1.4 C
Cluj-Napoca
miercuri, martie 3, 2021
Acasă Etichete Transilvania Mea

Etichetă: Transilvania Mea

Transilvania mea | Întâlniri de pomină. Furtuna de a doua zi

0
Neavând altă alternativă, ne-am băgat la adăpost sub acoperișul stânii din dreapta pârtiei cum te uiți de la „Platoul Soarelui” în sus. Așa îi zice la cabană și la pârtie că altfel nu îmi explic de ce când am ajuns noi în zonă soarele dădea să apună și platoul era cam în beznă.

Transilvania mea | Întâlniri de pomină. Furtuna din prima zi

0
Am plecat pe deal în sus. Și am ajuns pe Vârful Straja. Acum ce să vă zic. 1868 de metri, după unii, 1869 de metri după alții. Am ajuns pe vârf. Acolo Dumnezeu cred că are un fel de pact cu dracii, că tocmai ce doborâse o cruce. Dar exista o minunăție de stație de telecabină pe care nu am putut să o admirăm prea bine că o venit furtuna.

Transilvania mea | Întâlniri de pomină. Cum am fugărit o viperă

0
Am mers noi ce-am mers, ca trei feți mai puțin frumoși (cel puțin eu), zi de dimineață până la amiază. Nu se zărea picior de Ileană Cozânzeană prin împrejurimi. Așa că am luat o decizie radicală: nu mai urmăm drumul binecunoscut!

Transilvania mea | Cum ajungi din Cluj la Orăștie. Final prin...

0
Ultima zi a fost epică, la fel ca și celelalte. Din 30 aprilie când am pornit noi la drum, trecuseră nici nu mai știu...

Transilvania mea | Cum ajungi din Cluj la Orăștie. Până-n Dealu...

0
Miercuri, 4 mai 2005, de ziua Sfintei Mucenițe Pelaghia, dis-de-dimineață, tot așa cam pe la zece, am coborât din fânul șurii în care dormisem....

Transilvania mea | Cum ajungi din Cluj la Orăștie. Niște Paști...

0
Știu data de 1 Mai 2005… Și cum să n-o știu după câte am pătimit taman în Ziua de Înviere și, mai ales, în...

Din Petroșani la Târgu Jiu. O noapte lângă șoareci și urși

0
Lumea reală începe când te dai jos din tren în gară la Petroșani. Mă rog, când te dădeai jos, că epopeea s-a petrecut prin...

Transilvania mea | Din Băița la Geoagiu

0
Bicicleta nu mi-o furase nimeni din fața magazinului universal din Băița. Cred că le-o fost frică de colanții mei de biciclist. Am dat să...

Transilvania mea | Până la Băița. Prin Cheile Crăciuneștilor

0
Acum nu vă gândiți la tot felul de lucruri. Băița este o localitate centru de comună din județul Hunedoara. Iar Crăciunești este un sat...

TRANSILVANIA MEA | Din Bulbuc la Băcăinți, satul de lângă Binținți....

0
Pentru cine nu știe, Bulbuc este o localitate din comuna Ceru-Băcăinți, județul Alba. Cum am mers eu zi de primăvară până-n seară, de mai...

Cele mai citite

Transilvania