Categorie: ȘTIRI SĂLAJ

Știri Zalău de Actualitate – Știri din județul Sălaj

  • 79 kilometri de drum judeţean din Sălaj vor fi modernizaţi printr-un proiect european de aproape 84 de milioane de euro

    79 kilometri de drum judeţean din Sălaj vor fi modernizaţi printr-un proiect european de aproape 84 de milioane de euro

    Un total de 79 de kilometri de drumuri judeţene din Sălaj vor fi modernizate printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare totală de 83,8 milioane de euro, a informat ADR Nord-Vest.

    „Drumurile din Ţara Silvaniei se modernizează datorită unui contract de 83,8 milioane de euro din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027. Cei 38.000 de călători ai drumurilor care străbat Ţara Silvaniei vor avea parte de condiţii de trafic mai bune datorită proiectului al cărui contract a fost semnat între ADR Nord-Vest şi Consiliul Judeţean Sălaj. Pentru cei 79 de km de drum judeţean vor fi realizate lucrări de îmbunătăţire a elementelor geometrice, vor fi reabilitate structurile rutiere şi podurile, iar pentru pietoni, vor fi extinse trotuarele sau traseele dedicate acestora”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.

    Drumurile implicate în procesul de reabilitare şi modernizare sunt pe raza următoarelor localităţi: Chendrea – Gălpâia – Zalha – Bezded – Cernuc – Bogdana – Buciumi – Agrij – Românaşi – Halmăşd – Cerâşa – Cosniciu de Jos – Ip – Zăuan Băi – Camăr – Nuşfalău – Boghiş – Valcău de Jos – Petrindu – Tămaşa – Cuzăplac – Almaşu – Babiu – Mesteacănu, precizează sursa citată.

    De asemenea, siguranţa rutieră va fi îmbunătăţită prin elementele nou-construite sau reabilitate, precum cele 11 poduri sau cele 43 de staţii pentru transportul interjudeţean.

    „Pentru autovehiculele electrice sunt prevăzute două staţii de încărcare rapidă, şi datorită acestui proiect de infrastructură rutieră, numărul de maşini care vor străbate drumurile judeţene incluse în planul de modernizare va creşte cu 50%, până la 7500 de maşini pe zi. Iar cei aproape 75.000 de turişti care vor să viziteze siturile arheologice sau alte obiective turistice din judeţ, acest proiect este o veste excelentă, care va permite ca toate excursiile sau drumeţiile care se vor face prin Ţara Silvaniei să se realizeze în condiţii de siguranţă maximă”, se mai arată în comunicatul menţionat.

    Reprezentanţii ADR Nord-Vest adaugă că la finalul proiectului, preconizat pentru decembrie 2029, toată comunitatea din judeţ, dar şi din regiune va beneficia de un sistem de drumuri reabilitate şi modernizate, care vor aduce un plus de valoare în tot ceea ce înseamnă transport sigur, timp economisit şi turişti mulţumiţi de faptul că pot vizita Ţara Silvaniei într-o manieră care să cinstească bogăţiile din zonă.

    „Reabilitare şi modernizare drumuri din Ţara Silvaniei” este un proiect finanţat prin Prioritatea 5 – O regiune accesibilă din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 şi corespunde obiectivului de politică – O Europă mai conectată.

  • Caz șocant în Sălaj | Supărat că i-a fost aruncată sticla cu băutură, un băiat de 17 ani și-a bătut mama și l-a atacat pe unchiul său cu coasa

    Caz șocant în Sălaj | Supărat că i-a fost aruncată sticla cu băutură, un băiat de 17 ani și-a bătut mama și l-a atacat pe unchiul său cu coasa

    Totul s-a petrecut în localitatea Buciumi, unde tânărul de 17 ani locuiește împreună cu mama. Potrivit procurorilor, băiatul ar fi consumat alcool și a început să se certe cu femeia, apoi ar fi început să o lovească.

    Scandalul ar fi plecat de la faptul că mama adolescentului i-ar fi aruncat o sticlă de băutură, fapt care l-ar fi înfuriat pe tânăr.

    În toată învălmășeala, unchiul adolescentului a venit să-l potolească pe nepot și să o protejeze pe sora lui. La un moment dat, tânărul și-a atacat unchiul cu o coasă găsită în curte.

