Etichetă: rankingul leiden

  • UBB, pentru al şaselea an consecutiv, cea mai reprezentativă universitate din ţară în cercetarea ştiinţifică

    UBB rămâne, pentru al şaselea an consecutiv, cea mai reprezentativă universitate din ţară în cercetarea ştiinţifică evaluată global în clasamentul internaţional Leiden.

    Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziţie în ţară şi poziţia 1021 la nivel internaţional în prestigiosul ranking Leiden (https://www.leidenranking.com/) al universităţilor lumii dat publicităţii miercuri, 2 iunie 2021, şi care a inclus doar 1225 de universităţi din cele aproximativ 30000 existente la nivel internaţional.

    Doar trei universităţi din România au fost incluse în acest clasament de referinţă la nivel internaţional, care urmăreşte cercetarea ştiinţifică în universităţi. Acestea sunt Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca/UBB (1021), Universitatea Politehnica din Bucureşti/UPB (1135) şi Universitatea din Bucureşti/UB (1214).

    Pe domenii de ştiinţă, în ţară, lucrurile se prezintă astfel:

    – Biomedical and health sciences: UBB (1068) este singura universitate din ţară inclusă în actuala ediţie a clasamentului;

    – Life and earth sciences: UBB (804) este urmată de UB;

    – Mathematics and computer science: UPB, urmată de UBB (669) şi, pe a treia poziţie, de UB;

    – Physical sciences and engineering: UPB, urmată de UBB (832) şi, pe a treia poziţie, de UB;

    – Social sciences and humanities: UBB (589) este singura din ţară inclusă în ranking.

    „Rankingurile ne ajută în primul rând în diagnosticuri organizaţionale care să susţină apoi politici academice bazate pe dovezi. Invocarea lor şi pentru performanţa academică trebuie însă făcută cu grijă şi seriozitate, pentru a nu arunca lucrurile în derizoriu. Astfel, dacă există performanţă în timp (repetată în acelaşi ranking) şi în contexte diferite (în mai multe rankinguri), atunci putem considera rankingul şi un indicator proxi al performanţei academice. UBB este de şase ani pe prima poziţie în ţară în acest ranking şi pe prima sau pe primele poziţii şi în alte rankinguri internaţionale ale universităţilor. În consecinţă cred că pot spune la modul serios că „rankingul Leiden” arată forţa UBB în generarea de cunoaştere inovativă prin cercetare ştiinţifică, atât global, cât şi în domeniile de ştiinţă care corespund Şcolilor academice/de ştiinţă din UBB: (1) Biomedical and health sciences (Şcoala academică de sănătate) – UBB este prima şi singura din ţară; (2) Life and earth sciences (Şcoala academică de ştiinţele naturii şi ale vieţii) – UBB este prima din ţară; (3) Mathematics and computer science (parte din Şcoala academică de ştiinţele naturii şi ale vieţii/Şcoala academică de inginerie şi tehnologie) – UBB este a doua în ţară; (4) Physical sciences and engineering (Şcoala academică de ştiinţele naturii şi ale vieţii/Şcoala academică de inginerie şi tehnologie) – UBB este a doua în ţară; (5) Social sciences and humanities (Şcoala academică de arte şi ştiinţe umaniste/Şcoala academică de ştiinţe sociale) – UBB este prima şi singura din ţară. Dacă între 2012-2015 România nu avea nicio universitate în acest ranking de prestigiu care arată capacitatea de a genera cunoaştere competitivă, iată că acum avem trei universităţi româneşti. Dacă programul ministerial bun, demarat în acest an, de a susţine cercetarea ştiinţifică în universităţi va continua adecvat (predictibil şi cu buget rezonabil) în anii care vin, atunci probabil că şi mai multe universităţi din ţară vor pătrunde în acest ranking de referinţă internaţională „, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

    Rankingul Leiden este un clasament academic focalizat pe activitatea ştiinţifică din universităţi, exprimată prin publicaţii Web of Science („articles” şi „reviews”), fiind rankingul de referinţă la nivel internaţional pentru această componentă academică, şi anume cercetarea ştiinţifică.

  • Universitatea Babeș-Bolyai, prima universitate din România în clasamentul Leiden al universităților internaționale

    Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca ocupă prima poziție între universitățile românești, conform rankingului Leiden al universităților internaționale, dat publicității miercuri.

    Potrivit UBB, rankingul Leiden este cel mai prestigios ranking european care clasifică universitățile internaționale după capacitatea de a genera cunoaștere prin cercetare științifică avansată, inclusiv în relație cu industria și societatea, exprimată în publicații științifice indexate în Web of Science; așadar, spre deosebire de rankingurile de același calibru – ARWU-Shanghai/QS/THE, etc. -, nu include indicatori de educație (diseminarea cunoașterii prin predare/învățare), focalizându-se pe capacitatea universităților de a genera (și utiliza) cunoașterea.

    În analiza globală standard a universităților în rankingul Leiden, UBB ocupă prima poziție în România, urmată din Universitatea Politehnica din București (UPB). UBB ocupă poziția 976, din 1176 universități incluse în rankingul Leiden, din totalul de aproximativ 30.000 de universități existente la nivel internațional.

    „UBB ocupă podiumul în multe clasamente internaționale ale universităților, dar mă bucură în mod special prezența UBB în acest ranking riguros și obiectiv. În primul rând, acest ranking include doar universitățile care, dincolo de o potențială bună activitate de predare/învățare și/sau de relație cu societatea, pot genera cunoaștere avansată cu impact detectabil/semnificativ la nivel internațional; iar UBB este o universitate internațională care nu doar predă sau folosește cunoașterea generată de altii, ci este capabilă să producă cunoaștere inovativă, asigurând astfel țării avantaje competitive! În al doilea rând, acest ranking reconfirmă statutul  UBB de una dintre cele mai reprezentative  universități  de cercetare avansată din țară (în prezent probabil cea mai reprezentativă), statut cu care am fost anul acesta acceptați în rețeaua exclusivistă GUILD, a unora din cele mai reprezentative universități europene world-class”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

    În edițiile din 2011/2012, 2013, 2014 și 2015, România nu a avut nicio universitate în rankingul Leiden. Publicațiile internaționale ale UBB au crescut constant începând cu anul 2006, astfel că în 2016/2017/2018/2019, România a fost reprezentată în rankingul Leiden doar de UBB.