Categorie: ȘTIRI BIHOR

Știri Oradea și Bihor Azi – Știri Locale

  • Cea de-a 12-a ediție a Zilelor Sfântului Ladislau aduce la Oradea o diversitate de programe și bună dispoziție

    Cea de-a 12-a ediție a Zilelor Sfântului Ladislau aduce la Oradea o diversitate de programe și bună dispoziție

    Cea de-a 12-a ediție a unuia dintre cele mai mari festivaluri culturale din Oradea și regiune, Zilele Sfântului Ladislau (24 – 30 iunie), având drept motto „Festival fără granițe”, a fost subiectul conferinței de presă ținute de organizatori miercuri, 19 iunie. Au participat: Dalma Varga Korpos – președinte al Asociației Sfântul Ladislau, care organizează festivalul cultural orădean, Gyula Zatykó – organizator principal, Luciana Miclea – director de marketing Visit Oradea și Zoltán Balázs – șeful secției de artă a Universității Creștine Partium.

    În ceea ce privește motto-ul din acest an, Gyula Zatykó, organizatorul principal al festivalului, și-a exprimat opinia că acesta ar putea fi de fapt logo-ul, marca înregistrată a Zilelor Sfântului Ladislau, deoarece de la bun început colaborarea transfrontalieră a fost unul dintre scopurile manifestării. O dovedește și tradiționalul de-acum tur cu bicicleta, în avanpremiera festivalului, de la statuia Sfântului Ladislau din Oradea la cea de peste graniță din localitatea Biharkeresztes, la care participă numeroși orădeni, promovând în acest mod atât festivalul, cât și ciclismul.

    Pe lângă faptul că de la an la an vin tot mai mulți participanți din regiunile apropiate ale țării vecine, festivalul e vizitat și de către foarte mulți dintre cei plecați din Oradea pe meleaguri străine, care își programează concediul anual astfel încât să poată reveni în orașul lor de baștină în perioada în care se desfășoară Zilele Sfântului Ladislau – încă un motiv pentru care acest festival este unul fără granițe.

    Gyula Zatykó și-a exprimat speranța că la Zilele Sfântului Ladislau distracția nu va avea limite și acest răstimp să fie dedicat relaxării și bunei dispoziții, astfel încât toată lumea să se simtă mai împlinită după festival.

    În ceea ce privește oferta muzicală a festivalului, organizatorul principal a ținut să scoată în evidență punctul culminant al Zilelor Sfântului Ladislau, weekendul 28-30 iunie, care îi va aduce pe scena festivalului pe Zorán, Deák Bill Gyula, Kowalsky și Vega. Alături de aceste vedete din Ungaria, ne vom putea bucura și de prezența unor formații orădene – Stevie Ker, Rius & The Band și Hakeshet Klezmer Band.

    Programul concertistic al festivalului va fi completat de ABBA Tribute Show și concertul in memoriam Máté Péter – Cserháti Zsuzsa, susținut de Andrea Mahó, Zoltán Miller și Bernadett Vágó, iar celebrul cântăreț de operă Molnár Levente va veni de data aceasta cu trupa sa Fényerő.

    Din cauza interesului mare, biletele au fost deja epuizate pentru gala de deschidere din 24 iunie, cu Ansamblul Folcloric Național Secuiesc Harghita. După conferința de presă a venit vestea că și la spectacolul Teatrului József Katona din Kecskemét, care va avea loc la Teatrul Szigligeti din Oradea, biletele au fost vândute în doar câteva ore.

    O experiență de neratat a sfârșitului de săptămână va fi târgul producătorilor și meșteșugarilor, din Curtea Princiară a Cetății Oradea, dar și programele pentru copii, care și de această dată sunt de o mare diversitate, fiind destinate tuturor grupelor de vârstă.

    Din partea invitaților, Luciana Miclea, director de marketing al Visit Oradea, și-a exprimat bucuria de a putea fi din nou parteneri ai festivalului care are drept nucleu Cetatea Oradea, săptămâna bogată în evenimente atrăgând un număr mare de turiști în oraș, printre aceștia numărându-se și mulți dintre orădenii plecați pe alte meleaguri, care se întorc în orașul lor natal cu acest prilej.

