Categorie: EDITORIAL

Trei decenii de supraviețuire a puterii liberale în fruntea reședinței județului Hunedoara. Simbolul rezistenței de dreapta în județul pesedist „roșu de Transilvania”, Deva a capitulat în fața PSD. Lucian Rus (PSD) l-a învins categoric pe Florin Oancea (PNL), la peste 3200 de voturi diferență (date de la momentul analizei).

Artizanii eșecului liberal de la Deva, personajele din spatele acestei capitulări sunt… liberalii hunedoreni. Nu PSD a învins în aceste alegeri, ci aceste alegeri au fost pierdute, într-un scenariu incredibil, de PNL și Florin Oancea.

O situație unică, de manual, care merită o analiză specială.

La trecutu-ți mare… Atât

Județul Hunedoara a devenit, în doar câțiva ani (vreo trei), județul transilvănean unde PSD taie pita pe masă cu cuțitul PNL. Până prin 2018-2019, (organizația) PSD Hunedoara era nevoită să folosească propriile tacâmuri. Inclusiv „regele” Laurențiu Nistor, cel care a militarizat pesedismul local, și-a emasculat adversarii din partid și așa a ținut Hunedoara ca „roșu de Transilvania”. Chiar și el era nevoit să pună PSD Hunedoara să bată palma peste masă cu organizația liberală de forță (la fel de militarizată!) creată și condusă multă vreme de echipa fostului șef de partid și județ Mircea Moloț. Hunedoara era „roșu de Transilvania” muncit din greu de pesediști, cărat cu traista și lămpașul mineresc de la o rundă de alegeri, la alta.

Au fost trei decenii în care reședința județului Hunedoara, Deva, a rezistat eroic, cu luptă la baionetă, dar și cu alchimii politice de extremă finețe: rundă după rundă, culorile liberale țineau onoarea singurului județ transilvănean colorat politic tot în roșu. Deva a fost simbolul liberalismului în județul minerilor și siderurgiștilor cu nostalgii comuniste. A fost.

Un delict de onoare

Primarul Florin Oancea, cel care a oferit Deva PSD-ului la alegerile din 9 iunie 2024 – din proprie aroganță, lipsă de strategie, echipă slabă de campanie, dar mai ales împins la eșec de proprii colegi din PNL Hunedoara -, Florin Oancea așadar a ajuns în fruntea Devei împins din spate de foști strategi din vechile  echipe câștigătoare ale PNL Hunedoara. Conjunctural. Și a tratat prost acest dar nesperat – tot din aroganță și cele înșirate mai sus.

Pe acest conflict de onoare între Oancea și cei care l-au făcut primar s-a așezat, gâtuind orice speranță politică, o echipă de conducere a PNL Hunedoara complet în afara politicii, inabilă, viscerală până la prostie, slabă dar arțăgoasă și incapabilă de dialog. O echipă în care tandemul mortal care a dus la situația de acum, din vara lui 2024, este format de Vetuța Stănescu și Călin Petru Marian.

Autoflagelare politică

Vetuța Stănescu a reușit „performanța” să țină aproape de vârful PNL Hunedoara cei mai slabi oameni din organizație și să-i alunge pe aproape toți cei care au asigurat, decenii, victoriile dificile ale PNL cu armata dură a lui Laurențiu Nistor.

„De mare ajutor”, Călin Petru Marian – la fel de incapabil de a înțelege politica, un personaj care își exprimă ideile (puține, dar fixe) cu mare greutate, până aproape de enunțuri care creează confuzie în trista noastră limbă maternă – a creat o atmosferă perfectă pentru… distrugere. Se pare că este și artizanul unor mari conflicte interne, după ce ar fi încercat să-și sape proprii colegi, atunci când interesele îi dictau altceva.

Maximum de performanță pentru acest cuplu „așa nu” a fost atins chiar înainte de alegerile locale, când, în jumătate de an, PNL Hunedoara și-a pierdut doi parlamentari și șase primari. Pierdere pe care Vetuța Stănescu a tratat-o ca lipsită de importanță (sic!).

„Roșu de Transilvania” cu picățele devene

Acesta este tabloul pe care mâna abilă a PSD va picta, artistic, victoria istorică din alegerile locale din 9 iunie 2024: câștigarea Devei.

