Etichetă: bistrita

  • Trei mașini au luat foc într-o parcare din Bistrița

    Trei mașini au luat foc într-o parcare din Bistrița

    Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit în această dimineață la un incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Bistrița. Evenimentul a avut loc într-o parcare de pe strada Crinilor, unde o mașină a luat foc, iar flăcările s-au extins la alte două autoturisme.

    ”Pompierii militari bistrițeni au găsit incendiul care se manifesta generalizat la un autovehicul și era extins la două autovehicule parcate în apropiere. Nu au fost înregistrate victime, incendiul a fost lichidat in limitele găsite”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

    Conform acestuia, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la instalația electrica a autovehiculului, care a ars în proporție de cca. 90%.

    Celelalte două mașini au fost afectate în proporție de aproximativ 30%, respectiv 15%, a mai precizat sursa citată.

  • Consiliere juridică gratuită pentru victimele violenței domestice, din partea avocaților Baroului Bistrița-Năsăud

    Consiliere juridică gratuită pentru victimele violenței domestice, din partea avocaților Baroului Bistrița-Năsăud

    Avocații din Baroul Bistrița-Năsăud oferă sprijin legal gratuit victimelor violenței domestice. Persoanele care au nevoie de ajutor vor fi identificate de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița, cu care Baroul Bistrița-Năsăud a încheiat un protocol de colaborare.
    Victimele violenței domestice din Bistrița vor avea parte de consiliere juridică gratuită din partea avocaților din Baroul Bistrița-Năsăud.

    „Consilierea juridică se va realiza prin intermediul activității de voluntariat, de către avocați din Baroul Bistrița-Năsăud, care se vor înscrie în program”, informează Baroul Bistrița-Năsăud.

    Persoanele care au nevoie de ajutor vor fi identificate de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița. Asistența juridică va fi acordată chiar începând cu luna aprilie.

    „Prin semnarea acestui protocol, Direcția de Asistență Socială Bistrița face un pas important în promovarea îmbunătățirii și dezvoltării măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel național prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale, inovative, integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională în scopul implementării unui program național de protecție a victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței în familie”, mai spun reprezentanții Primăriei Bistrița.

  • Antreprenoarea Ioana Molnar, care a pus pe picioare lanțul de florării Magnolia, amenințată de o angajată la show-ul „Șefi sub acoperire”

    Antreprenoarea Ioana Molnar, care a pus pe picioare lanțul de florării Magnolia, amenințată de o angajată la show-ul „Șefi sub acoperire”

    La ultima ediție a emisiunii „Șefi sub acoperire” de la ProTv și-a testat angajații bistrițeanca Ioana Molnar, care a pus pe picioare lanțul de florării Magnolia. Aceasta a fost amenințată de una dintre angajatele care nu își făcea treaba corespunzător.
    În urmă cu 25 de ani, Ioana Molnar deschidea prima florărie Magnolia la Bistrița. Astăzi, lanțul de florării are peste 200 de angajați. A început alături de soțul său, cu o investiție de 2.000 de mărci germane, și a ajuns la o cifră de afaceri de 12 milioane de euro.

    Invitată la emisiunea „Șefi sub acoperire” de la ProTV, bistrițeanca a mărturisit că până să aibă copii, muncea și câte 16-18 ore pe zi.

    Aceasta și-a testat, în cadrul show-ului de la ProTV, angajații și a rămas dezamăgită de gestionara depozitului de flori de la București al companiei. Bistrițeanca și-a dat seama că ceva nu funcționează la depozitul din Capitală tocmai din cauza vânzărilor, de 10 ori mai mici decât la Cluj.

    Făcând pe ucenica la depozitul din București, femeia de afaceri a descoperit abateri grave de la regulamentele companiei și gestionarea deficitară a mărfii. Angajata de la depozitul din București ajunge chiar să o amenințe pe șefa ei: „Cred că p-asta o bat până pleacă!”