    Zoltán Balázs, șeful departamentului de artă al Universității Creștine Partium, a amintit că instituția de învățământ superior din Oradea a fost de la bun început partener al Zilelor Sfântului Ladislau, un festival dedicat promovării valorilor. El a arătat că, având în vedere marele interes de anul trecut, conducerea universității împreună cu organizatorii Zilelor Sfântului Ladislau au luat decizia ca, în baza numărului mare de lucrări primite, concursul internațional de critică Publicritic să fie ținut o dată la doi ani.

    Anul acesta, în cadrul unui proiect comun cu Institutul Liszt din București, în clădirea Universității Creștine Partium vor fi expuse machete ale decorurilor teatrale realizate de scenograful Levente Bagossy, laureat al premiului Jászai Mari –  data vernisajului: duminică, 23 iunie 2024, ora 18.00.

    Mai multe detalii despre programe veți putea găsi pe site-ul Zilele Sfântului Ladislau (www.zilelesfantuluiladislau.ro), precum și pe paginile de socializare de pe Facebook și Instagram.

    Principalul sponsor al celei de-a 12-a ediții a Zilelor Sfântului Ladislau este OTP Bank România, iar principalele instituții care ne-au sprijinit sunt Fondul Cultural Național, Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt., Fundația MOL–Új Európa, Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea.

  • A fost recepționat Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, o investiţie privată de peste 33 de milioane de euro

    A fost recepționat Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, o investiţie privată de peste 33 de milioane de euro

    Consiliul Judeţean a realizat recepţia finală a lucrărilor de construcţie a Terminalului cargo de la Aeroportul Oradea, o investiţie privată a companiei CTP România în valoare de peste 33 de milioane de euro.

    Potrivit comunicatului CJ, CTPark Oradea Cargo Terminal este primul parc industrial din România cu terminal de marfă conectat direct la pista de aterizare/decolare.

    Desfăşurat pe un teren de 14,5 hectare, parcul cuprinde 3 hale cu spaţii de depozitare, logistice şi de producţie, în suprafaţă totală de 6,5 hectare. Obiectivul de investiţii mai include calea de rulare şi platforma de garare a avioanelor.

    Proiectul este rezultatul unui parteneriat public-privat, Consiliul Judeţean Bihor punând la dispoziţie terenul în urma unei licitaţii de concesiune, iar CTP România realizând integral investiţia.

    Aeroportul Oradea a achiziţionat echipamente pentru controlul de securitate al mărfurilor în valoare de 2,5 milioane de euro. Finanţarea a fost asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014 – 2020. Următoarea etapă prevede obţinerea acreditărilor de la instituţiile abilitate şi operaţionalizarea terminalului cargo.

    „Conform planului de afaceri, Aeroportul îşi propune să înceapă operaţiunile cargo cel târziu în cursul anului viitor şi în 5 ani să fie stabilizată activitatea, la nivelul terminalelor cargo din celelalte aeroporturi din vecinătate. Cel mai târziu până la sfârşitul lunii iulie se vor obţine acreditările necesare din partea instituţiilor competente, poliţia de frontieră, SRI etc. Din luna august, terminalul cargo va fi operaţional în totalitate. Alături de celelalte terminale rutier-feroviare, terminalul aerian completează infrastructura necesară pentru ca Oradea şi judeţul Bihor să se dezvolte în anii următori ca hub logistic major”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

    CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator şi administrator de proprietăţi imobiliare logistice şi industriale din Europa continentală, în funcţie de suprafaţa închiriabilă brută, deţinând 12 milioane mp de spaţii în zece ţări la 31 martie 2024. 

  • Șapte oferte pentru construirea drumului expres Arad – Oradea

    Șapte oferte pentru construirea drumului expres Arad – Oradea

    Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că au fost depuse, miercuri, şapte oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria, Turcia şi Ucraina, pentru construirea drumului expres Arad – Oradea. Lucrările au cu o valoare estimată de 2,74 miliarde lei (fără TVA), sunt finanţate prin PT şi trebuie finalizate în 24 de luni.

