În 1863, pictorul Edouard Manet a realizat una dintre lucrările emblematice ale istoriei artei, intitulată: “Dejun pe iarbă”. Tabloul a șocat, încă de atunci, prin prezenţa unei femei goale alături de doi bărbaţi îmbrăcaţi elegant. La vremea aceea, Manet se adresa de fapt unei categorii sociale precise, încercând să îi demaște pretinsul bun-simţ. Aruncate printre resturile de mâncare, hainele femeii sugereaza (până astăzi) publicului “voyeur” faptul că prezența feminină făcea parte din meniu şi că totul era “neruşinat de modern” în relația celor trei.

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante.

Cu ce sunt mai prejos decât cei doi bărbați elegant îmbrăcăți ai lui Manet, cele două partide politice coalizate și “comasate în alegeri” pentru a se bucura de “meniul dezmățat” ce o include și pe frumoasa Românie? Cel mai probabil cu nimic … doar că astfel de menage (a troi) duc negreșit (mai repede sau mai târziu) la manifestări zgomotoase ale geloziei. Să nu uităm ca această chinuitoare și obsedantă emoție (gelozia) a stat până și la baza primei omucideri de pe Pământ. 

Când se va ajunge iarăși acolo, la cote necontrolabile ale geloziei, cine își va asuma ingratul rol al lui Cain? Aș spune că niciodată liberalii, care prin crezul lor bazic lasă celor din jur libertatea acțiunii. Așadar … dejunul îndestulător pe iarba verde a țărișoarei noastre … pare a fi doar un “preludiu” pentru păcatul capital ce va urma, atunci când Cain își va duce iar la bun sfârșit fatalistul destin, ucigându-și propriul frate (de guvernare): Abel.

Lăsându-ne încă imersati în imaginara realitate paralelă descoperită la intersecția dintre genialitatea lui Manet și trista scenă a politicii românești, ne-am putea întreba și: Cine să fie cel de-al patrulea personaj din celebrul tablou al aceluiași pictor? Este vorba de personajul din plan secund, care pare să urmărească întreaga scenă cu un sentiment amestecat de invidie, pizmă și teamă de a nu lua parte la “festin”.

Ei bine, cu raportare la genul personajului (feminin), ne-am putea imagina că ce de-al patrulea personaj nu este altcineva decât conducătoarea SOS România: Diana Sosoaca. De altfel gelozia, ca trăire a sentimentului de abandon, furie și umilință, nu i-a fost străină nici vindicativei “doamne de fier” zilele acestea, căci “condimentatul” scandal al demiterii din partid a propriului soț a umplut primele pagini în multe ziare.

Deși considerată un lider inteliget, Diana Sosoaca a reușit săptămâna aceasta să apropie de gard (periculos de mult) statutul greu câștigat de “monarh absolut” al partidului. Greșeala făcută este însă … de asemenea clasică și transpusă în multe opere de artă … căci și ea a căzut în păcatul elegant transpus de englezi în zicala: “Don’t shag the sheep” (nu te culca niciodată cu oile tale!). Ea nu numai că s-a culcat cu “oaia rătăcită” (Dumitru-Silvestru) ci a depășit cu mult celebrul scenariu de Hollywood: “Sleeping with the Enemy” (În pat cu duşmanul), căci i-a dat acestuia chiar și funcții importante în partid.

Așadar, la fel ca unii înaintași de marcă (Vasile Blidaru), acest ultim “haiduc politic”: Diana Sosoaca, “ajutat” sau nu (așa cum pretinde) de serviciile secrete din România, era gata să își cunoască sfârșitul politic din pricina unei slăbiciuni față de un bărbat pe care l-a “crescut la sân”. În cazul lui Vasile Blidaru, ultimul „haiduc”, vânat de comuniști vreo 10 ani prin pădurile Maramureșului, sfârșitul a fost determinat de o slăbiciune față de o femeie, care l-a trădat.

Cele întâmplate Dianei Sosoaca au fost, desigur, o mare dezamăgire pentru adepții săi, până nu demult deplin convinși de infailibilitatea absolută a liderului lor. Lovitura “sub centură” aplicată vocalei avocate a zdruncinat din temelii speranța unei bune părți de alegători în arhetipul “control-freak”-ului suprem (obsedat de control), singurul model de politician capabil să repună România “în mișcare”. 

Asadar, mă întreb: încotro își vor îndrepta opțiunile de vot cei dezamăgiți de prăbușirea ultimei lor speranțe: “doamna Che Guevara”?, care nu a reușit să se ferească de capcana plină de săgeți ce i-a fost pregătită de însăși “Cupidon”. Să se îndrepte către celălalt “personaj” de tip “guerillero”, îndoctrinat ca războinic ultraș prin peluze de stadioane bucureștene? Să adopte o cu totul altă strategie (a boicot votului), considerând pericolul electoral doar ca pe e o proiecție a minții și nu ca pe o amenințare iminentă? 

Vom trăi și vom vedea! Pentru sănătatea noastră mintală însă, cred că raportarea la tabloul viciat al politicii românești ca la o lucrare de artă a lui Manet, poate constitui o alegere sănătoasă, căci lupta electorală este abia la început și celebra “razbunare a dulapului” este departe de a fi atins cotele sale maxime.

Atunci când “cardinalii homosexuali aflați în dulap” vor apela la adevărata “artilerie grea”, mulți domni de “înalta societate” și multe doamne mai mult sau mai puțin îmbrăcate se vor alătura personajelor prezente la “Dejunul pe iarbă”, beneficiind “spontan” de efectul halucinogen al plantei menționate și al orgiei numite politică.