E nevoie de câteva note scurte aici, pentru a se înțelege de ce pierderea Devei de către PNL este mortală.

Supraviețuirea victorioasă a Devei ca fief liberal în județul „roșu de Transilvania” a avut două dimensiuni ale puterii: una dată de capacitatea unei echipe liberale devene foarte bine antrenată de a ține campanii electorale dure și eficiente, cealaltă dată de abilitatea acestei echipe de a maximiza victoria prin înțelegeri de culise cu PSD care au durat mult și au fost reciproc avantajoase.

Pentru prima dimensiune, înainte de campania pentru alegerile locale din 9 iunie, PNL Hunedoara nu a mai avut nici măcar un membru de forță din vechea echipă de combatanți. Vetuța Stănescu, Călin Petru Marian, dar și primarul uituc Florin Oancea (vae victis!) au reușit, cumva, rând pe rând, să-i îndepărteze.

Pentru cea de-a doua dimensiune, este valabilă explicația de la prima! Cine să mai negocieze finețuri precum combinația PNL-PSD care a ținut, de fapt, în ultima vreme, stindardul liberal pe Primăria Deva, iar interesele PSD servite bine în umbra acestui stindard?

Blatul PNL-PSD de la Deva, la final

În perioada de grație care a durat până puțin după 2020, la Deva, PNL a condus Primăria cu cooperarea totală a PSD, iar în județul Hunedoara, deja controlat de mâna forte a PSD, domnea un soi de „pace echitabilă”. Doar că, desprinsă de realitatea politicii și populată cu „yesmeni” inutili strategic, conducerea liberală hunedoreană Vetuța-Marian a făcut ce face orice neștiutor ajuns în vârf fără competență: a devenit arogantă și violentă la adresa PSD-ului partener la guvernare. O atitudine fără suport, în condițiile în care alegerile din 2020 demonstraseră deja că PNL Hunedoara străbate spre naufragiu o mare furioasă, fără busolă și fără navigatori.

Și așa, pactul pentru Deva s-a dus pe apa sâmbetei și a obligat PSD Hunedoara să recalibreze strategia pentru Deva, de la cooperarea cu PNL, la preluarea integrală a puterii.

Oancea doar a ațâțat focul care-l va pârjoli

Florin Oancea, în această combinație, a jucat, nefericit, un rol de catalizator. Dacă prost-inspirata Vetuța Stănescu și confuzul gureș Călin Marian au creat premisele căderii Devei, Florin Oancea a furnizat mijloacele și suportul pentru propria-i înfrângere.

În primul rând, printr-o combinație nefericită de aroganță și sfaturi proaste primite de la apropiați și consilieri slabi, Florin Oancea a ajuns să intre în campania electorală avându-i pe toți ceilalți împotriva lui. Fără să observe că, atunci când face repetate reproșuri publice criticilor săi, generează inabile reproșuri și către cetățeni la rândul lor nemulțumiți, Florin Oancea a creat o „mișcare de rezistență” anti-Oancea, anti explicațiile lui Oancea, anti discursurile sale: ceva mai rar văzut în bătăliile politice.

Nu-l mai dorea căzut PSD-ul concurent direct, ci toți ceilalți combatanți în lupta pentru Primăria municipiului Deva îl doreau căzut și au promovat această unitate de luptă electorală. Cvasimajoritatea mesajelor de campanie la Deva au fost anti-Oancea.

PNL Hunedoara nu l-a vrut primar pe Oancea

Colac peste pupăză, conducerea PNL Hunedoara nu i-a fost aproape deloc: a părut mereu în situația forțată de a-l accepta candidat la Deva în lipsă de altceva și după ce pierduseră din partid până și pe primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și nu mai aveau cu ce defila.

Notați faptul că, dacă PNL-ul Vetuței Stănescu îl dorea primar pe Oancea, îl făcea: era suficient să îl oblige pe proaspăt repatriatul cu forța în PNL Mircia Muntean, fostul edil al Devei, să îl sprijine. Să ne amintim că Mircia Muntean a fost capabil să obțină un număr uriaș de voturi prin simpla susținere a fiicei sale în campanie, și era doar o tânără necunoscută venită de la București să candideze la Deva, nu primarul în exercițiu al municipiului.