    Bărbatul s-a ales cu răni la abdomen, dar și la brațul stâng și a fost dus de urgență la spital. Din fericire, medicii au reușit să îi salveze viața însă mai are nevoie de bune de îngrijiri medicale. Între timp, magistrații Tribunalului Sălaj au decis arestarea preventivă a tânărului pentru tentativă de omor.

  • Degustări, tombolă și un târg tradițional, la prima ediție a Festivalului Pălincii de la Zalău

    Degustări, tombolă și un târg tradițional, la prima ediție a Festivalului Pălincii de la Zalău

    Prima ediţie a unui festival al pălincii va fi organizată, în 25 mai, la Zalău, de către o o companie privată, în colaborare cu administraţia locală, conform unei hotărâri de consiliu local care a fost adoptată joi.

    Pe parcursul evenimentului, vor avea loc degustări de produse, va fi organizată o tombolă și cei interesați vor putea să cumpere diferite lucruri de la târgul tradițional ce va fi organizat.

    „Pălinca are o tradiţie de câteva sute de ani, existând dovezi ale producerii ei încă din secolul al XVIII-lea. Sate întregi din Sălaj, mai cu seamă din zone mai izolate, cu relief mai accidentat, şi-au bazat existenţa pe producerea acestei băuturi. Pălinca este unul din produsele sălăjene cele mai cunoscute din România, premiate la diverse concursuri naţionale şi internaţionale. Municipiul Zalău şi judeţul Sălaj sunt renumite la nivel naţional şi chiar internaţional, datorită acestei băuturi, realizată din diverse fructe cultivate aici”, se arată în raportul de specialitate ce a însoţit proiectul de hotărâre aprobat.

    Potrivit sursei citate, promovarea acestui produs sălăjean, în rândul comunităţii şi al turiştilor, va asigura creşterea vizibilităţii municipiului Zalău şi a judeţului Sălaj, pe harta României.

    Festivalul Pălincii – Zalău 2024 va avea loc în 25 mai, în zona pietonală din centrul oraşului.

  • Guvernul Ungariei contribuie la construcţia şcolii reformate de la Zalău cu 2,59 milioane de euro

    Guvernul Ungariei contribuie la construcţia şcolii reformate de la Zalău cu 2,59 milioane de euro

    În timp ce alții distrug vieți în război, noi trebuie să salvăm suflete, copii și familii, a declarat marți la Zalău Miklós Soltész, secretar de stat responsabil pentru relațiile cu cultele și minoritățile în cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar. Politicianul a vizitat șantierul școlii reformate aflate în construcție în orașul transilvănean, anunțând că în acest an, Guvernul ungar sprijină investiția cu un miliard de forinți (2,59 milioane euro). Construcția a început după ce autoritățile române au blocat retrocedarea vechii clădiri a colegiului.

    Miklós Soltész a subliniat că istoria Colegiului Reformat „Wesselényi” din Zalău datează de aproape 500 de ani și că tradiția impune continuarea acestei moșteniri. El a menționat că, pentru a supraviețui, este nevoie de școli și grădinițe. Istoria școlii a fost întreruptă de Trianon, Al Doilea Război Mondial și dictatura comunistă, iar biserica s-a confruntat cu numeroase obstacole în lupta pentru educația copiilor, chiar și după schimbarea regimului.

    Secretarul de stat a menționat că dificultățile întăresc adesea comunitatea și oferă noi oportunități, dar este nevoie să se accelereze lucrurile, deoarece lumea este într-o situație dificilă, iar fiecare săptămână și lună pierdute pot însemna suflete și familii pierdute.

    „De aceea, sunt încântat să anunț că Guvernul ungar a decis să sprijine construcția școlii: în acest an putem contribui cu un miliard de forinți la investiție”, a precizat el. Construcția școlii este benefică și pentru statul român, deoarece va genera venituri din taxe și va înfrumuseța orașul.

    „Cred că în câțiva ani, această școală va fi plină de voci de copii”, a spus politicianul, mulțumind Bisericii Reformate pentru eforturile depuse.