    „Un nou pas important pentru construirea Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km)! Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria, Turcia şi Ucraina. Lucrările au cu o valoare estimată de 2,74 miliarde lei (fără TVA), sunt finanţate prin PT şi trebuie finalizate în 24 de luni. Pe traseu vor fi construite 32 de poduri şi pasaje. Contractul prevede şi construirea unui drum nou (5,3 km), care va asigura legătura între DN 79 şi DEx Arad – Oradea în dreptul localităţii Salonta”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri pe Facebook.

    El a mai spus că drumul expres Arad – Oradea este format din trei loturi: Lotul 1 (33,7 km), care include drumul de legatură la DN 79- Salonta (5,3 km); Lotul 2 (39,7 km), care include drumul de legatură până la graniţa cu Ungaria (10 km); Lotul 3 (47,07 km), care include Drumul de legatură cu zona industrială Arad Vest (2,9 km).

  • Timișorenii de la K-ZE KARATE, vicecampioni la Bihor Open

    Timișorenii de la K-ZE KARATE, vicecampioni la Bihor Open

    Cu 38 de sportivi și 50 de medalii obținute, K-ZE Karate a fost desemnat vicecampion pe cluburi la Bihor Open, 2nd WORLD EUROPEAN REGIONAL CHAMPIONSHIPS 

    Final de săptămână intens pentru sportivii clubului K-ZE Karate! 38 de copii de toate vârstele au participat la una dintre cele mai dificile competiții de profil: 35th Bihor Open, 2nd World European Regional Championships Karate-Kobudo-Parakarate, ce a avut loc la Oradea. 

    Peste 700 de concurenți de la 56 de cluburi, reprezentând nu mai puțin de 10 țări  (Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Ucraina, Serbia, Croația, Bangladesh, India, Egipt) s-au reunit pe tatami pentru a-și demonstra măiestria, agilitatea și pentru a dovedi că sunt cei mai buni. 

    Clubul K-ZE Karate din Timișoara a participat cu 38 de sportivi și s-a întors cu 50 de medalii: 15 medalii de aur, 14 de argint și 21 de bronz. 

    Competiția a fost extrem de dificilă, nu doar ca intensitate, deoarece sportivii au avut de-a face cu concurenți foarte puternici, dar și din cauza duratei – 16 ore. Rezultatele însă s-au dovedit a fi pe măsura pregătirii sportivilor timișoreni, K-ZE Karate obținând titlul de vicecampion al competiției, locul secund din cele 56 de cluburi. 

    „Următoarea țintă este campionatul Mondial de la Buenos Aires. Avem sportivi foarte buni care demonstrează de fiecare dată că sunt extrem de bine pregătiți, însă ce ne împiedică sunt costurile mari. Vom începe o campanie de strângere de fonduri pentru că acești copii excepționali merită să își demonstreze valoarea la nivel mondial, ei vor reprezenta cu mândrie România și ar fi păcat să rămână acasă!”, a spus sensei Alexandra Pop (4 Dan), coordonatoarea și antrenorul principal al Clubului Sportiv K-ZE Karate. 

    Datorită rezultatelor excelente, toți sportivii de peste 10 ani care au obținut o medalie de aur la competiția de la Oradea, vor primi din toamnă și bursă școlară.

    Campionii: 