Dar PNL nu a vrut victoria lui Oancea la Deva: l-au lăsat singur în bătălie, să se descurce cum poate.

Peste aroganță și inabilitate la dialog, Florin Oancea a mai acceptat și consilierea toxică care l-a făcut să creadă că alegerile locale se câștigă pe Internet, pe rețelele de socializare: imagini umilitor didactice cu el explicând decizii administrative au folosit doar ca suport de spectacol, spre deliciul adversarilor, care au înțeles capcana.

Peste toate astea, când are omul ghinion, are. I-a pus capac și măreața investiție de la Cetatea Devei, Telecabina minune care a murit a doua zi după lansare. I-au pus capac și șantierul de pe străzile Devei, cu pene de curent și înjurăturile șoferilor, toate mult prea aproape de alegeri.

PSD a punctat profesionist peste haosul liberal

În replică, PSD a cuantificat exact situația în care se află și PNL Hunedoara – deraiat, pe linie moartă -, și primarul candidat Florin Oancea. Partea urâtă din campania anti-Oancea, PSD-ul hunedorean a lăsat-o pe mâna… AUR și a unor delatori dintr-o amiciție suficient de toxică între Oancea și oameni din „lumea dură” a orașului.

Oamenii vocali ai AUR nu au făcut nicio campanie pentru propriul candidat, dar au făcut anti-campanie violent, tenace, agresiv lui Florin Oancea. L-au decimat pe rețelele de socializare zi lumină, pe tot parcursul campaniei, ba chiar cu ceva timp înainte.

În felul acesta, echipa strategică a PSD Deva a avut timpul și resursele pentru a se concentra pe o campanie pozitivă a propriului candidat Lucian Rus.

Tânăr, vioi, cu carieră în Guvern, cu discurs bun și aplicat, Lucian Rus a fost propus contrapondere la ceea ce devenise Florin Oancea – șuntat inclusiv de ai lui, din PNL, prost sfătuit și fără o strategie clară, și lovit din toate părțile de echipe mari de distribuitori de informații.

În plus, pentru că Lucian Rus a folosit o echipă de campanie profesionistă, antrenată în politică și bătălii electorale, campania pesedistă pentru Deva s-a desfășurat în cea mai mare parte pe stradă, între oameni, în turnee zilnice obositoare, dar eficiente. Aici s-a văzut clar diferența între cele două echipe de campanie: una diletantă și confuză, cealaltă aplicată și antrenată.

Una peste alta, votul nu a mai fost o surpriză, decât pentru Florin Oancea și echipa lui.

Concluzie

Așa s-a stins lumina rezistenței liberale de trei decenii în reședința județului minerilor și siderurgiștilor, în județul unic „roșu de Transilvania”. Odată cu ea, se vede și cum o puternică organizație liberală, PNL Hunedoara, fost model de eficiență și strategie politică în condiții vitrege, poate fi decimată rapid, din interior, atunci când ajunge să fie condusă de oameni care, pe de-o parte, habar nu au de politică și, pe de altă parte, pun orgoliile și interesele personale mult peste cele ale echipei.

Am croit această analiză, pentru că este de mare folos educativ. Situația de la Deva are unicitatea ei și, prin desfășurarea faptelor și evenimentelor, prin reacțiile oamenilor și strategiile folosite, reprezintă un model didactic extrem de util celor care se ocupă serios de politică.

În 1863, pictorul Edouard Manet a realizat una dintre lucrările emblematice ale istoriei artei, intitulată: “Dejun pe iarbă”. Tabloul a șocat, încă de atunci, prin prezenţa unei femei goale alături de doi bărbaţi îmbrăcaţi elegant. La vremea aceea, Manet se adresa de fapt unei categorii sociale precise, încercând să îi demaște pretinsul bun-simţ. Aruncate printre resturile de mâncare, hainele femeii sugereaza (până astăzi) publicului “voyeur” faptul că prezența feminină făcea parte din meniu şi că totul era “neruşinat de modern” în relația celor trei.

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante.

