”Mulțumim din inimă profesorilor care s-au întors înflăcărați pe ale învățământului baricade, pentru a pregăti patrioți adevărați. Suntem datori școlii și tovarășului diriginte care ne-a iubit din inimă pe toți și nu vom uita vreodată pentru că înțelepciunea lor ne-a deschis ale vieții porți”, probabil așa ar fi sunat începutul unui articol dacă aș fi scris la ziarul de partid, încununat cu un carnet de membru în perioada comunistă și ar fi trebuit să aștern pe hârtie o odă închinată eroilor de la catedre.
Și poate la fel ar fi trebuit să sune și răspunsul la unul dintre subiectele primite de elevii de clasa a XII-a la proba scrisă de limbă și literatură română din cadrul examenului de bacalaureat din acest an. Iată care a fost unul dintre exerciții:
”Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumentezi dacă oamenii trebuie sau nu să exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul ”Ion Creanga. Viața și Opera” – de G. Călinescu, cât și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului vei avea în vedere următoarele repere:
- Formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente
- Utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare ( norme de exprimare, de ortografie și de punctuație ), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
Dacă cerința s-ar fi referit strict la o analiză a textului dat și la formularea unei opinii legate de conținutul acestuia, nu ar fi fost vreo problemă; dar să le ceri în anul 2023 elevilor ca la bacalaureat să spună dacă sunt sau nu recunoscători unităților de învățământ din care provin, mi se pare un grobianism fără margini. Personal, le-aș fi ”transmis recunoștință” tuturor celor implicați în învățământul românesc. Pentru că de ani de zile schimbă structura anului școlar spre disperarea profesorilor, a copiilor și a părinților, pentru că de ani de zile nu sunt în stare să pună pe hârtie o programă care să fie în folosul celor mici, pentru că de ani de zile fenomenul ”bullying” câștigă teren, pentru că de ani de zile în școli se consumă droguri. Ar fi doar câteva dintre punctele pe care le-aș enumera și pentru care aș transmite ”recunoștință”, evident, pe lângă fondurile clasei și al școlii care încă există, ca o minciună ce se rostogolește de la un an la altul și care încearcă să ne inducă idea că trebuie să contribuim pentru a dezvolta confortul din școlile în care învață elevii zilei de azi.
Dar gata cu viziunea negativă asupra învățământului românesc. Totuși, dacă tot vorbim de recunoștință, oare nu ar trebui să o îndreptăm către oameni și nu către instituții? Întreb și eu.
Legat de subiect, poate ar fi fost mai interesant unul care să le ceară elevilor să argumenteze alegerile pe care le fac în viață. Spre exemplu dacă doresc să continue studiile sau să aleagă o meserie, spre ce facultate doresc să se îndrepte și de ce, ar fi doar două dintre temele care ar fi putut fi abordate.
