Ion Arion din satul Agriș, județul Cluj, este considerat de istoria de specialitate dedicată evenimentelor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, ca fiind primul martir al acelor zile.
Acesta a fost ucis în gara Teiuș, de către un soldat maghiar, în timp ce flutură steagul tricolor, cu care se îndrepta spre Alba Iulia.
Contextul politic
Autorităţile maghiare care guvernau în Transilvania, devin nemulțumite la dorința românilor din Transilvania, cu „patria mamă”.
Acestea doreau menţinerea integrităţii teritoriale a Ungariei, în teritoriile ocupate în Transilvania.
În cea mai mare parte a Transilvaniei, revoluţia a dus la îndepărtarea vechilor organe de stat şi la crearea condiţiilor pentru înfiinţarea consiliilor şi a gărzilor naţionale române, care au preluat puterea politică, administrativă şi militară din zonă.
La 8 noiembrie 1918, guvernul maghiar Karoly, ordonă înfiinţarea unor gărzi naţionale speciale pentru paza căilor ferate, sub pretextul că întreruperea transportului feroviar ar duce la o adevărată catastrofă naţională.
Scopul noilor gărzi naționale înființate în gările din Transilvania, era acela de a opri deplasarea trenurilor cu delegați români, care se îndreptau spre Alba Iulia.
Pentru a atrage militarii ce se reîntorceau de pe fronturi, din cazărmi şi din prizonierat în aceste gărzi, se promitea o soldă zilnică de 25 coroane şi întreţinerea cu toate cele necesare, cei vrednici urmând să fie mai târziu recompensaţi şi cu loturi de pământ sau cu diferite slujbe la Stat.
Asemenea gărzi s-au format pe traseul liniei ferate Cluj-Apahida-Teiuş, constituindu-se într-o adevărată lance, înfiptă adânc spre Sud, în teritoriul transilvănean aflat sub controlul românilor.
Ulterior, aceste gărzi au fost întărite şi cu forţe militare regulate, întrucât, după cum se ştie, prin armistiţiul din 13 noiembrie 1918, încheiat la Belgrad între guvernul Karoly şi trupele Antantei de sub comanda lui Franchet d’ Esperay, i se lăsase Ungarei un efectiv militar de 6 divizii.
În garda naţională maghiară de cale ferată de la Teiuş au fost atraşi şi câţiva români din Cugir, care, mai apoi, în conjunctura care s-a creat, au fost nevoiţi să lupte la podul de peste Mureş de la Mihalţ şi la Brănişca împotriva armatei române.
Arestaţi în luna decembrie 1918 de către C.N.R. din Cugir, împreună cu foştii lor camarazi unguri din localitate, ei au fost predaţi Marelui Stat Major al armatei române pentru a fi judecaţi.
În zilele în care trenurile au început să aducă mulţimile de români spre Alba Iulia, pe traseul căii ferate Cluj-Teiuş au apărut şi trenuri militare blindate.
Stegarul Marii Uniri
În anul 1918, Ioan Arion – stegarul Marii Uniri, era în vârstă de 24 ani, născut la născut la data de 3 iunie 1894 în satul Agriş, fiul lui Gheorghe şi Irina, care erau agricultori.
Trei ani luptase pe front pentru armata națională
Rănit, a fost decorat chiar de marele general francez Henri Mathias Berthelot pentru fapte de luptă. A fost lăsat la vatră, cum se întâmpla, cu cei mai mulți dintre cei care luptau pe front, cu gradul de caporal.
La biserica din satul natal Agriș, Ioan Arion, a depus și un jurământ de credință, față de steagul tricolor, pe care și -a luat angajamentul să îl ducă până la Alba Iulia: „Jur că acest drapel nu-l voi lăsa din mâini decât odată cu viaţa mea şi voi ajunge cu el la Alba Iulia”.