    Szabolcs János Bogdán, episcopul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, a reamintit că biserica nu și-a recuperat încă toate clădirile naționalizate de autoritățile comuniste și nu renunță la ele.

    „Nu ne plângem, nu ne lamentăm, nu ne întristăm, ci pornim pe drumul nou deschis în fața noastră de Dumnezeu”, a declarat episcopul. El a adăugat că Guvernul Ungariei oferă un sprijin semnificativ maghiarilor din Sălaj, nu doar financiar, ci și spiritual, deoarece aceștia simt că nu sunt abandonați.

    „Avem frați, iar acest lucru ne întărește”, a explicat prelatul.

    Astăzi, clădirea „începe să prindă contur” și chiar și în această formă, declară gloria lui Dumnezeu, iar sprijinul din partea țării-mamă asigură continuarea, a mulțumit episcopul pentru ajutor.

    Dénes Seres, deputat și președinte al UDMR Sălaj, a declarat că noua școală „este deja o realitate” și va îndeplini rolul pe care l-a avut predecesoarea sa.

    Construcția noii clădiri a școlii, cu patru etaje, a început în 2022, după ce biserica a achiziționat un teren adecvat. Noua clădire va include peste 20 de săli de clasă, laboratoare, o aulă, o bibliotecă, o sală de sport și un teren de sport.

    Clădirea Colegiului „Wesselényi” a fost retrocedată Eparhiei în 2021, dar Consiliul local a contestat decizia. Instituția de învățământ, care asigură educația a aproximativ 500 de copii, de la grădiniță până la bacalaureat, funcționează în prezent în fosta clădire a internatului, care de mult timp este neîncăpătoare.

    Sursa: MTI

  • Iuliu Winkler: Uniunea Europeană trebuie să se schimbe

    Iuliu Winkler: Uniunea Europeană trebuie să se schimbe

    Uniunea Europeană trebuie să se reîntoarcă la valorile părinților fondatori, să se schimbe, iar politicile sale publice trebuie să fie în slujba cetățenilor, și nu în solda vreunei ideologii, a declarat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler cu prilejul unei întâlniri pe care a avut-o cu membri ai comunității maghiare din județul Sălaj.

    ”UE trebuie să se schimbe. Acesta este mesajul pe care UDMR îl transmite în campania electorală. Schimbarea pentru noi înseamnă revenirea la valorile părinților fondatori. UE trebuie să elaboreze politicile sale publice în interesul cetățenilor, și nu în solda ideologiilor”, a afirmat Winkler.

    Europarlamentarul UDMR s-a referit la faptul că întreaga lume se află într-un amplu proces de schimbare, iar UE nu face excepție, fiind esențial ca ea să se întoarcă la rădăcinile sale, la principiile fondatoare.

    ”Lumea întreagă se află în schimbare. Trăim, din nou, într-o eră a conflictelor armate, chiar lângă granițele noastre are loc un război, lumea este dominată de instabilitate, crizele se succed cu rapiditate, iar viitorul este din ce în ce mai impredictibil. Anul 2024 este un an crucial pentru noi toți pentru că în acest context complicat suntem chemați să alegem liderii atât în Uniunea Europeană, cât și în țară. Deciziile pe care le vom lua la urne în acest an vor marca în mod esențial viitorul nostru al tuturor pentru cel puțin un deceniu”, a subliniat Iuliu Winkler.

    Potrivit acestuia, oamenii așteaptă de la liderii politici, mai mult ca oricând, siguranță, predictibilitate, pragmatism și luciditate. ”Ei au nevoie de lideri care să se ocupe de probleme, să găsească cele mai bune soluții pentru societatea noastră și nu să-și irosească energiile în lupte politice sterile. În comunitățile locale, în legislativul de la București, dar și în Parlamentul European, noi, UDMR, promovăm aceleași interese, vrem să dezvoltăm comunitățile noastre, vrem să dezvoltăm Transilvania, întreaga țară. În această epocă a marilor schimbări trebuie să fim uniți și puternici. Maghiarii din România, toți locuitorii țării noastre, trebuie să fie învingătorii, și nu perdanții acestui deceniu crucial. Noi trebuie să fim cei care au puterea de a influența deciziile majore și nu cei care doar suportă consecințele deciziilor luate de alții. De aceea este esențială continuitatea reprezentării maghiarilor din România în Parlamentul European”, a subliniat Iuliu Winkler.

