Șef de tren înjunghiat de către un pasager. Agresorul avea bilet

Un șef de tren, angajat al CFR Călători, a fost înjunghiat de un călător în timp ce trenul se afla în stația Curtici. S-a întâmplat în trenul Budapesta-Timișoara Nord.
Incidentul a fost scos la iveală de către cei de la Club Feroviar, care scriu că totul s-ar petrecut sâmbătă, în jurul orei 18. Conform acestora, un călător ar fi vrut să iasă din tren după închiderea automată a ușilor, încercând să spargă sticla unei uși cu stingătorul. Culmea, călătorul își cumpărase bilet tocmai din stația Curtici, din care trenul se pregătea să plece.
Șeful de tren a încercat să îl calmeze pe bărbat și l-a așezat pe scaun, însă la scurt timp după, individul a scos un cuțit și l-a înjunghiat de două ori în abdomen pe șeful de tren. Conform celor de la Club Feroviar, călătorii aflați în vagon au plecat în celelalte vagoane, iar șeful de tren a reușit să îl imobilizeze pe bărbat, până când trenul a ajuns în Gara Arad. Aici, colegii șefului de tren l-au preluat pe agresor și l-au predat echipajului de la Poliția Transporturi Feroviare.
Șeful de tren a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean, medicii constatând că rănile provocate de lama cuțitului nu sunt grave. Acesta a fost externat „pe semnătură” în aceeași zi.

Andrei Buda