Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat săptămâna aceasta că premierul Marcel Ciolacu a mers la el în birou să-i propună să candideze la Președinția României, ca independent susținut de PSD. La scurt timp după aceea, într-o ieșire demnă de o prezență pe covorul roșu, în cadrul unei gale de premiere a celor mai buni actori de tragi-comedie, Marcel Ciolacu a infirmat categoric afirmațiile înaltului oficial NATO, ridiculizându-l atroce pe bietul președinte de o noapte al României, spre deliciul multor purtători de microfoane ce îl înghesuiau pe premier pe respectivul covor purpuriu.
Ei bine, noul episod penibilo-jenant petrecut pe scena politică românească poate fi cel mai bine explicat și înțeles sub profunda cheie de decriptare oferită de inegalabilul Shakespeare, căci involuntar, asistând la cele întâmplate, gândul mi-a fugit la celebrul pasaj din opera celui mai jucat și respectat dramaturg al umanității: “Doamna protestează prea mult!” (Hamlet, în tragedia cu același nume, sub traducerea lui Andre Gide).
În context hamletian, zicerea menționată, plină de ipocrizie (desigur), semnifică faptul că atunci când cineva protestează prea mult împotriva unui lucru, există mari șanse să fie nesincer. Altfel spus: excesul trădează. Sunt sigur că cel puțin românii neimplicați in politică vor înțelege sensul profund al fragmentului shakespearian amintit, căci tocmai acest gen de excese ale regelui și ale reginei, l-au ajutat pe Hamlet să înțeleagă că … de fapt … cuplul regal îi otravise tatăl.
Din nou deci, la atâția ani după trecerea în nemurire a genialului Shakespeare, un teatru al umbrelor, cu un rege și o regină de tragică comedie, ne ajută (ca și pe Hamlet) să descoperim adevărul, sau măcar o brumă din el. Mai există oare adevăr pe o scenă politică precum cea românească, unde aproape toată lumea minte și puținii care nu mint, se abțin?
Înțelegerile duble ale politicienilor români, cele din fața camerelor de luat vederi și cele din spatele ușilor închise, corespund unor alte tipuri de analize de sorginti literare, de data aceasta ale filosoafei Hannah Arendt, făcute în celebrul său articol: “Adevăr și politică”. Ea sugera în respectivul articol că “atunci când o comunitate se lansează în minciună organizată”, atunci când “toată lumea minte în legătură cu tot ceea ce este important”, faptele fiind transformate în opinii, atunci rezultatul nu este numai că luăm drept adevăruri minciunile ci … mai grav decât atât …distrugem definitiv “realitatea lumii normale”.
Matricea acestui nou episod penibil de război politic românesc pare să confirme, în felul ei, și spusele unui alt nemuritor (Einstein), care ne-a făcut să înțelegem că uneori “imaginația este mai importantă decât cunoașterea”. Cum altfel putem explica prezența Dianei Sosoaca în discursul clarificator de situație, „prestat” de premier, decât prin apel la imaginație? … dat fiind faptul că este foarte greu să asociem noțiunea de cunoaștere cu un personaj ca Marcel Ciolacu, fie el și un revoluționar demn de tot respectul nostru, al românilor eliberați de “sacrificiul” unora ca el.
Probabil că același avânt revoluționar, care încă îl mai “bântuie” pe primul ministru, chiar și la 35 ani de la revoluție, îl ajută să își asigure sau chiar crească influența în partid (și nu numai), de o așa manieră încât o nouă “hegemonie” aproape “dragniană” pare să fie la un pas de a se institui peste săracii și măgării ce au mai rămas în acest spațiu carpato-danubiano-pontic, furat constant de la romani încoace.
“Caricaturizarea verbală” ce i s-a aplicat recent lui Mircea Geoană nu face alteva decât să adâncească și mai mult senzația noastră, a celor care avem lipsita de modestie pretenție de a fi rămas doar parțial analfabeți funcționali, că lupta politică va depăși din nou tărâmul ideologiilor și că un nou proiect politic “măreț” se va contura în curând, acela al ducerii pe înalte culmi de succes a liderului PSD, într-o cursă către prezidențiale care se va face cu sau fără “nănaș” din afara țării.
De altfel, încă de la legarea destinelor celor două partide aflate la guvernarea țării, noi cei care am mai umblat în viețile noastre pe la nunți făcute în perimata formulă de căsătorie a bărbaților cu femeile, ne simțim într-o permanentă petrecere de “stare civilă”, unde se poate găsi o combinație perfectă de: iubire, râs și dansuri nesincronizate!
Problema este că … dacă mai durează mult această petrecere iesita din comun (PSD-isto – PNL-istă), la imensa masă în formă de U din “sala pașilor pierduți” vor rămâne așezați, fiecare la câte un capăt al mesei, doar liderii celor două partide, căci noi restul vom fi fost demult morți sau duși la spital din pricini de: comă alcoolică, inaniție, malnutriție sau … pentru unii mai “norocoși” dintre noi … din pricini de toxiinfecție alimentară, pe fond de scârbă.
Așadar, petrecere frumoasă în continuare, dragi politicieni! Noi vom continua să muncim, ca să avem ce să punem în plicurile de nuntă!