Cu ce sunt mai prejos decât cei doi bărbați elegant îmbrăcăți ai lui Manet, cele două partide politice coalizate și “comasate în alegeri” pentru a se bucura de “meniul dezmățat” ce o include și pe frumoasa Românie? Cel mai probabil cu nimic … doar că astfel de menage (a troi) duc negreșit (mai repede sau mai târziu) la manifestări zgomotoase ale geloziei. Să nu uităm ca această chinuitoare și obsedantă emoție (gelozia) a stat până și la baza primei omucideri de pe Pământ. 

Când se va ajunge iarăși acolo, la cote necontrolabile ale geloziei, cine își va asuma ingratul rol al lui Cain? Aș spune că niciodată liberalii, care prin crezul lor bazic lasă celor din jur libertatea acțiunii. Așadar … dejunul îndestulător pe iarba verde a țărișoarei noastre … pare a fi doar un “preludiu” pentru păcatul capital ce va urma, atunci când Cain își va duce iar la bun sfârșit fatalistul destin, ucigându-și propriul frate (de guvernare): Abel.

Lăsându-ne încă imersati în imaginara realitate paralelă descoperită la intersecția dintre genialitatea lui Manet și trista scenă a politicii românești, ne-am putea întreba și: Cine să fie cel de-al patrulea personaj din celebrul tablou al aceluiași pictor? Este vorba de personajul din plan secund, care pare să urmărească întreaga scenă cu un sentiment amestecat de invidie, pizmă și teamă de a nu lua parte la “festin”.

Ei bine, cu raportare la genul personajului (feminin), ne-am putea imagina că ce de-al patrulea personaj nu este altcineva decât conducătoarea SOS România: Diana Sosoaca. De altfel gelozia, ca trăire a sentimentului de abandon, furie și umilință, nu i-a fost străină nici vindicativei “doamne de fier” zilele acestea, căci “condimentatul” scandal al demiterii din partid a propriului soț a umplut primele pagini în multe ziare.

Deși considerată un lider inteliget, Diana Sosoaca a reușit săptămâna aceasta să apropie de gard (periculos de mult) statutul greu câștigat de “monarh absolut” al partidului. Greșeala făcută este însă … de asemenea clasică și transpusă în multe opere de artă … căci și ea a căzut în păcatul elegant transpus de englezi în zicala: “Don’t shag the sheep” (nu te culca niciodată cu oile tale!). Ea nu numai că s-a culcat cu “oaia rătăcită” (Dumitru-Silvestru) ci a depășit cu mult celebrul scenariu de Hollywood: “Sleeping with the Enemy” (În pat cu duşmanul), căci i-a dat acestuia chiar și funcții importante în partid.

Așadar, la fel ca unii înaintași de marcă (Vasile Blidaru), acest ultim “haiduc politic”: Diana Sosoaca, “ajutat” sau nu (așa cum pretinde) de serviciile secrete din România, era gata să își cunoască sfârșitul politic din pricina unei slăbiciuni față de un bărbat pe care l-a “crescut la sân”. În cazul lui Vasile Blidaru, ultimul „haiduc”, vânat de comuniști vreo 10 ani prin pădurile Maramureșului, sfârșitul a fost determinat de o slăbiciune față de o femeie, care l-a trădat.

Cele întâmplate Dianei Sosoaca au fost, desigur, o mare dezamăgire pentru adepții săi, până nu demult deplin convinși de infailibilitatea absolută a liderului lor. Lovitura “sub centură” aplicată vocalei avocate a zdruncinat din temelii speranța unei bune părți de alegători în arhetipul “control-freak”-ului suprem (obsedat de control), singurul model de politician capabil să repună România “în mișcare”. 

Asadar, mă întreb: încotro își vor îndrepta opțiunile de vot cei dezamăgiți de prăbușirea ultimei lor speranțe: “doamna Che Guevara”?, care nu a reușit să se ferească de capcana plină de săgeți ce i-a fost pregătită de însăși “Cupidon”. Să se îndrepte către celălalt “personaj” de tip “guerillero”, îndoctrinat ca războinic ultraș prin peluze de stadioane bucureștene? Să adopte o cu totul altă strategie (a boicot votului), considerând pericolul electoral doar ca pe e o proiecție a minții și nu ca pe o amenințare iminentă? 