    Nume sportivMedalii obținuteTitlu
    Lungu Dennis Florin2 medalii de aurDublu campion european pe educație, dublu campion national
    Nuțu Lucas Gabriel 1 medalie de aurCampion european pe educatie 
    Mitrică Roxana Andreea 1 medalie de aur,1 bronzCampioana europeana pe educatie, campioana nationala 
    Maier Karina Timea 1 medalie de aur Campioana europeana pe educatie
    Olariu Raysa Patrisia Elena 1 medalie de aur,1 bronz Campioana europeana pe educatie 
    Hadarag Sara Maria 2 medalii de aur,2 medalii argintDubla campioana europeana si mondiala pe educatie 
    Nutu Patricia Cosmina 1 medalie de aurCampioana europeana pe educatie 
    Grenno Stefano 1 medalie de aurCampion european pe educatie 
    Burciu Ana Ilinca 2 medalii de aurDubla campioana europeana 
    Varga Bogdan Cristian 1 medalie de aur,1 argint Campion european pe educatie ,vicecampion mondial pe educatie
    Sas Marc 1 medalie de aur,1 argintCampion european pe educatie ,vicecampion mondial pe educatie
    Besnea Ava Maria 1 medalie de aur,2 argint Campioana europeana educatie,vicecampioana mondiala 






    Felicitări tuturor sportivilor!

    DESPRE 

    Clubul Sportiv K-ZE KARATE este din Timișoara și a fost înființat acum 4 ani, cu scopul de a oferi un mediu pozitiv și disciplinat ca toți sportivii, de la cei începători la avansați să își atingă maximum de potențial. Toți sportivii sunt încurajați, prind încredere în ei, învață ce e prietenia și sunt educați să fie mai buni ca oameni. Sportivii clubului au adus deja numeroase premii naționale și internaționale: în 2023, clubul obținând medalia de aur la Campionatul European de Karate IKU din Slovenia. 

    Sensei Alexandra Pop are centura neagră 4 Dan și este maestru emerit al sportului. Ea este coordonatoarea și antrenorul principal al Clubului Sportiv K-ZE Karate și este multiplă campioană națională și internațională, iar de câțiva ani și-a dedicat timpul să antreneze micii

  • Ediția din acest an a Zilei Mondiale Art Nouveau de la Oradea se concentrează în jurul temei principale Lumina/The Light/La Lumière, în toate formele ei

    Ediția din acest an a Zilei Mondiale Art Nouveau de la Oradea se concentrează în jurul temei principale Lumina/The Light/La Lumière, în toate formele ei

    În data de 15 iunie 2024, Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage) marchează printr-o serie de evenimente speciale Ziua Mondială Art Nouveau. Ediţia 2024 se concentrează în jurul temei principale Lumina/The Light/La Lumière, în toate formele ei: naturală, decorativă, funcţională și chiar interactivă. Programul bogat și captivant se întinde pe durata întregii zile, între orele 10.00-22.00, iar participarea este gratuită.

    Programe pentru toată familia în jurul Casei Darvas—La Roche

    Programul zilei începe la ora 10:00 cu două ateliere de creaţie deschise atât copiilor, cât și adulţilor. Pe pietonala Libertăţii, în spatele Casei Darvas—La Roche, se va desfășura atelierul de pictură în aer liber al Alexandrei Comanici, ilustratoarea cărţii „Coloradea” (editată de Manifest pentru Oradea). Artista va pregăti ilustraţii cu palatele orădene din „Coloradea” pe șevaletele amplasate pe esplanadă, iar participanţii le vor colora sub îndrumarea Alexandrei. Atelierul se va relua la ora 17:00.

    Tot de la 10:00, arhitecta orădeană Mara Vida susţine un atelier de vitralii create din hârtie colorată, inspi- rate de elementele Art Nouveau care se regăsesc în arhitectura din Oradea. Atelierul se va desfășura în interiorul casei.

    La ora 11:00, cei care doresc să afle mai multe despre Art Nouveau sunt invitaţi la prezentarea „Art Nouveau – stil sau mișcare?”, susţinută de conferenţiarul universitar Deodáth Zuh. Prelegerea se va desfășura în sala de conferinţă a Casei Darvas—La Roche și va analiza asemănările și diferenţele dintre manifestările Art Nouveau în diferite ţări și regiuni, încercând să găsească un răspuns la întrebarea din titlu.

    La ora 16:00, artizanii de la Manufactura Lüster așteaptă doritorii la un atelier de ceramică și porţelan pe terasă. Participanţii vor învăţa tehnici de presare a ceramicii și turnarea porţelanului, cu elemente inspirate din ornamentica casei Darvas–La Roche.