    Europarlamentarul Iuliu Winkler conduce lista UDMR la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în 9 iunie.

    CMF: 43240001

  • Michelin aduce în fabrica de la Zalău o parte a producţiei din Polonia

    Michelin aduce în fabrica de la Zalău o parte a producţiei din Polonia

    Producătorul francez de anvelope Michelin, cu afaceri anuale de aproape 30 miliarde euro, va închide fabrica pentru camioane grele din Polonia, de la Olsztyn, unde lucrează aproximativ 430 de angajaţi, şi va muta producţia în România, argumentul fiind costurile mai mici de pe piaţa românească, relatează Profit.ro, citată de News.ro.

    Michelin şi-a început activitatea în România în 2021, iar în prezent are peste 4400 de angajaţi, 3 fabrici, 2 la Zalău şi una la Floreşti, o reţea comercială şi un centru de servicii partajate. Începând cu anul 2018, Bucureştiul a devenit centru de coordonare a regiunii Europa Centrală care include 20 ţări printre care Albania, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia sau Ungaria, potrivit site-ului companiei.

    Dinl 2005, România a devenit centru regional pentru operaţiunile comerciale ale grupului Michelin în Albania, Bulgaria, Croaţia, Bosnia, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.

    Acum, grupul francez va închide fabrica din Polonia, promiţând în acelaşi timp că cei 430 de angajaţi nu vor fi concediaţi, ci relocaţi către alte unităţi ale grupului,fie că produc anvelope pentru autoturisme sau maşini agricole, notează Profit.ro.

    Gigantul auto francez are mai multe fabrici în Olsztyn, respectiv Uzina de anvelope pentru vehicule de pasageri şi comerciale, Uzina de anvelope agricole, Uzina de semifabricate, Uzina de matriţe.

  • Ziua Internaţională a Romilor a fost marcată la Zalău prin concursul ”Miss Romanca”, cu costume tradiționale

    Ziua Internaţională a Romilor a fost marcată la Zalău prin concursul ”Miss Romanca”, cu costume tradiționale

    Ziua Internaţională a Romilor a fost marcată, luni, la Zalău printr-un eveniment cultural ce a inclus un concurs de „Miss Romanca”, în care fete din această etnie au etalat costumele tradiţionale, precum şi prin momente de muzică şi poezie, susţinute de elevi de la şcolile generale din Sălaj care au mediatori şcolari sau profesori de limba romani, transmite Agerpres.

    „În România au fost şi există numeroase iniţiative concrete care vizează aducerea romilor în şcoală şi educarea acestora (…). Astfel, în 1991, Ministerul Educaţiei a recunoscut oficial alfabetul internaţional de limbă romani, pe care l-a introdus în mod oficial în şcolile în care limba şi istoria romilor sunt studiate. (…) Ziua Internaţională a Romilor este marcată în fiecare an pe această dată de 8 aprilie, pentru că este important să menţinem vie memoria victimelor şi să condamnăm ferm politicile discriminatorii şi crimele comise”, a declarat, la festivitatea de luni, inspectorul pentru minorităţi din cadrul Inspectoratului Şcolar General, Rita Rosz.

    La manifestarea dedicată romilor a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjeanu, care a precizat că în cariera sa de solist de muzică populară a avut mulţi mentori de etnie romă.

    „Vreau să vă luptaţi pentru drepturile voastre şi în primul rând pentru a câştiga lupta cu viaţa. Ca să puteţi să aveţi încredere, trebuie să ştiţi că aveţi modele. Eu, Dinu Iancu-Sălăjanu, am învăţat muzică de la cei din etnia voastră, de la un om extraordinar, pe care toată lumea unde mergeam îl numea profesor. (…) Am mai avut mulţi alţi prieteni de etnie romă, care mi-au fost mentori”, a menţionat preşedintele CJ Sălaj.

    În cadrul evenimentului, elevi de etnie romă de la mai multe şcoli din judeţ au recitat poezii şi au cântat melodii specifice acestei etnii, iar mai apoi a avut loc concursul „Miss Romanca”, la care au participat fete îmbrăcate în costume tradiţionale ale romilor, care au cântat şi dansat melodii din tradiţia romilor.