30 noiembrie 1918, ziua fatidică pentru stegarul Marii Uniri
Pe data de 30 noiembrie 1918, în gara din Turda, acesta a urcat în trenul spre Alba Iulia, însoțit de alți membri ai delegației din satul său.
Trenul care îl transportă pe Ioan Arion și pe ceilalţi români la Marea Unire din 1918, a ajuns în Gara Teiuș.
Trenurile opreau des, oamenii se dădeau jos, scoteau trompetele și încingeau” Hora Unirii” chiar acolo, pe peroanele mici și linii de cale ferată.
La Teiuş, garda naţională maghiară comandată de căpitanul Francisc Varga a fost întărită cu trupe de husari venite de la Aiud, sub comanda căpitanului Iuliu Tookos şi cu un tren blindat, postat pe linia I-a. La ferestrele de la etaj ale gării au fost postate mitraliere şi puşti mitraliere.
Tot pentru acțiuni de intimidare, pe linia a 5-a a gării din Teiuș, se afla staţionat un tren plin cu militari germani înarmaţi, aflaţi în retragere din România. Trenurile cu români au fost oprite pe liniile dintre trenul blindat şi trenul cu nemţi.
Delegațiile de români au coborât din trenuri în gara din Teiuș, pentru a încinge o horă și pentru a arbora drapelul tricolor pe frontispiciul gării.
Jocurile şi cântecele româneşti au continuat cu marşul revoluţionar „Deşteaptă-te române” şi cu imnul de slavă şi nădejde „Pe-al nostru steag e scris Unire!”
Conform raportului procurorului militar maghiar, aceste manifestări zgomotoase i-a iritat peste măsură pe militarii şi lucrătorii de cale ferată maghiari din staţie, aceştia considerându-le „defăimătoare la adresa naţiunii maghiare”.
Trenurile cu delegați români și cu Ioan Arion – stegarul Unirii, au plecat din gara Teiuș, au fost staționate, la ora 20.00.
Guvernul maghiar de ocupație Karoly a promis Consiliului Naţional Român Central că va evita vărsările de sânge, dând ordine organelor de circulaţie şi celor de siguranţă să nu saboteze în nici un fel călătoria românilor spre Alba Iulia, pe traseul căii ferate Războieni-Teiuş, acest lucru nu s – a întâmplat, iar guvernul maghiar și -a încălcat cuvântul dat.
Pornit din Teiuș, trenul cu delegații români la Marea Unire de la 1918, a fost supus unui tir încrucişat de arme de foc. Procurorul militar maghiar, trimis pentru anchetarea cazului, recunoaşte că s-a tras din toate părţile, inclusiv cu mitralierele amplasate la etajul gării.
Unul dintre lucrătorii de cale ferată prezent în staţie a mărturisit mai târziu procurorului român de anchetă că să tras din clădirea gării, din trenul blindat şi din trenul cu militari germani.
După declaraţia protopopului Ioan Sonea, tirul a însoţit trenul până la 2 km distanţă de gara Teiuş.
Unul dintre gloanțele trase de către soldații maghiari, l -a lovit mortal pe Ioan Arion – stegarul Unrii, direct în inimă.
În următoarea stație, cea din apropierea satului Coșlar, județul Alba, delegațiile de români care se îndreptau spre Alba Iulia, au aflat despre tragicul eveniment.
S-a hotărât pe loc transportarea celui ucis la Alba Iulia. Constatarea oficială a decesului s-a făcut prin garda naţională română din oraş, care a găsit urmele a două gloanţe.
Anunţaţi de cele întâmplate, fruntaşii şi conducătorii românilor sosiţi la Alba Iulia l-au declarat pe Ioan Arion ca „mort al naţiunii române”.
Trupul său a fost aşezat pe catafalc în biserica ortodoxă din cartierul Maieri, aflată sub administrarea preotului Florian Rusan, care era, în acelaşi timp, şi duhovnicul gărzii şi a legiunii române din Alba Iulia.