    Proiecţie specială pentru o zi în cinema „Libertatea”

    Doar în această zi specială, fostul cinematograf „Libertatea” din Palatul Vulturul Negru își redeschide porţile pentru public. Vă așteptăm cu trei proiecţii de film în fosta sală A a complexului, de la orele 10:00, 15:00 și 19:00. Intrarea se va face din pasaj.

    Spectacol imersiv Gustav Klimt, în premieră în Oradea

    Publicul orădean va putea admira pentru prima dată spectacolul imersiv inspirat din lucrările lui Gustav Klimt, unul din fondatorii secesiunii vieneze. Un show inedit din operele pictorului va fi proiectat pe faţada bisericii romano-catolice Sfântul Ladislau din Piaţa Unirii (vis-a-vis de Primărie). Proiectul este realizat în parteneriat cu MINA – Museum of Immersive New Art din București. Spectacolul începe la ora 21:30.

    Redescoperim patrimoniul arhitectural Art Nouveau

    Începând cu ora 10:00, ghizii noștri vor porni în tururi cu toţi cei care doresc să redescopere frumuseţile centrului istoric orădean. Programul tururilor este următorul: 10:00, 11:00, 12:00 (lb. maghiară), 13:00, 15:00 (lb. engleză), 16:00, 17:00, 18:00, 21:00 și 22:00.

    Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor Iosif Vulcan nr. 11, Oradea 0359-408.881 contact@oradeaheritage.ro www.oradeaheritage

    Fotograful orădean Remus Toderici îi va ghida pe cei interesaţi de fotografie în două tururi foto, cu pornire de la orele 17:00 și 18:00.
    Dăm startul fiecărui tur din faţa Palatului Vulturul Negru.

    Începând cu ora 21:30, palatele Art Nouveau orădene vor prinde viaţă prin proiecţii multimedia, instalaţii de lumină arhitecturală și instalaţii interactive. Participanţii pot admira într-o lumină nouă pasajul Vulturul Negru (Piaţa Unirii), Casa Deutsch (str. Vasile Alecsandri), Casa Poynár (Piaţa Ferdinand), Casa Centrală de Economii (clădirea BRD din Piaţa Ferdinand), Palatul Sztarill (Astoria, Piaţa Ferdinand), pasaj Bazar (str. Madách/Republicii), Palatul Stern (str. Republicii), Palatul Apollo (str. Republicii), Palatul Moskovits (str. Republicii) și Casa Adorján (str. Patrioţilor/Moscovei).

    De la ora 22:00, Luiza Zan, una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe jazz din România, încheie ziua cu un concert extraordinar în piaţeta din spatele Teatrului de Stat. Locaţia a fost aleasă pentru a scoate în evidenţă superba casă Adorján, aflată la intersecţia străzilor Patrioţilor și Moscovei, recent readusă la splendoarea de odinioară.

    Atenţie! Participarea la toate evenimentele este gratuită, însă unele necesită înregistrare prealabilă. Acestea sunt: atelierele de creaţie (de pictură, de vitralii, de ceramică), prelegerea Art Nouveau, proiecţiile din fostul cinematograf Libertatea și tururile foto.

    Formularele de înscriere le găsiţi în evenimentul Facebook, dedicat Zilei Art Nouveau Oradea 2024: https://www.facebook.com/share/Cp6MEiTkXDbx2DsY/

    Despre Ziua Mondială Art Nouveau

    Organizaţia Réseau Art Nouveau Network – RANN cuprinde 28 orașe din Europa care se mândresc cu un patrimoniu Art Nouveau semnificativ, precum Paris, Barcelona, Bruxelles, Budapesta și Viena.
    Oradea este singurul oraș din România care face parte din Réseau Art Nouveau Network. RANN a iniţiat celebrarea Zilei Mondiale Art Nouveau în 2013, cu scopul de a promova arta și arhitectura specifică sfârșitului de secol XIX – începutului de secol XX în ţările Europei.