    Manifestarea a fost organizată de Asociaţia pentru Combaterea Sărăciei Sălaj în colaborare cu Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. 

  • Primăria Zalău se împrumută cu 120 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte europene

    Primăria Zalău se împrumută cu 120 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte europene

    Consilierii locali din Zalău au aprobat, vineri, contractarea de către primăria municipiului a două credite bancare, în valoare totală de aproape 119 milioane de lei, pentru asigurarea cofinanţării şi contribuţiei administraţiei locale pentru proiecte europene, respectiv pentru refinanţare a altor două credite aflate în derulare.

    Potrivit hotărârii adoptate vineri, este vorba de un împrumut de 50 de milioane de lei, necesar pentru asigurarea cofinanţării şi contribuţiei municipiului Zalău la realizarea investiţiilor din cadrul programelor POR, PNRR şi PRNV, ce urmează a fi contractat de la Raiffeisen Bank, la dobânda ROBOR 3M, plus marja de 0,83% pe an şi de un împrumut de 69,35 milioane de lei, necesar pentru refinanţarea unor credite de la BCR şi Trezoreria Statului.

    Pentru primul credit, tragerile se vor face în perioada 2024-2027, cu o tragere de 23 de milioane de lei în 2024, iar cel de-al doilea credit va fi utilizat integral în acest an.

    Ambele credite au fost avizate favorabil de Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale. 

  • Personalităţi ale culturii, sportului şi mediului de afaceri din județul Sălaj, recompensate de Consiliul Județean

    Personalităţi ale culturii, sportului şi mediului de afaceri din județul Sălaj, recompensate de Consiliul Județean

    Zece personalităţi ale culturii, sportului şi mediului de afaceri din Sălaj au fost recompensate, marţi, de către Consiliul Judeţean (CJ), cu distincţia Soarele Sălăjean, în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Zalău, instituţia menţionată premiind, cu acest prilej, şi cei mai buni sportivi şi elevii olimpici din judeţ.

    Acesta este cel de-al doilea în în care Consiliul Judeţean Sălaj acordă distincţia Soarele Sălăjean, cei recompensaţi fiind: fosta handbalistă Valeria Motogna, psihologul Raluca Anton, dirijorul Ioan Chezan, maestru bucătar Mircea Groza, pictorul Gheorghe Ilea, inginerul economist Bogdan Ilieş, oamenii de afaceri Dumitru Blaga şi Vasile Pădurean, medicul Bogdan Juravle şi profesorul Constantin Cobârzan.

    Soarele Sălăjean este un simbol al artei populare a Ţării Silvaniei. Dacă vă uitaţi pe majoritatea porţilor din judeţul Sălaj, o să găsiţi acest simbol unic în cultura populară românească. (…) Mi se pare important să avem simboluri – Soarele Sălăjean, Poarta Praetoria – care ne arată că nu venim de nicăieri şi nu ne îndreptăm spre nicăieri. Suntem aici dintotdeauna şi întotdeauna vom fi mândri de facerile noastre. De aceea, este o onoare pentru mine ca, în fiecare an, să găsim acele personalităţi ale judeţului Sălaj care se constituie în a fi modele de urmat pentru tinerii noştri. Suntem doar la început în ceea ce însemnă recunoaşterea, într-un asemenea cadru, a valorilor sălăjene”, a declarat, la festivitatea de marţi, preşedintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

    În semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale, s-au acordat diplome de excelenţă şi premii în bani pentru sportivii Diana Tănăsescu, ce a obţinut în 2023 prima medalie de argint din istoria boxului din Sălaj la un Campionatul European, antrenorul ei, Adrian Popuţea şi tenismenului Patrik Bolduţ, component al lotului naţional al României, campion naţional la tenis în 2022 – cea mai mare performanţă pentru tenisul din Sălaj din ultimii 20 de ani, alături de antrenorul Sergiu Carp.

