Ptiezarii ”Sănătoși, ptiezarii noști! Haidaț în casă” , ziceau gazdele pruncuților in Dimineața de Crăciun sau colo în amiaza zilei de Crăciun, de pe treptele casei, din tindă, sau de afară, că mai dădeau la găini, la vaci, mai măturau treptele de umăt. Erau somnoroase gazdele după o noapte de colind și dimineața îi găsea așeptând plini de lumină alți colindători, așteptarea asta era tot rostul acestei zile și a nopții de dinaintea ei.
”- Avut-ați colindători?”, întreba a doua, a treia zi de Crăciun unul din Preluca pe altul din Mănăștur, bunăoară, ”avuuut, o doammne, că anu aiesta o umblat și mai mulț ca amu-i o`an, avut-am și holtei și străițări, Irod o fo vo tri ture numa-n Noaptea de Crăciun și o fo și ptiezari de-acole di la noi din Săcătură.”
Așa li se zice acestor colindători în Țara Chioarului, ptiezari și tiezari li se zice în Țara Lăpușului. Cine-s ptiezarii? Pruncuți mici, de 3 – 6 ani care nu spun vreun colind ci se duc în Ziua de Crăciun, mai cu seamă dimineața până în amiază, pe la casele din apropierea lor însoțiți de mama sau de bunica; roșii în obraji, cu nasul roșu, cu zăpadă scârțâitoare sub cizmulițe sau bocăncei și cu mare emoție ca nu cumva să trebuiască să zică vreun colind acum când cei mari au hotărât ca ei să intre în rândul colindătorilor. ”Bună zua lui Crăciun”, salutul celor trei zile de sărbătoare, e mai mult decât destul. Colindul îl zic cei mari în casă și dacă se nimeresc să fie și alți colindători cu atât mai bine. Răsplata pentru ptiezari e un colăcel sau un pupuț, nuci, mere, bombonele, puse toate de-a valma în straița cusută special pentru asta de bunica. Sau de mama. Se merge și astăzi a ptiez, sau a tiez în satele din Chioar și Lăpuș dar baiu e că ptiezari nu mai pre sunt. De tradiție ar mai ține oamenii, dar de făcut prunci… Mai-nainte erau mulți ptiezari și mergeau toți, în partea lor de sat, cu o bunică a unuia din micii colindători. Se ajutau oamenii și se rânduiau. Ba uneori umbla un adult: în Săcătură, un sector al satului Preluca Veche și în Dealul Corbului, umbla acum vreo 50 – 60 de ani un bărbat, ”frate cu Reghina lui Mnihuș, un om de încredere. Ave grijă de noi și umbla cu noi păstă tăt, la tăte casăle și din Săcătură și di pă Deal. Așe ave grijă de noi de zâci că eram a lui: ne duce colacii, ave grijă să nu alunecăm, să nu pticăm oriunde, ne ajuta să trecem v-un pârleaz de era de trecut, să nu ne muște câinii, ne făce urme în zăpadă. Noi nu colindam da zâce el o urare dacă era de zâs și căpăta și el câte un colac. Nu era un om bogat da era un om tare de bdizuială. Da țâi minte di la mămica, îmi poveste că ea când o umblat a ptiez (între 1925 – 1930) ave o gubă cu mâneci largi, largi și acolo băga colăceii în mâneca di la gubă” , își aduce aminte Anișoara din Poniță, fost ptiezar p-acele vremuri. Tiezar în Țara Lăpușului o fost și colega noastră, Gabriela Filip, care-mi spune, no , stai să-ți spun cum îi: ”Dimineața, în zâua de Crăciun, coptiii mnici mărg în tez. Bunicii, ori părințî, le dau câte o traistă mnică și mărg cu ie pă acole pân vecini. Coptiii intră în casă și zâc: Bună dimineața lu Crăciun. Oamenii le dau mere, pupti, colăcei sau dulciuri, care cum… șî apoi, când ies din casă, coptiii zâc: S-aveț sărbători fericite!” Există cuvinte care duc cu ele o încărcătură magică, de vechi, de bătrânesc, de demult; ele oferă omului însușiri prin care acesta devine deseori, prin diferite ipostaze, mesagerul lumii sacre. Copiii mici, pruncuții care nu spun încă un colind, sunt acum Ptiezari… tiezari… ei merg a ptiez. Aduc vestea bună prin simpla lor prezență, sunt de bun augur; sunt Piaza Bună! De vă gândiți să vă calce un pruncuț pragul în dimineața zilei de Crăciun, spuneți-le de pe acum părinților cum se spune prin Chioar și Lăpuș: ”Haidaț a ptiez!”, ”să vă aduceți coptilu-n tiez” și –n ziua de Crăciun , când vă vor trece pragul și vă vor saluta: ”Bună zua lui Crăciun”, spuneți-le: ”Sănătoși, ptiezarii noști!”. Cum de altfel le puteți spune și altor colindători, precum le spuneau gazdele ”holteilor”, tinerilor, dar de această dată ironizându-i în cazul în care colinda era ”prea slabă” și nu se auzea de la fereastră sau holteii erau bătuți de prea multele păhărele de horincă: ”sănătoooși, sănătooși ptiezarii noooști!” 
Text scris de Ștefan Florian-muzeograf
Această rubrică este susținută de către Consiliul Județean Maramureș și își propune să sprijine și să facă cunoscute tradițiile și frumusețile Maramureșului. Rubrica este realizată în colaborare cu instituțiile de cultură și artă ale județului Maramureș.