  • Spectacole studio în Sala Transilvania, la 12-a ediție a Festivalului Poimâine de la Oradea

    Spectacole studio în Sala Transilvania, la 12-a ediție a Festivalului Poimâine de la Oradea

    În perioada 10-16 iunie, va avea loc cea de-a 12-a ediție a Festivalului „HolnapUtán – Poimâine” al Teatrului Szigligeti, cu spectacole ale teatrelor din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Sfântu Gheorghe, precum și ale teatrului gazdă, respectiv ale universităților de teatru din Târgu Mureș, Cluj-Napoca și Budapesta. Evenimentul se va încheia cu gala premiilor stagiunii în cadrul căreia actorii vor fi premiați de un juriu profesionist.

    Program și spectacole

    Festivalul debutează pe 10 iunie, la ora 17:00, la Sala Transilvania, cu spectacolul „Vreme capricioasă”, realizat de studenții în anul 5 la specializarea teatru muzical a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta. Ecsédi aleargă pe străzi, hărțuind oamenii din Budapesta, pentru că îl caută pe prietenul său Vizi, care l-a lăsat dormind într-un apartament. Vizi are o revelație și vrea să plece de aici, în altă parte, oriunde, vrea să acționeze cât mai poate… Numai că nu poate pleca. Oamenii sunt blocați, trenurile nu pleacă și nu ajung aici. Spectacolul, bazat pe o lucrare de Tamás Cseh și Géza Bereményi, a fost regizat de Vilmos Krasznai.

    Pe 11 iunie, de la ora 19:00 și 12 iunie, de la ora 17:00, studenții de la Facultatea de Artă Teatrală a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor prezenta la Sala Transilvania o versiune de studio a musicalului „Hair”. „Hair” este jucat cu succes de mai mult de cincizeci de ani pe scenele din toată lumea, iar în 2017 a fost reluat și pe Broadway. Ce am putea să adăugăm noi azi? Pe lângă șlagărele și cultul acestui musical, omenirea a ajuns iarăși într-o situație cumplită, care ne obligă să vorbim despre război, când vorbim despre „Hair”. Iar noi, actorii, suntem nevoiți să protestăm prin mijloacele noastre împotriva izbucnirii unei noi cataclisme mondiale”, spun tinerii creatori ai producției regizate de Lóránd Váta.

    Pe 13 iunie, de la ora 17:00, Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc va juca spectacolul „Exit” pe scena Sălii Transilvania. Dorra, fata bosniacă, a trecut printr-o experiență traumatizantă; Kate, femeia americană, la fel: una a suferit o durere fizică care a crescut încet în interiorul ei, iar cealaltă a trăit dezintegrarea sufletului. Amândouă caută o cale de ieșire.

    Pe 14 iunie, de la ora 19:00, la Sala Transilvania începe spectacolul non-verbal „Ex-Terapie” al clasei de actorie – masterat a Universității de Arte din Târgu Mureș. „Pulsație. Nu începe odată cu spectacolul și nici nu se termină odată cu el, dar se intensifică în cursul acestei ore. O pulsație a sentimentelor și emoțiilor, în care dansatori etalează monotonia relațiilor romantice. Atenție la vortexul imens care îi aspiră pe toți”, se arată în descrierea spectacolului.

    Spectacole cu titrare în limba română

    Următoarele spectacole vor fi titrate în limba română: „Opera de trei parale”, „Exit”, „Hair”, „Conferința iraniană”, „Podul”, „Alice în Țara Minunilor”, „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” (acesta din urmă este titrat în română și engleză). „Ex-terapie” este spectacol non-verbal.

    Bilete și abonamente

    Conform tradițiilor, și anul acesta oferim un abonament de festival „HolnapUtán”. Spectatorii vor putea urmări două spectacole la Sala Mare și un spectacol-studio la alegere la prețul de 100 de lei. Biletele sunt deja disponibile pentru toate spectacolele la agenția noastră de bilete sau pe szigligeti.biletmaster.ro.

  • Viktor Orbán, în campanie electorală la Salonta

    Viktor Orbán, în campanie electorală la Salonta

    Viktor Orbán și-a făcut luni campanie electorală și în România, spunând bihorenilor din Salonta că ”Bruxelles-ul și-a pierdut mințile” și ”mărșăluiește spre război”.