Vom trăi și vom vedea! Pentru sănătatea noastră mintală însă, cred că raportarea la tabloul viciat al politicii românești ca la o lucrare de artă a lui Manet, poate constitui o alegere sănătoasă, căci lupta electorală este abia la început și celebra “razbunare a dulapului” este departe de a fi atins cotele sale maxime.

Atunci când “cardinalii homosexuali aflați în dulap” vor apela la adevărata “artilerie grea”, mulți domni de “înalta societate” și multe doamne mai mult sau mai puțin îmbrăcate se vor alătura personajelor prezente la “Dejunul pe iarbă”, beneficiind “spontan” de efectul halucinogen al plantei menționate și al orgiei numite politică.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat săptămâna aceasta că premierul Marcel Ciolacu a mers la el în birou să-i propună să candideze la Președinția României, ca independent susținut de PSD. La scurt timp după aceea, într-o ieșire demnă de o prezență pe covorul roșu, în cadrul unei gale de premiere a celor mai buni actori de tragi-comedie, Marcel Ciolacu a infirmat categoric afirmațiile înaltului oficial NATO, ridiculizându-l atroce pe bietul președinte de o noapte al României, spre deliciul multor purtători de microfoane ce îl înghesuiau pe premier pe respectivul covor purpuriu.

Ei bine, noul episod penibilo-jenant petrecut pe scena politică românească poate fi cel mai bine explicat și înțeles sub profunda cheie de decriptare oferită de inegalabilul Shakespeare, căci involuntar, asistând la cele întâmplate, gândul mi-a fugit la celebrul pasaj din opera celui mai jucat și respectat dramaturg al umanității: “Doamna protestează prea mult!” (Hamlet, în tragedia cu același nume, sub traducerea lui Andre Gide). 

În context hamletian, zicerea menționată, plină de ipocrizie (desigur), semnifică faptul că atunci când cineva protestează prea mult împotriva unui lucru, există mari șanse să fie nesincer. Altfel spus: excesul trădează. Sunt sigur că cel puțin românii neimplicați in politică vor înțelege sensul profund al fragmentului shakespearian amintit, căci tocmai acest gen de excese ale regelui și ale reginei, l-au ajutat pe Hamlet să înțeleagă că … de fapt … cuplul regal îi otravise tatăl.

Din nou deci, la atâția ani după trecerea în nemurire a genialului Shakespeare, un teatru al umbrelor, cu un rege și o regină de tragică comedie, ne ajută (ca și pe Hamlet) să descoperim adevărul, sau măcar o brumă din el. Mai există oare adevăr pe o scenă politică precum cea românească, unde aproape toată lumea minte și puținii care nu mint, se abțin?

Înțelegerile duble ale politicienilor români, cele din fața camerelor de luat vederi și cele din spatele ușilor închise, corespund unor alte tipuri de analize de sorginti literare, de data aceasta ale filosoafei Hannah Arendt, făcute în celebrul său articol: “Adevăr și politică”. Ea sugera în respectivul articol că “atunci când o comunitate se lansează în minciună organizată”, atunci când “toată lumea minte în legătură cu tot ceea ce este important”, faptele fiind transformate în opinii, atunci rezultatul nu este numai că luăm drept adevăruri minciunile ci … mai grav decât atât …distrugem definitiv “realitatea lumii normale”.

Matricea acestui nou episod penibil de război politic românesc pare să confirme, în felul ei, și spusele unui alt nemuritor (Einstein), care ne-a făcut să înțelegem că uneori “imaginația este mai importantă decât cunoașterea”. Cum altfel putem explica prezența Dianei Sosoaca în discursul clarificator de situație, „prestat” de premier, decât prin apel la imaginație? … dat fiind faptul că este foarte greu să asociem noțiunea de cunoaștere cu un personaj ca Marcel Ciolacu, fie el și un revoluționar demn de tot respectul nostru, al românilor eliberați de “sacrificiul” unora ca el.

Probabil că același avânt revoluționar, care încă îl mai “bântuie” pe primul ministru, chiar și la 35 ani de la revoluție, îl ajută să își asigure sau chiar crească influența în partid (și nu numai), de o așa manieră încât o nouă “hegemonie” aproape “dragniană” pare să fie la un pas de a se institui peste săracii și măgării ce au mai rămas în acest spațiu carpato-danubiano-pontic, furat constant de la romani încoace.

