Etichetă: supercupa romaniei

  • Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Supercupa României

    Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Supercupa României

    Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Supercupa României la fotbal. Covăsnenii s-au impus în finala disputată sâmbătă, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, cu scorul de 1-0, în fața campioanei Farul Constanța.

    Pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, este a doua Supercupă câștigată în istoria clubului.

    Cea mai mare ocazie de gol a primei reprize, i-a aparținut echipei antrenată de Liviu Ciubotariu, prin Pavol Safranko care a ratat din șase metri.

    Mingea trimisă de atacantul lui Sepsi, a fost deviată în corner de portarul Farului Marian Aioani.

    Replica echipei pregătită de „regele” Gheorghe Hagi, a venit la șuturile lui Nedelcu, Mazilu și Borza.

    Imediat după pauză, Sepsi a deschis scorul prin Ion Gheorghe în minutul 47.

    Jucătorul lui Sepsi, a marcat cu o lovitură de cap, din interiorul careului de șase metri, din centrarea lui Denis Ciobotariu.

    În finalul partidei, Alibec putea egala pentru Farul, dar șutul atacantului constănțenilor din lovitură liberă, a fost respins în corner de Niczuly.