    La invitaţia lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, Viktor Orbán şi-a continuat, luni după-amiază, turneul de campanie la Salonta.

    Viktor Orbán a avut discuţii cu liderii Uniunii şi cu candidaţii locali, iar în faţa cetăţenilor din Salonta a declarat că Bruxelles-ul „şi-a pierdut minţile” şi mărşăluieşte spre război. Dar degeaba există toată puterea şi banii celor care susţin războiul dacă oamenii care doresc pacea vor fi mai numeroşi la alegerile europene, a afirmat premierul. Acesta a mai adăugat că „Noi, maghiarii, indiferent de care parte a frontierei trăim, să votăm alături de forţele care susţin pacea, pentru că în data de 9 iunie încă putem opri marşul spre război.”

  • Șase copii răniți, după ce vântul puternic a luat pe sus toboganele gonflabile la Oradea

    Șase copii răniți, după ce vântul puternic a luat pe sus toboganele gonflabile la Oradea

    Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau micuţii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând transportul.

    Două tobogane gonflabile din centrul orașului s-au răsturnat din cauza vântului puternic!

    O rafală a ridicat, de la sol cele două tobogane, iar mai mulți copii aflați pe ele au căzut. Trei dintre ei au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar alți trei au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații suplimentare. Cu toții sunt acum în afara oricărui pericol.

  • Încep „Zilele Carierei” la Universitatea din Oradea

    Încep „Zilele Carierei” la Universitatea din Oradea

    Ediţia din acest an a „Zilelor Carierei” la Universitatea din Oradea se va desfăşura în perioada 29-30 mai în Biblioteca universitară, ocazie pentru studenţi şi absolvenţi să îşi găsească joburi şi internshipuri în diferite domenii.

    Potrivit unui comunicat al Universităţii din Oradea, atât miercuri, cât şi joi, evenimentul va fi deschis între orele 10 şi 16.

    „Evenimentul se anunţă a fi unul plin de oportunităţi pentru studenţi şi absolvenţi, cu o gamă largă de joburi şi internshipuri, disponibile pentru ei în diverse domenii”, a transmis preşedintele Asociaţiei Alumni (coorganizator), conf. univ. dr. Dorin Coita, cadru didactic al Facultăţii de Ştiinţe Economice.

    Comunicatul precizează că la Zilele carierei şi-au anunţat participarea instituţii din sectorul de stat, siguranţă şi ordine publică, companii private din domenii precum: inginerie şi producţie, servicii, mentenanţă, bănci etc..

    Pentru prima oară, companiile participante vor prezenta şi joburi pentru persoanele cu dizabilităţi.

    „Unele companii oferă şi locuri de muncă special destinate persoanelor cu dizabilităţi, demonstrând un angajament faţă de diversitate şi incluziune pe piaţa muncii”, a precizat Dorin Coita.

    „Zilele Carierei” sunt organizate de Universitatea din Oradea şi de Centrul de Consiliere şi Servicii privind Cariera (CCSC), în colaborare cu Asociaţia Alumni.

  • Sportul a unit toate abilităţile la Jocurile Naţionale Special Olympics – Oradea 2024

    Sportul a unit toate abilităţile la Jocurile Naţionale Special Olympics – Oradea 2024

    350 de persoane cu dizabilităţi intelectuale din România şi Republica Moldova au concurat la Jocurile Naţionale Special Olympics Oradea 2024, la patru discipline sportive: atletism, baschet unificat 3×3, bocce şi înot. Jocurile Naţionale Special Olympics sunt cel mai mare eveniment sportiv incluziv organizat pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Cea de-a 17-a ediţie a evenimentului a reunit la Oradea sportivi şi reprezentanţi ai peste 75 de organizaţii, şcoli de masă şi speciale, din 31 de judeţe ale ţării, dar şi din Republica Moldova.

