Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” din Arad se va redeschide pentru public la sfârșitul acestei luni, când vor avea loc primele spectacole jucate în interior, de la începutul pandemiei de coronavirus.
,,Am decis ca în prima parte a lunii septembrie să mai profităm de vremea bună și să continuăm să jucăm în aer liber. Primele spectacole în interior vor avea loc, dacă situația pandemică nu se va înrăutăți, în ultima decadă a lunii. Vom folosi timpul pe care îl avem până atunci ca să luăm toate măsurile necesare pentru ca întoarcerea publicului în sălile noastre să se facă în condiții de siguranță maximă”, a declarat managerul teatrului, Bogdan Costea.
Până la redeschiderea sălilor de spectacol, actorii Teatrului Clasic și cei ai Trupei Marionete vă invită și în această săptămână la spectacole jucate în aer liber.
Miercuri, 2 septembrie 2020, ora 20,00
Teatrul de Vară al CCJ, str. George Barițiu, nr.16
,,Ai mei erau super!” – scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
Regia: Cristian Ban
Durata: 1h 30 min
Sâmbătă, 5 septembrie 2020, ora 20,00
Teatrul de Vară al CCJ, str. George Barițiu, nr.16
,,Totul despre femei ” de Miro Gavran, Distribuția 1
Regia: Felix Crainicu
Durata: 1h 40 min
Duminică, 06 septembrie 2020, ora 11,00
În curtea la Sălii Marionete, str. Episcopiei nr. 15
,,Prostia omenească”
Cu: Oana Rogojina, Cristian Bordaș
Regie colectivă
Vârsta: 6+ ani
Duminică, 6 septembrie 2020, ora 20,00
Teatrul de Vară al CCJ, str. George Barițiu, nr.16
,,Totul despre femei ” de Miro Gavran, Distribuția 2
Regia: Felix Crainicu
Durata: 1h 15 min