“Caricaturizarea verbală” ce i s-a aplicat recent lui Mircea Geoană nu face alteva decât să adâncească și mai mult senzația noastră, a celor care avem lipsita de modestie pretenție de a fi rămas doar parțial analfabeți funcționali, că lupta politică va depăși din nou tărâmul ideologiilor și că un nou proiect politic “măreț” se va contura în curând, acela al ducerii pe înalte culmi de succes a liderului PSD, într-o cursă către prezidențiale care se va face cu sau fără “nănaș” din afara țării.

De altfel, încă de la legarea destinelor celor două partide aflate la guvernarea țării, noi cei care am mai umblat în viețile noastre pe la nunți făcute în perimata formulă de căsătorie a bărbaților cu femeile, ne simțim într-o permanentă petrecere de “stare civilă”, unde se poate găsi o combinație perfectă de: iubire, râs și dansuri nesincronizate!

Problema este că … dacă mai durează mult această petrecere iesita din comun (PSD-isto – PNL-istă), la imensa masă în formă de U din “sala pașilor pierduți” vor rămâne așezați, fiecare la câte un capăt al mesei, doar liderii celor două partide, căci noi restul vom fi fost demult morți sau duși la spital din pricini de: comă alcoolică, inaniție, malnutriție sau … pentru unii mai “norocoși” dintre noi … din pricini de toxiinfecție alimentară, pe fond de scârbă.

Așadar, petrecere frumoasă în continuare, dragi politicieni! Noi vom continua să muncim, ca să avem ce să punem în plicurile de nuntă!

Ziua de 1 Decembrie este momentul în care toți românii sărbătoresc, care cum pot, Ziua Națională. E, însă, și ziua în care toate lichelele și toți prădătorii de neam și țară devin brusc “patrioți”. Mesajele ce “transpiră abundent” a “patriotism claxonat” inundă spațiul public, Internetul, canalele media, telefoanele mobile și tot ce se poate.

Toți “cinstesc” patria prin discursuri provenite din adevărate “tornade de sentimente” de patriotism (interioare dar exteriorizate de “binecuvântata” emoţie electorală) în timp ce realitatea este de-a dreptul biblică, pentru că, în fapt, România a ajuns o maică îndurerată a unui neam ce urmează a fi răstignit de farisei și trădători. La fel ca și Maica Sfântă, România plânge azi, în ziua sărbătorii sale, nu doar pentru iminenta moarte a odraslei sale mult iubite (neamul românesc), ci plânge și pentru starea dureroasă în care păcatul a adus firea umană.

Neamul nostru românesc se află, de fapt, pe drumul Golgotei. Mai are puțin și va fi răstignit și străpuns de lăncile ocupanților străini, îndemnați avid de conaționali fariseici. Și atunci, ce poți ura unui astfel de neam, în zi de mare sărbătoare, decât să își păstreze credința și speranța învierii?

Să trăim deci cu încredințarea că vor trece cumva și aceste câteva zile de incredibil chin, pe cruce, se vor zgudui Carpații de vuietul catapetesmelor crăpate, iar rău-făcătorii de neam se vor căi, în final, pentru păcatele lor sau se vor spânzura sub greutatea proceselor de conștiință.

Milioanele de “apostoli” români exilați cu teribila misiune a propovăduirii credinței ortodoxe în lumea largă vor primi, în acest dramatic fel, recunoașterea mult meritată. Iată un nou argument, născut din suferință, pentru a ne numi neam cu biserică apostolică. Greu de prezis câți dintre “apostolii” noștri se vor mai putea întoarce acasă, căci blestemul lui Decebal, atât de bine intuit de luceafărul literaturii noastre (Mihai Eminescu), abia atunci va căpăta tălmăcirea ireversibilă a timpului:

“Mergeți! mergeți! pământ străin primească
Oaselor voastre pace să li dea,
Lăsați părinții și copiii voștri
Să doarmă duși n-al Daciei pământ,
Și, pustiiți și-mprastiati prin lume,
Purtați cu greu blestemul ce-l port eu” ..

Asadar, românii, de Ziua lor Națională ar trebui să țină minte măcar atât: patriotismul nedisimulat nu ascultă de istorie, ci crează istorie. Patriotismul autentic este paşaportul cel mai de preţ pe care îl putem da copiilor şi nepoţilor noştri, fiind totodată singura cale de ieşire a ţării dintr-un timp istoric imbecil, ca cel pe care îl trăim astăzi.

Sursa imaginii: https://www.botosaninews.ro/474465/social/imagine-emotionanta-surprinsa-in-timpul-protestelor-de-la-botosani-o-batrana-cu-ochii-in-lacrimi-flutura-steagul-romaniei-la-geam/

Amenințarea cu boicotul afacerilor cu capital austriac, după refuzul fără nicio justificare validă a Austriei de a accepta România în spațiul de liberă circulație Schengen, pare să funcționeze.

Nu, nu acei câțiva zeci de clienți persoane fizice care și-au mutat banii de la BCR sunt cei care l-au făcut pe fostul președinte al ERSTE, Andreas Treichel să iasă public cu o declarație clară împotriva inepției propriilor guvernanți de la Viena. În niciun caz! Însă faptul că mari companii de stat și private din România au decis, brusc, că există variante mai bune de a-și rula afacerile decât prin intermediul BCR sau Raiffeisen, sau faptul că mari confederații ale transportatorilor au decis că pot alimenta și la alte benzinării decât cele austriece au cam pus pe jar mediul economic de la Viena.

De ce ieșirea publică a lui Treichel este un semn clar în acest sens? Păi tocmai pentru că este neobișnuit, ca să nu spun că este nemaivăzut, ca un bancher de talia lui să iasă public și să comenteze pe o temă politică. Interviul pe care l-a dat în prestigiosul Die Presse spune multe din punctul ăsta de vedere, dar în primul rând arată că în comunitatea de business din Austria ceea ce a făcut propriul guvern este privit foarte rău. Iar asta îi va costa mult pe cei care conduc acum acea țară.

Atunci când, într-un comentariu anterior, îndemnam la boicot și la căutarea dreptății în instanțele europene de drept, după ceea ce s-a întâmplat în 8 decembrie, mulți mi-au trântit cu noroi în față și m-au făcut în toate felurile. Ba chiar, unii cam puțini la minte m-au și blocat prin rețelele sociale și m-au făcut ”aurist”, deși cei care mă cunosc știu bine cât de mult urăsc tot ceea ce reprezintă extremismele unor grupuri precum ”șoșocii” și ”simionii” care se tăvălesc să ne arate ce mari patrioți sunt, dar nu fac altceva decât să profite de sentimentele naționale pentru a-și crește procentele în rândul celor care sunt mai proști decât prevede legea și care sunt ușor de dus de nas de unii de teapa lor.

Nu s-a aplecat nimeni mai profund să înțeleagă că ceea ce contează este amenințarea boicotului și nu boicotul în sine! Pe noi, ca țară, pe noi, ca români, nu ne interesa răzbunarea! Nu ne interesează nici acum! Un singur lucru ne interesează: să îi facem să înțeleagă că au greșit și să SCHIMBE DECIZIA în cel mai scurt timp posibil. Iar asta sunt sigur că se va întâmpla în câteva luni.

Ceea ce trebuia demonstrat, am demonstrat, iar Austria a înțeles. Nu acel cancelar care e pe aceeași linie cu Putin și aliații lui din UE. El nu a înțeles! O ține tot pe a lui, deși toți din jur îi spun că e prost. Dar, asta e mai puțin important. Acolo urmează alegeri, iar austriacul de rând e posibil să vadă acum diferit lucrurile.

Aș încheia spunând că îmi place mult și ce spune Mircea Geoană, adjunctul NATO, care arată că ”Schengen este picătura care a făcut ca paharul frustrării să se verse”. Mai exact, Geoană spune – și bine spune – că a venit clipa să învățăm să ne apărăm altfel interesele, folosind toate instrumentele la dispoziția Statului român, asta pentru că locul României este în inima Europei, și nu la periferia ei.

Despre asta este vorba în final! Nu avem nimic de câștigat căutând răzbunare, dar avem mult de câștigat arătând că avem demnitate, arătând că nu suntem oricine în Europa și, mai ales, demonstrând că atunci când dreptatea este de partea noastră, suntem uniți și ne batem pentru ea.