    Între 17 şi 19 mai, pe parcursul a trei zile intense, activităţile organizate de Special Olympics România au demonstrat că „Sportul UNEŞTE toate abilităţile”. Flacăra Speranţei, echivalentul Flăcării Olimpice în lumea Special Olympics, a traversat Oradea către locul de desfăşurare a Ceremoniei de Deschidere (Sala Sporturilor Antonio Alexe), fiind purtată de sportivi speciali alături de reprezentanţi ai jandarmeriei şi ai autorităţilor locale. Peste 1000 de spectatori au asistat la momentul festiv al defilării delegaţiilor din diferite judeţe şi din Republica Moldova, precum şi la spectacolul incluziunii în acţiune.

    Înainte de competiţii, evaluările stării de sănătate a sportivilor au fost asigurate cu profesionalism şi răbdare de medici şi specialişti care înţeleg importanţa prevenţiei pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi pentru familiile lor. Competiţiile sportive şi ceremoniile de premiere au celebrat puterea transformatoare a sportului, determinarea şi curajul sportivilor speciali.

    Ioana-Elena Ciobanu, sportiv special, mesager Global Special Olympics, Asociaţia ADOR Oradea: „Mă bucur că noi, sportivii cu dizabilităţi intelectuale, avem ocazia să ne demonstrăm abilităţile la un eveniment atât de mare. Mă bucur să avem alături atât de mulţi prieteni şi voluntari care ne susţin. Vă invit să continuaţi să ne implicaţi în mod activ în comunitate, să aveţi încredere în calităţile şi în talentele noastre.”

    David Nastasia-Constantin, Sportiv Lider Special Olympics România: „Doresc să mulţumesc tuturor celor care ne susţin şi au făcut posibilă această impresionantă organizare, pentru ca noi să putem să ne demonstrăm abilităţile şi talentul pe terenul de sport, şi să ne facem loc într-o societate din ce în ce mai incluzivă.”

    Lucia Ciobanu, Preşedinte, Asociaţia ADOR Oradea: „Evenimentul Jocurile Naţionale Special Olympics este un cadou pe care Special Olympics îl face persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România de 20 de ani. Acum a fost rândul nostru, Oradea şi judeţul Bihor, să ne bucurăm. Au fost trei zile în care 350 de copii şi tineri cu dizabilităţi din toată ţara, dintre care 100 au fost din Oradea şi din judeţul Bihor, s-au bucurat de competiţii şi au primit medalii. Special Olympics România este formată din oameni care nu au copii cu dizabilităţi, dar fac mari eforturi umane, materiale şi logistice pentru ca persoanele cu dizabilităţi să practice sporturi, să fie integrate în şcoli, în comunităţi şi chiar în muncă.

    Mulţumim Special Olympics România pentru acest eveniment !”

    Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Special Olympics România cu sprijinul Visit Oradea, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea, Club Sportiv Municipal Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Oradea Transport Local, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, Jandarmeria Bihor, Clubul Lions Oradea, Clubul Lions Oradea 22, Clubul Leo Black Eagle şi Asociaţia Down Oradea.

    Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul voluntarilor: medici şi studenţi ai Universităţii din Oradea, medici şi specialişti care au venit din toată ţara pentru a participa la evaluările de sănătate, membri ai Cluburilor Lions Oradea, Lions Oradea 22, Leo Black Eagle, elevi ai programului Şcoala Generaţiei Unificate, Colegiul Naţional „Onisifor Ghibu”, Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” şi voluntarii de la Fundaţia Motivation România.

    ***

    Despre dizabilitatea intelectuală: Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel cel mai mare grup cu dizabilităţi la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase şi etnii, nivel de educaţie, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.

    Despre Fundaţia Special Olympics din România

    Special Olympics este o mişcare globală care valorifică potenţialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilităţi intelectuale să fie acceptate şi implicate ca membri activi ai comunităţilor din care fac parte, pentru a crea o societate tolerantă, deschisă tuturor abilităţilor. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate şi educaţie, Special Olympics luptă împotriva discriminării şi intoleranţei. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi intelectuale să devină cetăţeni activi ai comunităţii.