    Au mai fost premiaţi elevii: Elekes Abigél – menţiune la Olimpiada Internaţională de Limbă, Literatură şi Cultură Maghiară „Apáczai Csere János” (profesoară Pataki Ida), Loga Patrik – locul III la Olimpiada de Matematică pentru liceele maghiare din Europa (profesoară Turdean Katalin) şi Roland Petrean – medalie de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori şi la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (profesori Loredana Gavriş şi Florin Morar).

    „Sunt convins că alături de biserică, alături de şcoală şi de instituţiile statului, putem să ne îndreptăm spre ceea ce înseamnă civilizaţie, ceea ce înseamnă aprecierea valorilor şi spre ceea ce înseamnă reuşita în viaţă. Fără aceste fără aceşti trei piloni fundamentali, fără biserică, şcoală şi instituţii puternice ale statului nu avem nicio şansă de izbândă”, a conchis Dinu Iancu-Sălăjanu.

  • Castelul Báthory din Șimleu Silvaniei va fi restaurat cu bani europeni

    Castelul Báthory din Șimleu Silvaniei va fi restaurat cu bani europeni

    Castelul Báthory, din Şimleu Silvaniei, va fi restaurat şi pus în valoare în cadrul unui proiect cu finanţare europeană de circa opt milioane de euro, ce va fi implementat de administraţia locală în următorii trei ani şi jumătate, scrie Agerpres.

    „Astăzi am semnat cu ADR Nord-Vest contractul de finanţare privind ‘Reabilitarea şi punerea în valoare a Ansamblului Cetăţii Báthory’. Este un moment istoric pentru oraşul nostru şi pentru cetatea ce reprezintă, de fapt istoria acestor meleaguri. Valoare proiectului finanţat în cadrul Programului Regional Nord – Vest 2021 – 2027 este de circa opt milioane de euro. În ceea ce priveşte termenul de implementare, vom avea şase luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor. Sper însă să găsim constructori serioşi, pentru a finaliza înainte de acest termen proiectul”, a declarat Cristian Lazăr, primarul oraşului Şimleu Silvaniei, citat de Agerpres.

    Obiectul proiectului este punerea în siguranţă, restaurarea şi punerea în valoare a Cetăţii Báthory şi prezentarea ruinelor apărute în urma cercetărilor arheologice din anii 2006 – 2010, în vederea creşterii potenţialului turistic naţional şi internaţional al oraşului Şimleu Silvaniei.

    „Cetatea feudală se tratează în ansamblul ei istoric, prima incintă cu palatul, ruinele palatului cu cele două bastioane circulare, curtea interioară a palatului şi incinta cetăţii compusă din ziduri, bastioane şi clădirea porţii. Ruinele se vor marca prin realizarea unei platforme ridicate faţă de nivelul terenului amenajat al curţii şi se vor prezenta zidurile la nivelul pavajului, incluzând elemente de vegetaţie şi mobilier urban. Pentru funcţionarea ansamblului expoziţional şi inclusiv organizarea unor manifestări culturale în incinta cetăţii, se propune amenajarea terenului din interiorul incintei şi dotarea cu reţelele necesare funcţionării. Punerea în valoare a cetăţii implică refuncţionalizarea clădirii porţii, a bastioanelor circulare şi a bastionului nord-estic”, se arată într-o descriere a proiectului pe site-ul Primăriei Şimleu Silvaniei.

    Aflate în centrul oraşului Şimleu Silvaniei, ruinele cetăţii medievale Bathory (secolul XVI), constituie o prezenţă a arhitecturii renascentiste din Transilvania, se precizează pe site-ul Centrului de Informare Turistică Şimleu Silvaniei.

    „Ansamblul reprezintă de fapt un castel rezidenţial şi este alcătuit din două incinte fortificate, construite în două etape. Se mai pot întrezări şi două turnuri, un bastion, o poartă de intrare şi o parte din zidurile de apărare. Cel mai important membru al familiei Bathory, al cărui destin se leagă de cetatea de la Şimleu Silvaniei este Stefan Bathory, principe al Transilvaniei şi unul din cei mai importanţi regi ai Poloniei, dar şi un personal istoric de care se leagă una din legendele locului. Stefan Bathory e născut la Şimleu Silvaniei. El a fost regele Poloniei şi al Ungariei”, adaugă sursa citată.

    FOTO: Ady Negrean – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=76271415