Categorie: ADMINISTRAȚIE

  • PSD anunță trei zile fără restricții: “În perioada 15-17 mai vom marca „ZILELE PROSTIEI” Guvernului Orban!”

    PSD anunță, într-o postare pe pagina de Facebook, că românii vor avea trei zile în care în țară nu vor putea fi aplicate restricții pentru că Guvernul a trimis prea târziu legea privind starea de alertă în Parlament și că, după expirarea, în 14 mai, a stării de urgență, starea de alertă va putea intra în vigoare abia în 18 mai.

    “În perioada 15-17 mai vom marca „ZILELE PROSTIEI” Guvernului Orban! Trei zile în care nu se pot aplica restricții pentru prevenirea pandemiei, din cauza unei gafe monumentale a Guvernului PNL!”, anunță PSD pe pagina de Facebook.

    “Au trimis legea stării de alertă prea târziu la Parlament! Cu tot efortul senatorilor și deputaților de a o vota în cel mai scurt timp, din cauza unor termene procedurale obligatorii, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de 18 mai!”, mai este scris în mesajul de pe pagina de socializare.

    Social democrații susțin că aceste trei zile ar putea anula tot efortul românilor din ultimele două luni și recomandă ca lumea să respecte regulile de distanțare socială de până acum.

    “În lipsa unor REGULI CLARE, va crește riscul de transmitere a coronavirusului. În aceste 3 zile, se poate anula tot efortul colectiv facut timp de două luni! Doar din prostia Guvernului Orban!

    Recomandăm cetățenilor să respecte regulile de igienă și distanțare și în aceste 3 zile în care vor lipsi restricțiile legale!”, mai scriu social democrații în mesajul de pe Facebook.

    Potrivit calendarului prezentat de PSD alături de mesaj, legea a fost trimisă în Parlament în 11 mai și va trece de toate comisiile și de cele două camera în 13 mai. Va putea ajunge la promulgare abia în 15 mai, având două zile pentru contestație la CCR. Iar dacă va fi promulgată de președinte în 15 mai, va putea intra în vigoare abia după trei zile, potrivit Constituției, adică în 18 mai.

  • Ordonanța militară nr. 11. Zborurile spre și dinspre Spania rămân suspendate. Textul INTEGRAL al documentului

    Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat luni Ordonanța militară nr. 11.

    Documentul cuprinde două prevederi: prelungirea măsurii suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre și dinspre Spania până în14 mai, inclusiv, și ridicarea carantinei în orașul Țăndărei.

    Textul integral al Ordonanței militare nr. 11

    ORDONANȚA MILITARĂ nr. 11 din 11.05.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19!

    Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, începând cu data de 12 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

    Art.2 – (1) Se exceptează de la măsura de izolare la domiciliu personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, dacă la intrarea în țară nu 2 prezintă simptomele asociate COVID-19 și sunt respectate condițiile stabilite la art. 3 din Ordonanța militară nr. 9/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. (2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Art.3 – (1) Se ridică măsura de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița. (2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Art.4 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare: a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru măsurile prevăzute la art. 1; b) Poliția de Frontieră Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art. 2. (2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 și 2 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate legislația în vigoare.

    Art.5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

  • Străzile din Cugir, stropite cu o soluție dezinfectantă pe bază de clor

    Străzile din Cugir, sunt stropite cu o soluție dezinfectantă pe bază de clor, ca nouă măsură de prevenție contra Coronavirsului. Decizia administrației locale vine pentru a proteja în plus populația. Acțiunea a fost efectuată de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir și a vizat străzile principale, dar și cele secundare, parcurile și locurile de joacă. Procesul de dezinfecție va continua și în perioada următoare.

    Autoritățile din Cugir fac apel la cetățenii orașului să coopereze, să fie responsabili, respectând indicaţiile specialiştilor pentru a preveni o eventuală îmbolnăvire. Reprezentanții administrației locale fac apel la cetățeni să își limiteze ieșirile în oraș, să se deplaseze doar pentru cele necesare și pentru rezolvarea problemelor care nu pot fi amânate, sau evitarea pe cât posibil a locurilor aglomerate.

    Ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, prin ordonanță militară, li se interzice persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate, să iasă din locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente. Măsura se aplică pe toată durata stării de urgență, începând din 18 martie.

    Nerespectarea ordonanței intră sub incidența Codului Penal, care a fost modificat pentru introducerea unor noi pedepse privind infracțiunea zădărnicirii combaterii bolilor.

  • Primăria Cugir a prelungit termenul de plată pentru rezervarea locurilor de parcare

    Administrația locală din Cugir a decis prelungirea termenului până la care locuitori orașului pot să plătească taxa pentru concesionarea locului de parcare. Noul termen limită este 30 aprilie, termenul inițial fiind 30 martie. Cuantumul taxei de parcare rămâne același ca anul trecut.

    Singura diferență, comparativ cu anul trecut este aceea că această taxă diferă  în funcție de tipul de parcare. Astfel, cei care doresc să își lase mașina într-o parcare modernizată trebuie să scoată din buzunar 80 lei, iar pentru spaţiile încă nemodernizate, taxa anuală este de 60 lei.

    Abonamentele de tip reședință dau dreptul folosirii locului de parcare de luni până vineri între orele 16.00 – 8.00, iar sâmbăta şi duminica pe tot parcursul zilei. Între orele 8.00 şi 16.00, de luni până vineri, locurile de parcare pot fi utilizate liber, de către orice persoană.

    Deținătorii unui loc de parcare sunt obligați să păstreze ordinea și curățenia locaţiei respective, iar pe timpul iernii să asigure deszăpezirea.

    Există și scutiri de la plata anuală a taxei locului de parcare: autovehiculele folosite de unităţile instituţiilor din sistemul de apărare naţională, ordine publică, siguranţă naţională, de serviciul de pompieri, protecţie civilă, poliţie şi alte servicii de urgenţă, autovehiculele serviciilor locale de gospodărie comunală, precum şi vehiculele folosite pentru întreţinerea drumurilor; autovehiculele proprietate personală a persoanelor cu handicap folosite exclusiv pentru transportul acestora.

    Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice, se va asigura eliberarea unui singur abonament / locuință (apartament sau familie). Acesta va fi afişat la loc vizibil pe parbriz.Vehiculul pentru care se solicită abonament trebuie să fie în  proprietatea solicitantului sau să îi fie dat în folosinţă prin procură încheiată de proprietar, împrejurare dovedită cu certificatul de înmatriculare şi procura, când este cazul;Până în data de 30.03 a anului în curs se eliberează, cu prioritate, abonamentele pentru vehiculele aflate în evidenţă la Direcţia Venituri Cugir.

    În cazul în care nu se achită tariful de parcare până la data de 30.03 a anului în curs, terenurile proprietate publică utilizate anterior se pot repartiza altor solicitanţi, caz în care se poate elibera şi al doilea abonament pentru locuinţă ( apartament sau familie).Acesta este valabil exclusiv pe strada şi amplasamentul pentru care s-a eliberat.