    „Am avut o zi foarte aiurea. Cred că cel mai tare m-a deranjat la Vicky (n.r. responsabila de depozitul din București) atitudinea ei. Indiferent cine intră la noi în depozit, este importantă atitudinea. Să avem respect, bună dispoziție, nu așa răzvrătiți, ușor obraznici, nu-i bine așa”, a precizat Ioana Molnar, în cadrul emisiunii.

  • Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud și-a înaintat demisia

    Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Mica Oprea, a anunţat, vineri, 13 ianuarie, că a solicitat eliberarea sa din funcţie începând cu data de 1 februarie.

    Primul care a cerut public demisia prefectului este un fost ocupant al acestei funcţii, în prezent şef serviciu în cadrul instituției, Ovidiu Frenţ. El a acuzat-o pe Mica Oprea, în decembrie anul trecut, de atitudini nepotrivite în relaţia cu unii angajaţi ai Prefecturii.

    Zilele trecute, organizaţia USR Bistriţa-Năsăud a cerut acelaşi lucru, după apariţia în presa locală şi pe reţelele de socializare a unor noi dezvăluiri despre relaţia Micăi Oprea cu un subordonat diagnosticat cu cancer în cursul anului trecut.

    Astăzi, acestui demers i s-a alăturat preşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, iar deputatul PNL Diana Morar i-a cerut preşedintelui PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, printr-o postare pe Facebook, să tranşeze această chestiune.

    Mica Oprea a fost numită prefect în ianuarie 2022 la propunerea organizaţiei PSD Bistriţa-Năsăud, fără a fi membru de partid, şi era secondată de subprefecţi de la PNL şi UDMR.

  • Un tânăr de 17 ani a încercat să se sinucidă cu arma de vânătoare a tatălui său

    Un tânăr de 17 ani a încercat să se sinucidă cu arma de vânătoare a tatălui său

    Ieri, 16 mai, polițiștii Postului de Poliție Comunal Rodna au fost sesizați prin Serviciul Unic de Urgență 112 cu privire la faptul că un tânăr este rănit.

    Din primele informații, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 17 ani, din Rodna, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi încercat să se sinucidă folosind arma de vanatoare deținută legal la locuință de către tatăl său.

    În urma intervenției echipajelor medicale s-a constatat necesară transportarea tânărului la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

    Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

  • Nicio primărie din judeţul Bistriţa-Năsăud nu a solicitat autorizarea temporară a unor puncte de sacrificare a mieilor

    Nicio primărie din judeţul Bistriţa-Năsăud nu a solicitat autorizarea temporară a unor puncte de sacrificare a mieilor

    Nicio primărie din judeţul Bistriţa-Năsăud nu a solicitat, cu ocazia sărbătorilor pascale, autorizarea temporară a unor puncte de sacrificare a mieilor, astfel că acţiunile de acest tip s-au putut desfăşura doar în cele trei abatoare autorizate sau în gospodăriile oamenilor, pentru consumul propriu, potrivit informaţiilor furnizate joi AGERPRES de către şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Ioan Bogolin.

    Nici anul trecut nu au existat astfel de solicitări, una dintre explicaţii fiind că numărul mieilor care se sacrificau în pieţe a scăzut de la an la an.

    În ceea ce priveşte exporturile, numărul mieilor din judeţul Bistriţa-Năsăud care au plecat spre alte ţări europene a fost de aproximativ 9.000.

    „Au plecat destul de mulţi miei din judeţ, dar şi cu aviz interjudeţean, în sensul că că au venit mulţi cumpărători din Hunedoara, din Tulcea, şi au plecat destul de mulţi miei din judeţ pe teritoriul României, în alte centre de colectare decât cel din Bistriţa-Năsăud”, a declarat directorul DSVSA.

    Potrivit lui Ioan Bogolin, numărul mieilor exportaţi în viu a fost mai mic faţă de alţi ani, de aproximativ 2.580 de capete, fiind efectuate două transporturi către Italia şi câte unul către Grecia şi Germania, dar, în schimb, a crescut cererea pentru carnea de miel, astfel că în Italia au ajuns, anul acesta, aproape 52 de tone numai din Bistriţa-Năsăud.

