Etichetă: rapid bucuresti

  • Duminică, 21:30 Universitatea Cluj – Rapid București. Derby de tradiție la Mediaș

    Duminică, 21:30 Universitatea Cluj – Rapid București. Derby de tradiție la Mediaș

    Universitatea Cluj și Rapid se întâlnesc duminică, 23 iulie, cu începere de la 21.30, pe stadionul Gaz Metan din Mediaş, în etapa 2 din Superliga.

    Va fi un derby de tradiție, între două echipe iubite cu mult suflet de fani.

    Înaintea partidei, Universitatea ocupă locul 7, cu un singur punct.

    Pe banca clujenilor se află un antrenor nou, Toni Petrea cel care îl înlocuiește la cârma „șepcilor roșii” pe Ioan Ovidiu Sabău.

    În prima etapă, U Cluj a remizat pe terenul celor de la Petrolul, 1-1, scor la care Constantin Budescu a ratat o lovitură de la 11 metri.

    Rapid ocupă locul 10, tot cu singur punct, obținut în etapa inaugurală, pe teren propriu, în remiza 0-0, cu Sepsi.

    Rapid a început la rândul său sezonul cu un nou antrenor după ce Adrian Mutu a plecat la Neftchi Baku, în Azerbaidjan, fiind adus Cristiano Bergodi.

    Universitatea Cluj – Rapid poate fi considerat cel mai vechi duel din campionatul României, prima confruntare directă având loc în cel de-al doilea sezon în care întrecerea internă s-a desfăşurat în sistem divizionar, 1933-1934. Pe 26 noiembrie 1933, elevii lui Adalbert Molnar (U) s-au impus pe teren propriu cu 2-1 (Graţian Sepi, Silviu Ploeşteanu/Ştefan Boblea).

    În retur, la Bucureşti (21 aprilie 1934), ceferiştii au obţinut la rândul lor victoria cu 1-0, golul fiind marcat de Geza Medve, atacantul „giuleştenilor” aflându-se la debut. În ediţia amintită, ambele echipe au cumulat câte 17 puncte (U Cluj locul 3, CFR locul 4).

    Nu în ultimul rând, de amintit că, în august 1942, cele două s-au întâlnit în finala Cupei României, Rapid – Universitatea 7-1.

  • Vineri, ora 20:00 Universitatea Cluj – Rapid București. Derby pentru studenți în fața lui Mutu

    Vineri, ora 20:00 Universitatea Cluj – Rapid București. Derby pentru studenți în fața lui Mutu

    Universitatea Cluj și Rapid București, se întâlnesc vineri cu începere de la ora 20.00, pe stadionul „Cluj Arena”, în etapa 23 din Superliga.

    Universitatea Cluj ocupă locul 14, având un total de 22 puncte.

    Venirea pe bancă a lui Ioan Ovidiu Sabău, a dus un plus pentru „șepcile roșii”, ardelenii reușind sa se impună pe teren propriu, în fața formației FC Voluntari, cu scorul de 2-1.

    Cu o victorie, Universitatea va trece pe locul 13, peste Chindia Târgoviște.

    În ultimele 5 etape, pe teren propriu, studenții având tot atâtea victorii.

    Rapid București ocupă locul 4, cu un total de 41 de puncte, „giuleştenii” fiind o echipa candidată cu șanse la titlu.

    Echipa antrenată de fostul internațional român Adrian Mutu, a început anul în forță, Rapidul trecând la scor de ne prezentare de Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-0.

    Rapidul are 4 victorii din 11 partide jucate pe teren străin, ultimul succes fiind înregistrat pe 14 octombrie 2022 (2-0 cu FC Hermannstadt).

    În turul campionatului, Rapidul se impunea cu scorul de 1-0, prin golul reușit de Dugandzic, în minutul 80.

    Duelul dintre Universitatea Cluj și Rapid București, este cel mai vechi din istoria fotbalului românesc.

    Prima confruntare directă având loc în cel de-al doilea sezon în care întrecerea internă s-a desfăşurat în sistem divizionar, 1933-1934.

    Pe 26 noiembrie 1933, elevii lui Adalbert Molnar (U) s-au impus pe teren propriu cu 2-1 (Graţian Sepi, Silviu Ploeşteanu/Ştefan Boblea).

    În retur, la Bucureşti (21 aprilie 1934), ceferiştii au obţinut la rândul lor victoria cu 1-0, golul fiind marcat de Geza Medve, atacantul giuleştenilor aflându-se la debut.

    Partida va fi una specială pentru Ioan Ovidiu Sabău, care a evoluat timp de patru sezoane în tricoul grupării bucureştene (1998-2000/2001-2003), contribuind la câştigarea ultimelor două titluri cucerite de Rapid (1999, 2003). De asemenea, „Moţul” i-a antrenat pe giuleşteni în sezonul 2012-2013

  • Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Rapid București

    Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Rapid București

    Rapid București a anunțat, miercuri, că noul antrenor al echipei sale este Adrian Mutu.

    Mutu îl înlocuiește pe banca tehnică pe Marius Iosif. Briliantul a semnat un contract valabil până în vara lui 2023.

    Rapidul a pierdut marți seară, în deplasare scor 2-3, pe terenul celor de la FC U Craiova 1948.

    La noul club, Mutu va fi ajutat de către un staff tehnic format din Bogdan Pătrașcu și Eduard Stăncioiu, antrenori secunzi, Ciprian Niță, analist video, Roberto Buerrero, preparator fizic, Mihai Nădăban – antrenor cu portari, iar Gabriel Stoica – antrenor în cadrul centrului de copii și juniori.

    Potrivit GSP, Mutu va avea la Rapid, un salariu de 10.000 euro.

    „Rapid este un club important al României, mă bucur să fiu aici, dar în același timp sunt concentrat să facem treabă bună și să reușim să avem rezultate și mai bune de-acum încolo. Rapid are un spirit unic, construit de-a lungul atâtor ani, cu niște suporteri ce transmit acea pasiune, pe care am văzut-o întotdeauna în tribune.

    Au fost alături de noi atunci când am jucat cu echipa națională în Giulești. Este o mare responsabilitate, rezultatele din trecut și istoria ne obligă să dăm 100% pentru acest club”, a declarat Adrian Mutu, după numirea sa pe banca Rapidului.

    În cariera sa de antrenor, Mutu le -a mai pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda U23 și naționala de tineret a României și FC U Craiova 1948, formație de la care a fost demis în octombrie 2021.

  • CFR Cluj a deraiat în fața Rapidului din București

    CFR Cluj a deraiat în fața Rapidului din București

    CFR Cluj a suferit cea mai grea înfrângere din actualul sezon al ligii întâi de fotbal după ce a pierdut duminică seara meciul disputat în deplasare, împotriva celor de la Rapid București. După cinci etape fără victorie, giuleștenii  s-au impus cu 2-0  prin golurile marcate de Adrian Bălan în minutele 27 și 55. De partea cealaltă, pentru clujeni este a doua înfrângere din acest sezon al ligii întâi, în mandatul lui Dan Petrescu. Trupa din Gruia se află în fața unui noi examen dificil; elevii antrenați de Dan Petrescu urmează să joace joi, în Conference League împotriva echipei AZ Alkmaar.

    Suntem nemulțumiți de rezultat, de joc. Trebuie să analizăm bine ce s-a întâmplat și să avem o reacție bună în cupele europene. Azi nu a mers apărarea, nu a mers atacul; trebuie să luăm totul ca pe un duș rece. Rapid a evoluat bine și a meritat victoria” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj.

    credit foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures / CFR Cluj