcj.ro/.

  • Cătălina-Ioana a plecat dintre noi. Era un cadru de nădejde în IPJ Sibiu

    Cătălina-Ioana a plecat dintre noi. Era un cadru de nădejde în IPJ Sibiu

    Într-un anunț făcut pe Facebook, IPJ Sibiu anunță decesul Cătălinei-Ioana Săbădușiu, o tânără criminalistă.

    Sâmbătă, colegii ei au pomenit-o și au păstrat un moment de reculegere în amintirea ei.

    „Odată cu încadrarea în M.A.I., ne pregătim să asistăm la durerea, tristețea și pierderile cetățenilor. Nu suntem pregătiți totuși să simțim noi aceste lucruri când vine vorba de unul dintre colegii noștri. Ziua de 03 martie 2023 va rămâne în amintirea noastră drept una dintre cele mai triste zile, ziua în care colega noastră, criminalist, agent de poliție Cătălina-Ioana Săbădușiu, a plecat spre cer. În amintirea ei, pe data de 08 aprilie vom păstra din nou un cuvenit moment de reculegere, ne vom ruga pentru odihna sufletului Cătălinei și îi vom cere bunului Dumnezeu să ne păzească de astfel de tragedii pentru totdeauna”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Poliția Sibiu.

    Polițiștii transmit că Săbădășiu Cătălina-Ioana rămâne în amintirea lor, mereu cu zâmbetul pe buze și cu pasiunea pentru criminalistică în suflet. „Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente dificile”, spun aceștia.

  • Accident rutier în Maramureș. Tractoristul a răsturnat utilajul, fiind băut

    Accident rutier în Maramureș. Tractoristul a răsturnat utilajul, fiind băut

    Miercuri, 29 martie, la ora 14.10, în timp ce polițiștii din cadrul Postului de Poliție Remetea Chioarului efectuau serviciul de patrulare pe D.J. 182E, în locul numit ”Vârfu Popii”, au observat un tractor care era oprit cu fața între doi brazi, iar lângă acesta se afla o persoană care prezenta mai multe plăgi la nivelul capului și feței.


    Polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat de 70 de ani.
    În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul a condus tractorul care tracta un plug, pe D.J. 182E, pe raza localității Berchezoaia, iar din motive necunoscute a părăsit partea carosabilă și s-a oprit între cei doi brazi.


    În urma impactului, conducătorul auto a fost proiectat prin parbriz, a căzut în fața tractorului și a suferit vătămări corporale. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea.


    Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.


    În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

  • Elevi din Moisei şi Borşa au petrecut o zi de neuitat în compania câinelui polițist Athos

    Elevi din Moisei şi Borşa au petrecut o zi de neuitat în compania câinelui polițist Athos

    Agent șef de poliție Koman Toader din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, împreună cu partenerul său necuvântător, câinele de serviciu Athos, au participat, azi, în cadrul Proiectului “Școala Altfel”, la o activitate în care copiilor le-au fost prezentate activitățile specifice Poliției de Frontieră, dar și câteva exerciții demonstrative cu privire la dresajul de disciplină.
    Impresionați de momentul în care câinele Athos a primit de la stăpânul său comanda de a prinde “infractorul”, copiii au oferit aplauze în semn de apreciere pentru abilitățile și obediența necuvântătorului.
    „Mulțumim cadrelor didactice de la Școala Generală nr. 1 Moisei, respectiv Școala Gimnazială nr. 9 Borșa pentru invitație, disponibilitate și interesul manifestat pentru instituția noastră si activitățile specifice Poliției de Frontieră”, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

  • Zeci de polițiști din Alba au donat sânge. Acțiune cu ocazia Zilei Poliției Române

    Zeci de polițiști din Alba au donat sânge. Acțiune cu ocazia Zilei Poliției Române

    Zeci de polițiști din Alba au donat sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia, în cadrul unei acțiuni organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Poliției Române, la data de 25 martie.

    Potrivit IPJ Alba, miercuri, 22 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au luat parte la o acțiune de donare de sânge, organizată, în semn de solidaritate față de persoanele care se află într-o situație medicală dificilă și au nevoie de transfuzii de sânge, dar și față de cadrele medicale care le îngrijesc.

    Acțiunea e cuprinsă în cadrul manifestărilor organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, de Ziua Poliției Române, 25 martie.

    Polițiștii îi îndeamnă pe toți cei eligibili să facă acest gest simplu și benefic pentru viața celor aflați în momente delicate.

    Un singur donator poate salva, printr-o donare, mai multe vieți!, este mesajul IPJ Alba.