Etichetă: lego

  • FOTO | Geoparcul UNESCO Țara Hațegului și dinozaurii pitici, promovați prin construcții din piese LEGO

    Timp de trei zile, Voluntarii pentru Geoparc le vor dezvălui membrilor Asociației Brickenburg din Cluj – Napoca poveștile Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. În schimb, vor descoperi tehnici de construcție cu piese LEGO.

    Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și Asociația Brickenburg din Cluj–Napoca desfășoară în aceste zile activități comune având ca scop promovarea Geoparcului și a dinozaurilor pitici descoperiți aici prin construcții din piese LEGO.

    Evenimentul din acest an, intitulat Brickenburg Dino Camp, urmărește să aducă în atenția iubitorilor de LEGO importanța fosilelor de dinozauri în descoperirea și înțelegerea diversității vieții de pe Planeta Pământ, în timp geologic. În acest scop vor fi folosite seturi speciale de cărămizi LEGO din care vor fi construite fosile și schelete de dinozauri.

    „Prin activitatea noastră dorim să promovăm atât fauna cu dinozauri din Țara Hațegului cât și munca oamenilor de știință, a paleontologilor. Activitatea lor și activitatea noastră au un punct comun, reconstituirea. Ne bucurăm că ne vor fi alături voluntarii pentru Geoparc. Astfel, vom afla de la ei informații interesante despre Geoparc și despre dinozaurii pitici, iar noi le vom arăta noi tehnici de construcție cu cărămizile LEGO”, spune Sever Alicu, ambasador al Asociației Brickenburg pe lângă The LEGO Company. 

    Evenimentul din acest an se desfășoară fără public, respectând condițiile de siguranță impuse de starea de alertă. Membrii Asociației Brickenburg vor lucra împărțiți în echipe, ajutați de la distanță de echipe de voluntari pentru Geoparc. Lucrările realizate vor rămâne în Geoparc, dar din motive de siguranță sanitară, în perioada următoare vor putea fi văzute de public doar în fotografiile distribuite pe rețelele de socializare. Organizatorii speră ca anul viitor viața să reintre în cursul normal, iar evenimentul să fie reeditat în prezența publicului pasionat de cele mai celebre cărămizi din lume.

    Asociaţia Brickenburg din Cluj-Napoca este o organizație independentă de practicanți de construcții în sistem LEGO la cel mai înalt nivel. Organizația este recunoscută pentru calitatea lucrărilor executate și este reprezentată, la nivel de ambasador, la The LEGO Company. Expoziţiile realizate de membrii Asociaţiei au diverse tematici şi sunt găzduite de importante instituţii muzeale, atât la nivel naţional cât şi internaţional.

    Este pentru al treilea an consecutiv în care Asociația Brickenburg colaborează cu primul Geoparc Internațional UNESCO din România în scopul promovării patrimoniului paleontologic prin joc. Evenimentul este organizat de Asociația Brickenburg și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București.

    (Sursa foto: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului)

  • VIDEO. Modele LEGO cu tematică spațială și lucrări Toy Photo, expuse la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

    Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a deschis luni dimineața prima expoziție organizată după izbucnirea pandemiei de coronavirus.

    Fiind lansată de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, expoziția are o tematică dedicată celor mici, dar nu numai. Este vorba despre ”Expoziția de primăvară Brickenburg” organizată în parteneriat cu Asociația Brickenburg, în cadrul căreia sunt expuse modele LEGO cu tematică spațială, precum și lucrări Toy Photo și de grafică filatelică, realizate de artiști din mai multe țări.

    Expoziția reflectă o preocupare de mai bine de 40 de ani a expozanților pasionați de LEGO și se adresează atât copiilor cât și adulților, provocați să descopere misterele spațiului prin prisma jocului. Fascinanta lume a cosmosului reconstituită din piese LEGO poate fi vizitată de către toți cei interesați în perioada 1 iunie – 5 iulie 2020, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

    Primii cinci vizitatori ai expoziției au fost răsplătiți de organizatori cu un premiu surpriză.

    Pentru o bună desfășurare a activității se permite accesul vizitatorilor numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului. Nerespectarea acestor prevederi conduce la refuzul accesului. Totodată, vizitatorii sunt rugați să respecte traseele indicate de personalul de specialitate al muzeului. Accesul în expoziție este permis în grupuri de maximum trei persoane (cu excepția familiilor cu doi sau mai mulți copii), la un interval de 10-15 minute.

    (FOTO: Facebook / Asociatia Brickenburg)