  • ACCIDENT la Aiud: Femeie din Bistrița-Năsăud, lovită de o mașină pe o stradă din municipiu

    ACCIDENT la Aiud: Femeie din Bistrița-Năsăud, lovită de o mașină pe o stradă din municipiu

    O femeie din județul Bistrița-Năsăud a fost lovită sâmbătă seara de o mașină, la Aiud, în timp ce traversa strada prin loc nepermis.

    Potrivit IPJ Alba, la data de 16 aprilie 2022, în jurul orei 21,30, o femeie de 32 de ani, din municipiul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, în timp ce traversa strada Transilvaniei din municipiul Aiud, prin loc nepermis, a fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Rădești, județul Alba.

    În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare, fără a rămâne internată în spital.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

  • Accident mortal în Bistrița. Un bărbat a fost spulberat de un tren

    Accident mortal în Bistrița. Un bărbat a fost spulberat de un tren

    Un bărbat de 59 de ani din comuna Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi-a pierdut viaţa joi dimineaţa după ce a fost lovit de un tren regio, circulaţia feroviară fiind blocată în zonă timp de aproape o oră, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

    Incidentul s-a produs între staţiile CFR Salva şi Năsăud.

    „În această dimineaţă, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Salva au fost semnalaţi despre producerea unui accident feroviar. Pe raza localităţii Salva, între staţiile Năsăud şi Salva, un tren Regio 4701, ce se deplasa pe relaţia Ilva Mică înspre Beclean, a surprins şi accidentat o persoană. La locul evenimentului, poliţiştii au identificat un bărbat, de 59 de ani, din Salva, care, în urma intervenţiei echipajelor medicale, s-a constatat că a decedat. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

    Circulaţia feroviară a fost blocată pentru aproximativ o oră.

    Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi s-a dispus o expertiză medico-legală a cadavrului bărbatului.

  • Peste 92 de hectare de teren au fost afectate de 13 incendii de vegetaţie produse în Bistriţa-Năsăud

    Peste 92 de hectare de teren au fost afectate de 13 incendii de vegetaţie produse în Bistriţa-Năsăud

    Peste 92 de hectare de teren au fost afectate, în ultimele 48 de ore, de 13 incendii de vegetaţie produse pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, potrivit unui comunicat de presă remis luni de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

    Pentru stingerea incendiilor au intervenit atât pompierii militari, cât şi cei voluntari.

    „În ultimele 48 de ore, pompierii militari şi voluntari din judeţul Bistriţa-Năsăud au intervenit la 13 incendii de vegetaţie şi altele, iar suprafaţa totală afectată a fost de peste 92 hectare, în mai multe localităţi din judeţul nostru: municipiul Bistriţa şi localităţile componente, localităţile Herina, Prundu Bârgăului, Vermeş, Şintereag, Crainimăt, Herina, Viile Tecii, Feldru, Sâniacob. Multe alte incendii de vegetaţie din zona de competenţă au fost lichidate de către structurile pompierilor voluntari, rapoartele de intervenţie sunt procesate permanent”, se arată în comunicatul ISU.

    Autorităţile fac apel către cetăţenii care deţin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor de vegetaţie uscată, deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuinţele, dar şi viaţa cetăţenilor.

    ISU Bistriţa-Năsăud a reamintit faptul că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă, fiind acceptată doar ca măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

  • Un tânăr din Teaca a produs un grav accident rutier

    Un tânăr din Teaca a produs un grav accident rutier

    Astăzi, polițiștii Servicului Rutier au intervenit la un accident de circulație semnalat pe Drumul Național 15A.

    Din primele informații, un tânăr de 18 ani, din Teaca, în timp ce se deplasa pe raza localității Herina a părăsit partea carosabila pe partea stânga a sensului de mers, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electice și s-a răsturnat.

    În urma impactului, tănarul a fost rănit necesitând acordarea de îngrijiri medicale la spital.

    Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul consumului de alcool.

    Cercetările sunt continuate de polițiștii rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă.