Asociația Mikó Imre a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce presa sportivă a dezvăluit recent cazul unui gimnast în vârstă de 15 ani de etnie maghiară care ar fi fost umilit și torturat de doi colegi, anul trecut, în cantonamentul de la Reșița. Asociația a depus plângere atât împotriva celor doi colegi, cât și împotriva Federației Române de Gimnastică, acuzată de pasivitate.
”Considerăm că faptele comise de autorii mai sus numiți precum și pasivitatea Federației aduc grave atingeri dreptului la demnitate a minorității naționale maghiare din România”, se arată în plângerea depusă la CNCD de Asociația Mikó Imre.
Se pare că, în prima fază, agresorii și-au imobilizat victima de un calorifer, după care a început calvarul pentru Z.K.. Gimnastul minor, de etnie maghiară, a fost tuns, după care ceilalți doi colegi l-au dezbrăcat, l-au forțat să consume alcool, au scrumat deasupra lui și au mimat un joc sexual cu victima. La un moment dat, așa-zisa distracție a degenerat și nimeni nu a intervenit. „Au început să-i strige «Ungure» și să-l umilească”, au povestit sursele respective.
Poliția a anunțat că a deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe și lipsire de libertate. În urma acestei umilințe, sportivul a părăsit cantonamentul a doua zi, fugind acasă, la Lugoj, și le-a povestit părinților chinul la care a fost supus.