Din fotografia pe care o realizează, probabil în ziua de 1 sau de 2 decembrie 1918, fotograful Unirii, Emanoil Mârza, (cea de a 7-a fotografie a sa din seria realizată atunci) se observă că decedatul era îmbrăcat în haine militare.
Decesul a fost înregistrat atât la oficiul de stare civilă al oraşului, cât şi la Parohia ortodoxă unde s-a oficiat și înmormântarea.
Trupul lui neînsufleţit a fost adus la Alba Iulia şi aşezat în biserica ortodoxă, de unde i s-a făcut înmormântarea luni, în 2 Decembrie, după actul Marii Uniri.
La mormânt a luat cuvântul generalul Leonte, delegatul armatei române din Regat la Marea Adunare Naţională, care, în final, l-a sărutat pe frunte, dându-i astfel sărutarea întregii ţări.
Au vorbit apoi Vasile Goldiş, protopopul Vasile Urzică şi preotul Florian Rusan. La înmormântare a participat și mama lui Ioan Arion însoțită de cei doi frați ai acestuia.
Mama care a rămas acum orfană de un fiu, a primit ca răsplată suma de 3564 coroane.
În ziua de 11 ianuarie 1919, la mormântul lui Ioan Arion s-a oficiat parastasul de şase săptămâni, în prezenţa unei companii de onoare comandată de col. Nicolau şi a unei mari mulţimi de cetăţeni. În timpul slujbei, preotul Rusan a pomenit pe toţi martirii neamului românesc.
La 23 februarie 1920, primăria oraşului s-a adresat prefecturii judeţului, cerând punerea la dispoziţie a unei sume destinate monumentului funerar. La 10 martie 1920, prefectura a înaintat raportul Consiliului Dirigent – Resortul Internelor din Cluj, care aprobă şi trimite suma de 10.000 coroane.
La 27 noiembrie 1921, Ioan Arion a fost din nou comemorat în biserica din Maieri a preotului Rusan, în prezenţa autorităţilor civile şi militare ale oraşului, a unei subunităţi de ostaşi şi a fanfarei militare. La solemnitate a participat şi mama martirului. Cel pomenit a fost elogiat de preotul Rusan şi generalul Glodeanu. Pentru mama eroului s-a colectat suma de 1000 lei.
Mormântul şi piatra funerară au fost amenajate de preotul Florian Rusan, cel care a fost în 1918 parohul bisericii din Maieri, unde a fost depus corpul neînsufleţit al lui Ion Arion.
Acesta s-a şi îngrijit ulterior de ridicarea monumentului funerar, primind o parte din bani de la statul român, dar şi de organizarea parastaselor.
Procesul uciderii stegarului Ion Arion, în gara din Teiuș, a început în 1918 și s -a încheiat un an mai târziu, fără nici un rezultat, nefiind găsit nici un vinovat. La data de 27 aprilie 1919, dosarul este redeschis din nou.
Procesul va dura doi ani de zile, până pe data de 8 martie 1921, de către procuratura de stat din cadrul Tribunalului Alba Iulia, cât şi la Curtea de Apel din Cluj, sfârşindu-se prin clasarea cazului din lipsă de probe împotriva inculpatului Iuliu Andrasi. La dosar a fost conexat şi raport din luna decembrie 1918 al procurorului militar maghiar din Cluj.
Dosarul uciderii lui Ion Arion, a fost cercetat de ambele părți, atât de cea maghiară cât și de cea românească.
Autoritățile maghiare nu au găsit nici în vinovat, în cazul uciderii stegarului român în gara din Teiuș, iar cazul va fi închis, ca fiind unul cu autor necunoscut.
Procurorul maghiar de caz, menționează în raport, că cântecele și jocurile românești din Gara Teiuș, au adus intrigare și supărare în rândurile personalului maghiar din gară, și a soldaţilor maghiari cantonați în aceea stație de cale ferată.
Iar ciocnirile dintre delegațiile românilor care se îndreptau spre Alba Iulia și armata maghiară, nu au mai putut fii evitate.
În anul 1919, pe baza unor zvonuri, conform cărora pe Ioan Arion l-ar fi împuşcat un tânăr maghiar de 19 ani, Iuliu Andrasi, frânar de trenuri din gara Teiuş, Procuratura Tribunalului Alba Iulia redeschide dosarul cauzei.
Acest tânăr, în seara zilei de 30 noiembrie 1918, profitând de întuneric şi stând lângă vagonul de poştă al trenului cu care românii se îndreptau spre Alba Iulia, în momentul punerii acestuia în mişcare a început să strige în batjocură „Trăiască România Mare”, în timp ce, „din puşca ce o ţinea în mâini, slobozea gloanţe asupra celor din vagoane”.
Într-un raport al Procuraturii Alba Iulia din 1920 se spune: „În contra inculpatului Iuliu Andrasi ridic acuza pentru crima de asasinare comisă în gara Teiuș, la 30 noiembrie 1918, asupra trenului de persoane care venea la adunarea națională Română la Alba Iulia, după vagonul de poștă fiind adăpostit în mai multe rânduri cu intențiunea precujetată a împușcat asupra decedatului Ioan când acesta ţinea în mână steagul tricolor românesc, în urma cărei împuşcături a murit subit “.
Din spusele martorilor strânse de procuror rezultă că „au auzit, dar nu au văzut “. Ancheta şi dezbaterea cazului Ion Arion a durat doi ani, atât la Tribunalul Alba, cât şi la Curtea de Apel din Cluj. Verdictul final: clasarea cazului din lipsă de probe.
„Acceptând Curtea de Apel motivarea camerei de acuză și nesubversând momente, pe baza cărora s-ar putea aștepta alt rezultat de la ședința principală, a menținut deciziunea corectă și în consecință a respins recursul “, se spune în motivarea Curții din 1921.
În ziarul „Românul” din 23 noiembrie/6 decembrie 1918, stegarului Marii Uniri, îi este dedicat un material în memoria acestuia, intitulat „Mortul neamului, amintirii lui Ion Arion”.
” Mortul neamului, amintirii lui Ion Arion: “Alba-Iulia. Alba-Iulia. Ai grăbit şi tu […] să-ţi contopeşti sufletul romanesc cu al fraţilor tăi de pretutindeni […]. Însuţi ai luat în mâini drapelul tricolor şi atingeai cu drag acest simbol al dorurilor noastre, simbolul idealului, al unităţii noastre naţionale. Dar, când te-ai urcat în trenul care avea să te ducă la cetatea făgăduinţei, când simţeai în sufletul tău fiorul întâiului pas pe pământul istoricei cetăţi […], când, cu ochii umezi, cantai imnul unirii […], un glonte duşman ţi-a străpuns mişeleşte inima […] Mortul neamului romanesc eşti tu, Ion Arion. Ai plinit legea: orice ideal trebuie răscumpărat cu sânge de martir”.
În paginile aceluiași ziar, era publicat un articol, care face referire la momentul înmormântării de la Alba Iulia, a stegarului Unirii, Ion Arion:
„Luni inainte de amiaza a fost ridicat in biserica din Maieri catafalcul pe care a fost asezat sicriul cu mortul natiunii. Cu camasa desfasurata, cu o pata rosie pe piept, dar cu fata senina, zacea pe catafalc stegarul Ion Arion, taranul din Agris rapus de un glont miselesc. Inca din noaptea de sambata spre duminica, se latise vestea despre atacul miselesc din gara de la Teius, unde husarii maghiari au dat salve asupra trenului in miscare, arborat cu steaguri romanesti si care aducea pe cei ce se grabeau la Alba Iulia”.
La 1 Decembrie 1918, în cetatea Marii Uniri, la Alba Iulia s – a proclamat unirea provinciilor românești care lipseau de pe harta României Mari: Transilvania, Banatul, Crișanei și Maramureșului cu România, formată până la aceea dată din Țara Românească și Moldova.
