Dacă nu se intervine sever asupra cheltuielilor statului, acestea vor lua foc anul viitor – este avertismentul dur lansat de Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, conform digi24.ro
Acesta atrage atenția că ar trebuit tăiat în carne vie când vine vorba de administrația locală extrem de stufoasă. Multe primării nu își mai justifică existența pentru cei câțiva locuitori pe care îi mai au comunitățile păstorite.
Guvernanții susțin însă că astfel de reforme serioase nu se pot face pe final de mandat, problema e că nici după alegeri nu au reușit să se apuce vreodată de astfel de restructurări.
„În materie de cheltuieli, rezolvarea problemelor este extrem de dificilă, presupune refacerea întregii administrații publice. Ar trebui ca instituții întregi să dispară, ar trebui ca UAT-uri să dispară. Avem 3.000 de comune, România nu mai poate suporta costurile administrative la 3.000 de comune, avem școli în mediul rural cu 10 elevi, au o clădire, au un director. Am o veste și mai proastă: Costurile bugetului, dacă nu se intervine se sever și serios asupra lor în viitorul an, vor lua foc”., spune Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR.