STIRILE TRANSILVANIEI

Categorie: ALEGEREA EDITORILOR

„Vrei să te întorci în țara ta?” „Desigur. Dacă voi mai avea o țară la care să mă întorc…”
Un reportaj de: Camelia Jula și Andrei Nistor
Un ursuleț de pluș așteaptă cuminte pe podul peste Tisa – granița româno-ucraineană de la Sighetu Marmației. În spatele lui, râul curge domol între cele două maluri: cel dinspre care se fuge și cel care reprezintă, cel puțin pentru moment, o destinație sigură. Mai încolo, o altă jucărie stă proptită de bârnele de lemn, în așteptarea unui copil care să o ia cu el. „A fost plin de jucării lăsate aici, pe pod, acum câteva zile. Un domn a venit cu plasele pline și le-a pus. Le iau copiii sau le oferim noi”, spune o doamnă de la ISU Maramureș – parte din echipa de neobosiți lucrători care preiau refugiați. Îi ajută cu bagajele, îi întreabă de ce au nevoie, îi îndrumă spre locul de procesare a actelor. Fluxul nu mai este atât de mare în aceste zile, dar toată lumea ne spune că asta are legătură cu faptul că la granița ucraineană lucrurile merg foarte încet.
Ursulețul de pluș de pe podul peste Tisa
Calmul de pe Tisa și ochii albaștri ai Ucrainei
Pe malul românesc, organizarea este aproape fără cusur. Ofițerii, vameșii, cu toții sunt calmi, răbdători și politicoși. Din când în când, mai decongestionează aglomerația creată în spațiul de trecere mic, îngust, flancat de corturi cu ajutoare, mâncare sau locuri de așteptare. „La Cluj? Merge cineva la Cluj? Sunt singur în mașină, pot duce trei – patru oameni la Cluj”, strigă un domn cu figură bonomă. A adus încoace produse, dar vrea să ajute și cu transport. După o vreme, pleacă necăjit că nu a găsit pe nimeni să ducă spre Cluj. Cere și el ajutor, să îi arătăm cum să pună muzică în mașină, că nu se pricepe. „Mi-a dat Dumnezeu bani să cumpăr mașina asta, dar nu știu ce să fac cu ea”, spune bărbatul cu franchețe. Mașinile vin și pleacă, vin și pleacă, dar, indiferent de momentul zilei, că e mai agitat sau mai domolit, cuvântul care caracterizează vama Sighet este fluiditatea.

Încă din primele ore ale războiului din Ucraina, voluntari locali s-au coordonat ca să vină în sprijinul refugiaților din țara vecină. Fie că au oferit mâncare la fața locului, fie transport, cazare, fie că au descărcat și încărcat donații, fie că intermediază trecerea sigură a oamenilor sau ajută cu traducere, sighetenii și cei ce le-au venit aproape s-au mobilizat rapid. După mai bine de o săptămână, sunt tot pe baricade. Între timp, asociații mai mici sau mai mari, organizații specializate pe anumite tipuri de ajutor în situații cu refugiați și-au oferit și își oferă suportul. Iar oamenii continuă să vină, calm, unii în mașini, alții pe jos, inclusiv cu animale de companie, trăgând după ei valize sau legându-le de biciclete ori ducând în mâini și în spate atât cât îi țin puterile.
Sâmbătă în vama Sighet
Siguranța din brațele mamei, în drumul spre a fi cât mai departe de război
Malul românesc al Tisei văzut de pe podul de graniță
Cu mic, cu mare și cu animalele de companie
După un drum lung, Inna, fiul și bunica ajung în România
Cu grija în suflet pentru cei rămași
Inna și Leo au o casă temporară în România
Inna a trecut granița alături de soacra ei, împingând un cărucior în care se află fiul ei de numai trei luni, Leo. Deși sunt plecate de multă vreme din casa lor, din Kiev și au petrecut zile întregi pe drumuri, adăpostindu-se când era nevoie, cele două femei găsesc puterea să vorbească cu noi. Inna este fluentă în engleză și ne povestește că au plecat la timp din capitală, înainte să înceapă atacurile rusești susținute. „Cu cât aștepți mai mult acum, cu atât e mai periculos să pleci”, ne spune ea. Soțul ei lucrează pentru o companie IT și, printr-un prieten american, au găsit cazare la Cluj. Cel care le-o pune la dispoziție a venit să le preia din vamă. Inna a refuzat laptele praf oferit de o voluntară, spunând că alăptează la sân și că „ar fi bine să păstrăm proviziile pentru cei care urmează să vină și care au mult mai puțin decât mine”. „Am luat decizia să venim încoace, în România, pentru că aici avem siguranță și pentru că stresul de acolo era un pericol pentru mine, îmi poate afecta alăptarea. Soțul și socrul meu ne-au adus cu mașina cât s-a putut. Ei s-au întors apoi. Socrul era deja înrolat, iar soțul meu se duce acum să se înroleze”. Inna ne spune toate acestea cu un glas ferm, în care simțim deopotrivă grija pentru cei dragi ai ei și mândria pentru curajul lor.
Demnitate. Asta inspiră această tânără frumoasă de 31 de ani, care răspunde rafalelor noastre de întrebări despre cum a reușit să fugă. Spiritul de neînfrânt al unei întregi nații răzbate din ochii ei albaștri și, în mod vizibil, ne impresionează. Am putea să fim la fel de dârji dacă am fi în locul ei? Inna se pregătește să plece spre punctul de întâlnire cu gazda de la Cluj. Înainte să ne despărțim, vrem să mai aflăm un lucru de la ea:
„Vrei să te întorci în Ucraina, în țara ta?”
Cu mâinile împingând deja hotărât căruciorul în care Leo zâmbește fără vreo grijă și cu aceeași privire curajoasă și sigură, Inna ne răspunde:
„Sigur că da. Dacă voi mai avea o țară la care să mă întorc.”
Când ajutorul este peste tot în jurul tău
Am plecat spre Sighet vineri, cu o dubiță încărcată cu pachete cu donații strânse în trei zile, prin Center for Peace and Violence Prevention (CPVP) și cu două mașini particulare, pline și ele cu alimente, pături și medicamente. Din om în om, am găsit localnici care sunt implicați la rândul lor în incredibila rețea de ajutor pentru refugiații ucraineni. Oameni care au simțit că nu pot sta deoparte. Și-au pus la dispoziție timpul, casele, energia, resursele financiare, cunoștințele, conexiunile – totul, tot ce s-a putut, ca să sprijine. Inclusiv nouă ne-au oferit o noapte de cazare, deși noi eram pregătiți de front, să dormim în saci de dormit și pe jos, la nevoie. Carina, Bianca, soțul ei Alexandru (familia Marina) și toți colegii și prietenii lor din Sighet și Cluj fac tot ce e necesar: caută cazări, transport, aduc donații, cumpără mâncare, apă, medicamente și chiar plătesc pentru cazarea refugiaților.
La hotelul Iza, unde se numără printre asociați, Alexandru oferă cazare și masă, pe care le susține din buzunarul propriu. Tot el s-a oferit șofer pe duba încărcată până la refuz care s-a alăturat unui convoi ce a dus ajutoarele în Ucraina. „Era trecut de miezul nopții, după ce a început războiul și lucram – noi lucrăm pe orar american – și le-am spus colegilor că nu putem sta cu mâinile în sân, trebuie să ajutăm. De atunci ne-am organizat în continuu și vrem să putem trimite cât mai multe bunuri dincolo de graniță, unde este mult mai mare nevoie decât aici”, spune Bianca. Mamă a două fetițe, ea abia doarme câteva ore pe noapte, la fel și familia, și prietenii care îi sunt aproape în toate demersurile pe care le face, de când s-au implicat. La rândul ei, Carina, și ea mămică, stă cu telefonul în mână non-stop și caută cazări, intermediază, dă câte o fugă la graniță să vadă cum stau lucrurile și de ce mai e nevoie. Iar nevoie este în permanență.
Tatăl care și-a adus familia în siguranță în România
Chipul ce spune povestea drumului lung parcurs până aici
Așteptând răbdători la punctul de control spre România
Biserica de veghe de pe malul ucrainean
La depozitul Suntem Vocea Lor, unde se strâng donații și se încarcă transporturi către Ucraina
Fiecare dă o mână de ajutor
Încărcarea coletelor în dubițe
Nu departe de vamă, într-un depozit imens, donațiile care vin spre asociația Suntem Vocea Lor din Sighet sunt preluate de voluntari locali, de multe ori găsiți prin grupul de Facebook „Grupul Civic Sighet”, unde se anunță orice solicitare (de transport, cazare sau mâini de lucru). De aici pleacă spre Ucraina, cu transporturi zilnice care ajung la primăria din localitatea de graniță Solotvyno, de unde, ni se spune, sunt preluate de armata ucraineană și distribuite. Cei care fac voluntariat aici au fost în prima linie, din prima zi și continuă să se dedice refugiaților. Viorica Opriș (de la Suntem Vocea Lor) se ocupă de acte, de relaționarea cu autoritățile și de orice i se cere. Cortul asociației ei este lipit de gardul poliției de frontieră, iar ea este ori aici, ori la depozitul de donații. Abia ajunsese acasă în seara în care am sosit noi de pe drum, așa că a făcut cale întoarsă, ca să ne cunoaștem și să ne organizăm pentru transportul de a doua zi.
Dubele de transport cu care colaborează asociația ei au șoferi din Ucraina, care vorbesc română fluent. Mai fac glume în timp ce dirijează modul de încărcare a mașinilor. Un șir de oameni se formează ad-hoc și își dau cutiile și sacii din mână în mână, până ajung în dube, unde sunt organizate în așa fel încât să încapă cât mai multe. „Veniți cu noi la o cafea în Ucraina?”, zâmbește liderul convoiului, făcând cu ochiul. Îmbrăcat din cap până în picioare în ținută neagră, cu aspect militar, robust, dar jovial, acesta este Misha, omul care știe cum merg lucrurile și aici, și dincolo. Colegii lui, șoferi pe dube, își trec timpul de încărcare odihnindu-se la o poveste. „Nu de haine avem nevoie acum”, ne spune unul dintre ei, „ci de saci de dormit, mâncare și pături groase. Cu mâncarea e problemă, mai ales pentru copii, bebeluși și cu sacii de dormit.” Odată dubele încărcate și hârtiile făcute, convoiul pleacă spre punctul de trecere a frontierei. Un drum dus – întors durează cam două ore, din câte ne spun ei. Și fac cât de multe drumuri pe zi se poate, în funcție de ce au de dus.
Picături în ocean, pentru binele mai mare
Rafael este un student nigerian care joacă fotbal și, datorită acestui fapt, se afla într-o comună ucraineană aproape de granița cu România când a început războiul. S-a oferit voluntar, alături de un coleg al său, tot fotbalist nigerian, să ajute la descărcarea dubelor care vin cu donații din România, ca să se facă util. Niciunul nu a vrut să stea degeaba. Duminică însă au plecat, simțind că lucrurile pot deveni mai periculoase pentru ei. Au trecut granița, au primit cartele de telefonie mobilă gratuită, au rămas impresionați de modul în care au fost ajutați. Inițial, sperau să plece spre Germania, dar li s-a spus că lipsa unei vize Schengen ar putea fi o problemă.
Între timp, „le-am spus celor de aici că suntem jucători de fotbal și au sunat un antrenor local, ne-au rezervat locuri la hotel și urmează să ne testeze, să vadă la ce nivel suntem și, dacă vrem să jucăm pentru ei, ne-au spus că putem rămâne aici sau ne pot prezenta altor cluburi”, mărturisește telefonic Rafael, copleșit de modul în care el și colegul său au fost primiți. Dar așa e malul românesc, plin de oameni care vor să facă bine. Și chiar dacă unii dintre voluntari se tem că binele făcut de ei ar putea fi folosit de alții pentru propria imagine, și chiar dacă uneori nervii întinși la maxim se mai descarcă, și chiar dacă uneori soluțiile nu vin pe loc, ci mai anevoios, în cele din urmă lucrurile găsesc un făgaș firesc de rezolvare și fiecare face câte o părticică din binele cel mare.
Simbolurile rezistenței asumate inclusiv de alte naționalități
Culorile care vorbesc acum întregii lumi
Fiecare duce câte bagaje poate
Pășind cu încredere în țara vecină lor
Obosită după drumul lung și lunga așteptare de la graniță
Fericirea simplă adusă de o jucărie ținută în brațe
Poate aici va fi mai bine…
Ajutorul schimbă vieți
Dan a venit din Petroșani, pentru a doua oară, la Sighet. Prima dată a plecat cu ce a putut aduna în două zile, apoi a colectat donații timp de o săptămână de la prieteni, cunoscuți, și-a umplut mașina până la refuz și s-a pus pe drum. „Sunt donații ale copiilor de la școala I. G. Duca din Petroșani. Am pus totul în mașina mea și m-am alăturat convoiului CPVP. Ajut cum pot și mă bucur să văd atâta solidaritate. Iar copiii de la școală sunt și mai dornici să dea o mână de ajutor”, ne spune el. Rinu și-a pus mașina (o dubiță) și aptitudinile de șofer la dispoziție, aducând un transport al CPVP tocmai din Baia de Criș, iar Irina a venit tot de acolo ca să dea o mână de ajutor la descărcat, încărcat și ce ar mai fi nevoie, după ce la locul de încărcare Nicoleta, alt voluntar CPVP, a organizat munca, să fie totul în bună ordine. Și dacă pot sta doar o zi sau un weekend, voluntarii vin și încearcă să contribuie cu orice este de folos. Sau o fac de la distanță, în orice mod posibil.

În depozitul în care Viorica își are cartierul general, l-am întâlnit și pe Tiago Sarmento, un tânăr londonez care, în urmă cu două săptămâni, venise în vacanță în România. S-a trezit însă în mijlocul unui coșmar și nu a stat deoparte. „Este extraordinar ce mobilizare am găsit aici”, ne-a spus Tiago, care mărturisește că nu prea îi mai arde de vacanță când vede mii și mii de oameni care au nevoie de ajutor. Acum face parte din grupul de voluntari care își dau din mână în mână pachetele cu ajutoare, ce umplu dubițele gata să plece din nou în Ucraina. „Cred că situația asta va dura și va fi și mai multă nevoie de mâini de lucru. Probabil că dinspre Ucraina vor veni mult mai mulți refugiați și am văzut că efortul vostru va trebui dozat, ca să puteți rezista cât mai mult. Și eu, când mă întorc la Londra, voi căuta ajutoare și voi reveni aici. Sigur va fi nevoie!”, mai spune Tiago.
Trecând în țara care le oferă siguranță
În așteptarea unui copil pe care să îl bucure
Hai, buni, să mergem mai repede!
La depozit apar de nicăieri alte două dubițe, cu numere de Germania. Pline cu pături și conserve și însoțite de patru tineri voluntari, care aveau nevoie de un loc unde să descarce pentru a putea să plece cât mai repede înapoi. Spuneau că vor să revină cu un nou transport în zilele următoare. Tot ce au adus ei a fost descărcat și a luat calea Ucrainei. Am văzut, astfel, că acolo munca nu se termină niciodată. Este mereu nevoie de mâini care să descarce, să sorteze, să verifice, să eticheteze și apoi să încarce mașinile ce pleacă dincolo. „Ajutorul oferit de români este copleșitor. Dar este important să înțelegem acum că este război și că această criză va continua și trebuie să planificăm, să gândim în avans. Oamenii aceștia care au fugit poate vor fi nevoiți să rămână aici cu lunile sau și mai mult. Va fi un test și pentru noi, toți cei care vrem să ajutăm. Pentru că una este ajutorul de moment și alta este ajutorul susținut pe termen indefinit”, spune Charles Wratto, fondatorul CPVP și totodată fost refugiat în timpul războiului din Liberia.
Podul de speranță
Pe 6 martie, la o zi după ce a trecut cu bine în România, Inna a împlinit 31 de ani. Aniversarea a găsit-o la Cluj, cu Leo, în siguranță, dar cu inima departe, la țara ei, soțul rămas să lupte și Kiev-ul care îi este atât de drag.
Bianca, Alexandru și prietenii lor organizează în continuare transporturi dincolo de graniță, iar voluntarii CPVP se pregătesc să primească o nouă tranșă de donații trimise de români stabiliți în afara granițelor, dar și de cetățeni de alte naționalități.
Rafael și colegul său au șansa de a juca fotbal la un club românesc, în țara care acum le oferă siguranță, adăpost și o oportunitate în cariera sportivă.
Fiecare om care trece granița este o poveste. Fiecare voluntar care ajută este, la rândul său, o poveste – ba mai mult, adună și poveștile celor pe care îi sprijină. „De ce sunteți fraieri, nu este niciun război în Ucraina, nu puneți botul la din astea, la tot ce vedeți pe internet” – este o frază pe care am auzit-o inclusiv de la oameni la care poate nu ne așteptam. Acestora nu le putem spune decât un singur lucru: veniți măcar o zi în vamă (Sighet, Siret, Isaccea, unde doriți). Poate atunci veți vedea realitatea.
Ia-mă cu tine!
***
Pe podul dintre cele două puncte de trecere a frontierei de la Sighet, ursuleții de pluș așteaptă să devină jucăriile favorite ale unor copii care, deși obosiți de o călătorie pe care nu o înțeleg, zâmbesc în soarele rece de martie, cu inocență și speranță. Și ei merită o țară la care să se întoarcă.
7 martie 2022
PiXELVANYA – sau cum promovăm Transilvania cu ajutorul NFT
Așa după cum Știrile Transilvaniei scria recent, NFT a fost ales cuvântul anului de către cei de la Collins Dictionary, britanicii arătând că utilizarea abrevierii NFT – activ digital unic, care nu poate fi replicat, cunoscut sub numele de jeton nefungibil (non-fungible token) – a crescut în utilizare cu mai mult de 11.000% în 2021. Mai pe scurt, toată lumea vorbește despre NFT în acest an, așa că nici noi nu puteam sta deoparte.
Proiectul PiXELVANYA a apărut din dorința de a face ceva concret pentru promovarea Transilvaniei, acest spațiu în care melanjul de confesiuni religioase, de etnii, de obiceiuri și tradiții, a creat frumuseți extraordinare. Reperele arhitecturale transilvane cum sunt conacele, bisericile fortificate, castelele sau orașele medievale păstrate atât de bine, arată oricui vrea să vadă că aici – de mai bine de 1000 de ani – s-a creat ceva unic.
Ei bine, noi știm că Transilvania e frumoasă, știm că este acea parte din țară care atrage turiști, dar ne-am spus că merită să facem mai mult decât să scriem despre locurile și oamenii locului. Am vrut să ne adresăm noilor generații, acelora care astăzi trăiesc în lumea digitală și care investesc timp în a găsi cele mai interesante lucruri, cele mai cool destinații de călătorie – virtuală sau nu – cei care astăzi știu că poți fi parte în ceva inedit, dacă știi unde să cauți.
Proiectul nostru este despre artă și vorbim aici despre genul ”pixelart”, ceva cunoscut și apreciat de generațiile tinere. Dar proiectul nostru este și despre ”fantasy” și despre videogames și despre filme artistice văzute de milioane de oameni.
Știrile Transilvaniei are ca partener în proiectul PiXELVANYA pe unul dintre cei mai promițători creatori de pixelart din țară. La doar 16 ani, Paul-Sebastian Lazăr este elev la un liceu de artă, iar ceea ce a creat este o serie de 10 opere pixelart în care repere arhitectonice emblematice ale Transilvaniei au fost mixate cu imagini care amintesc de jocurile video, de personaje din filme fantasy sau de eroi cunoscuți din benzile desenate. A ieșit un melanj unic, inedit și foarte interesant. Aceste creații artistice au fost preluate de echipa Știrile Transilvaniei și transformate în NFT-uri, iar ceea ce a ieșit se poate admira aici: https://opensea.io/collection/pixelvanya.

Dincolo de prezentarea online, sperăm ca în perioada următoare să reușim organizarea unor expoziții în țară, dar și în galerii din străinătate, demers pe care îl vedem ca fiind unul prin care acest tip de artă să fie mai bine perceput și apreciat, dar – mai ales – să ajute în mod concret la promovarea Transilvaniei.
Dacă ideea noastră vi se pare interesantă, vă așteptăm comentariile chiar aici, la finalul acestui articol de presă.
26 noiembrie 2021
VIDEO | Povestea incredibilă a Floricăi Zaharia, hunedoreanca ce a condus un departament al celebrului muzeu american MET New-York
Atunci când te gândești la românii de excepție plecați în cele patru colțuri ale lumii, români care fac cinste acestei țări și cu care ne mândrim, este imposibil să nu o amintești pe Florica Zaharia. Un om de o inteligență sclipitoare, cu un bun simț tipic pentru Țara Moților, Florica Zaharia are o poveste de viață impresionantă. Împreună cu Romulus, soțul ei, Florica a fugitdin lagărul comunist românesc în 1983. Își propuseseră să plece undeva în Europa vestică. Așa au ajuns în Spania, însăazilul politic în țara iberică le-a fost refuzat. Au decis atunci să își încerce norocul peste ocean, așa că au plecat în Statele Unite.
Țara Făgăduinței nu a fost însă, de la început, așa de primitoare cum o arătau filmele americane. Mai ales că Florica și soțul său nu știau o boabă de limba engleză și nu prea aveau nici bani în buzunare. Nu au disperat, dar, mai ales, nu și-au pierdut credința în Dumnezeu, cel la care se rugau să-i ghideze și să-i ajute. Dorința de a reuși, încrederea în propriile forțe, norocul și un șir de întâmplări aproape incredibile s-au așezat, rând pe rând, lângă ceea ce Dumnezeu le rânduise, iar viața lor a luat o turnură demnă de un film american despre succes.
Cum a ajuns să fie recunoscută și respectată în lumea culturală americană
Florica Zaharia spune că drumul către recunoaștere în lumea culturală de peste ocean nu a fost unul ușor și a implicat multă muncă și seriozitate. Odată ajunsă în America, s-a dus la prima agenție de forță de muncă pe care a găsit-o. Absolventă a Universității Naționale de Arte ”Nicolae Grigorescu” din București, avea la ea doar două dintre tapiseriile lucrate chiar de mâna ei. A avut noroc de două ori. Odată pentru că unul dintre angajații agenției vorbea limba franceză, pe care o vorbea și Florica, iar a doua oară pentru că acel angajat a direcționat-o cătreMuzeul Metropolitan, celebrul MET din New York, muzeu care era în căutarea unui specialist pentru restaurarea unei tapiserii flamande. Șefa de atunci aDepartamentului de Conservare a Textilelor a plăcut-o și a angajat-o imediat. De acolo înainte drumurile i s-au deschis.
A ajuns să cunoască o sumedenie de oameni deosebiți, a învățat limba foarte bine și s-a făcut tot mai remarcată în cercul de specialiști al acestui domeniu cultural extraordinar. A lucrat 28 de ani la MET New-York, devenind chiar șefaDepartamentului de Conservare a Textilelor, odată ce fosta sa șefă, cea care o angajase, s-a pensionat. I-a luat locul, dar nu a uitat nicio clipă de originile sale.
„Florica Zaharia s-a alăturat departamentului în 1988 şi l-a condus începând cu 2003, perioadă în care a lucrat cu o serie de conservatori textili renumiţi la nivel mondial. Ea a făcut cercetare, a publicat o serie de lucrări, a ţinut prelegeri, a curatoriat expoziţii şi a predat elevilor pe teme diverse precum materiale textile şi tehnologie, textile din Europa de Est sau conservarea textilelor.“ Aceasta este descrierea făcută Floricăi Zaharia pe site-ul Metropolitan Museum of Art din New York.
Merită să mai spunem despre Florica Zaharia că a absolvit un program de masterat cu specializarea tapiserie, structura textilelor şi design, pentru a-şi continua apoi studiile cu un doctorat în arte vizuale (pictură, sculptură, film sau fotografie), concentrându-şi atenţia pe textile şi tehnologii. Doctoratul l-a obţinut la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.
Consacrarea în carieră nu a eliminat, ba dimpotrivă, a accentuat dorul de țară, de satul natal din Țara Moților. Așa după cum spune Florica, a simțit mereu că trebuie să dea ceva înapoi țării sale și locurilor natale. Așa că, după 1989, odată cu democratizarea României, Florica și soțul ei au luat o decizie radicală: aveau să renunțe la tot ce realizaseră în America și urmau să revină, definitiv, în țară. Pensionarea timpurie a șocat întreg colectivul de la MET, dar, în același timp, cu toții au înțeles rațiunea acestei decizii. Foștii colegi de la MET ai Floricăi au apreciat inițiativa sa, întregul colectiv a susținut-o cu entuziasm și au asigurat-o de tot sprijinul lor. Ca dovadă, aproape 2000 dintre piesele din colecția muzeului pe care Florica l-a creat sunt donate de MET New-York.
De altfel, Florica a rămas foarte recunoscătoare Americii pentru tot ce i-a oferit și, ori de câte ori are ocazia, vorbește cu multă considerație despre țara care a primit-o cu brațele deschise, oferindu-i oportunitățile pe care, în Europa, nu le-a găsit.
Întoarcerea la Hărțăgani și înființarea unui muzeu unic în Europa de Est: Muzeul Textilelor
Ideea înființării unui muzeu nu a venit imediat și nici nu a fost motivul reîntoarcerii în țară. Sigur, Florica Zaharia își dorea cumva să își pună în valoare cunoștințele dobândite în cele trei decenii de muncă peste ocean, însă nu era nimic conturat la revenirea în țară. Însă, așa după cum ne-a mărturisit, Dumnezeu a deschis căi și oportunități, oferindu-i în final șansa de a pune bazele unui loc inedit și unic.
Își dorea să poată crea un centru unde specialiști, cercetători din lumea întreagă, să se poată întâlni cu cercetători din România și din estul Europei, în încercarea de a crea un context global în care să se regăsească și textilele din zona est-europeană, care sunt foarte greu de datat, chiar în muzeele mari ale lumii. Așa s-a născut Muzeul Textilelor din Băița, un muzeu unic în Europa.
L-a făcut în comuna natală și nu a gândit acest muzeu ca fiind o expoziție permanentă, statică, ci ca pe o succesiune de expoziții tematice, legate de câte o temă de cercetare, cu participarea unor specialiști din România și din toată lumea. În esență, locul este mai degrabă un spațiu al cercetării științifice, o Agora în care specialiști din lumea întreagă se reunesc și împărtășesc cunoștințe, punându-le într-un spațiu comun, un centru al cunoașterii care are ca misiune lupta împotriva uitării. Pentru că acesta este cel mai mare dușman: uitarea. Modul tradițional în care se produceau țesăturile se pierde, oamenii care mai știu cum se făceau, au pierit, iar cunoștințele lor sunt în mare pericol să fie definitiv uitate și pierdute în negura timpului. Dacă nu s-au și pierdut deja! Astfel, Florica Zaharia a înțeles că are o misiune foarte importantă prin înființarea acestui muzeu și, odată fiindu-i clară misiunea, a acționat hotărât.
Muzeul Textilelor a fost inaugurat în vara anului 2018, iar la inaugurare au venit mulți, foarte mulți prieteni din țară și de peste ocean. Florica Zaharia a avut alături oaspeți de seamă, printre care s-au numărat ambasadorii în România ai Statelor Unite ale Americii și ai Marii Britanii. Cu toții au fost nu doar uimiți de ceea ce a realizat aici, dar și-au exprimat dorința de sprijin total pentru eforturile ei de păstrare a tradițiilor din domeniul țesăturilor.
Pentru a porni, Florica a cumpărat clădirea fostului magazin sătesc din Băița, o clădire anostă, cu o arhitectură tipic comunistă, însă foarte potrivită pentru a deveni spațiu administrativ, laborator de conservare și spațiu expozițional pentru acele expoziții tematice pe care ea le organizează cu regularitate. I-a dat viață acestei clădiri și a transformat-o radical.

Expoziția actuală a muzeului, prezentată pe larg de Florica Zaharia.
În apropierea vechiului magazin sătesc este o altă clădire pe care Florica și soțul ei au cumpărat-o și acum fac eforturi mari pentru a o restaura. Fiind o clădireconstruită în 1857, are nevoie de reparații costisitoare. Este însă o clădire caredispune de un spațiu foarte generos, ideal pentru expunerea celor peste 12.000 de piese pe care Muzeul Textilelor le deține. Grădina acestei case este folosită pentru plante tinctoriale și de fibre textile, necesare experimentărilor din laboratorul de cercetare care va fi, și el, parte integrantă a muzeului.
O a treia clădire a muzeului se află în satul natal al Florică, Hărțăgani. Este o casă tradițională, situată în apropierea celei în care s-a născut și copilărit.
Nu uitați de unde ați plecat! Veniți și dați înapoi ceva țării natale! Sfaturile Florică Zaharia pentru românii plecați peste hotare
În interviul acordat Știrilor Transilvaniei, Florica Zaharia spune că a vrut întotdeauna să își replanteze rădăcinile, plecând de la un crez al său și anume că trebuie adusă cultura către zonele rurale.
Florica Zaharia spune că cei care decid să plece din țară o fac pentru diferite motive, însă, plecând de la experiența sa în evoluția oamenilor, știe că mereu există puncte determinante. Sunt momentele în care iei decizii și poți analiza lucrurile dintr-o perspectivă mai complexă.

”Dacă era vorba să mă întorc după zece ani de locuit în afară, probabil că îmi puneam întrebări. Nu eram gata să mă întorc acasă, nu eram gata din multe motive. Oportunitățile care existau atunci în țară erau minime, comparativ cu oportunitățile pe care le aveam în Statele Unite ale Americii. Te gândești că ai o responsabilitate față de membrii familiei, te gândești la educația copiilor. Ai nevoie să te gândești la pensie, cu ce îți vei duce viața de zi cu zi. Toate aceste elemente trebuie luate în considerare. Eu cred că pentru a-i ajuta pe români să ia decizia vizavi de unde mi-e locul, unde vreau să fiu sau când pot să fiu într-un loc sau altul, trebuie ca schimbările de care are nevoie țara aceasta să se întâmple ceva mai rapid. Mă refer la perspectiva susținerii inițiativei individuale, dar și din perspectiva ușurării traiului omului de rând. E foarte greu să punem totul pe seama individului, pentru că individul reacționează la niște condiții existente. Eu sunt convinsă că românii ar fi mult mai legați de rădăcini dacă ar avea mai multe șanse aici. Hai să vedem cum le dăm acele șanse!”, a spus Florica Zaharia în interviul pe care ni l-a acordat.
Ea susține că exemplul său este unul interesant pentru că a ales să se întoarcă mai repede decât perioada normală de pensionare.
”A fost o pensionare timpurie, cât mai aveam energia de a face aici ceea ce ne-am propus, dar asta s-a întâmplat pentru că ne-am putut permite extravaganța de a lăsa ceva în urmă, ceva pentru care muncisem enorm ani întregi, pentru a reveni aici și a începe un alt proiect. Asta nu înseamnă că ne este ușor. Lucrăm cu pasiune, nu ne gândim prea mult la aspectul financiar și asta poate că e greșit. Este adevărat că, dacă am avea un suport financiar mai substanțial, am putea face mai multe”, a mai spus Florica Zaharia.
Viitorul Muzeului Textilelor
Referitor la viitorul proiectului de la Băița, Florica Zaharia spune că vrea să ia totul pas cu pas. Comunitatea locală este deja foarte bine implicată, autoritățile locale își dau sprijinul, așa că se așteaptă la progrese. Un pas important este restaurarea clădirii din Băița, cea care ar trebui să devină la final Corpul A al muzeului. Efortul de restaurarea este unul foarte migălos și, mai ales, foarte costisitor.
”Mi-aș dori, pentru viitor, să lărgim spațiile de depozitare ale colecțiilor muzeului, dar și spațiile de laborator. Nu am crezut că la Băița se va pune problema spațiului, însă asta este realitatea. Colecția crește aproape zilnic. Cumpărăm obiecte, dar primim și donații numeroase. Chiar ne bucură că primim obiecte extraordinare, obiecte ale căror trecut este unul documentat și asta ne ajută foarte mult. ”
Tot pentru viitor, Florica Zaharia spune că ar dori să aibă un personal calificat, ceea ce în prezent nu există. Din acest motiv dorește să investească în pregătirea unor specialiști.
Florica Zaharia este, așadar, omul pe care îl caracterizează, după cum însăși ea susține, două cuvinte: RĂBDARE și PASIUNE. Probabil că acestea sunt ingredientele care pot pune pe oricine pe drumul spre succes.
_________
Articol multimedia publicat în cadrul proiectului Stars4Media – ”Connecto: towards European values through digital media. The Live Streaming Hub”.
9 noiembrie 2021
Paula Dörr arată că „Yes, we care!”
Gândindu-mă la cum mi-aș dori să încep materialul despre Paula Dörr, mi-au venit în minte, pe lângă un zâmbet larg și molipsitor, un proverb african pe care l-a notat la începutul cărții ei, „Abecedarul mediului pentru tineri”: „Mulți oameni mici din multe locuri mici, care fac mulți pași mici, pot schimba împreună fața pământului”.
Paula este unul dintre oamenii mici, care face mulți pași mici. Și nu doar că-i face, ci și încearcă să-i tragă și pe alții „de mânecă” pentru a i se alătura. Este elevă la Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, este fondatoarea mișcării Friday for Future din același oraș și are doar 15 ani. 15 ani este o vârstă la care, de multe ori, nu doar că nu luăm inițiative, ci nu știm exact nici care sunt cauzele pentru care ne-am dori să milităm. Dar Paula a găsit ceva care o pasionează: este o schimbare pe care o vede necesară, pe care o vrea și pentru care luptă – un mediu mai bun.
Am vorbit cu ea despre cum a început lupta pentru mediu, despre acțiunile desfășurate de Friday for Future Sibiu și despre cartea pe care a scris-o împreună cu mama ei, „Yes, we care! – Abecedarul mediului pentru tineri”.
Cum ai început să faci acțiunile legate de mediu? Care a fost momentul de „click”?
Părinții mei au fost mereu mai ecologici, era o temă despre care vorbeam și la masă, la prânz. Când eram eu în școala primară, s-au tăiat toți copacii de pe strada școlii. Am simțit diferența și am scris atunci o petiție către doamna primar, am mers prin celelalte clase și am strâns semnături. Ulterior, a dus mama petiția la primărie, iar noi am putut ajuta la plantarea copacilor noi. Cred că a fost primul moment în care efectiv am făcut ceva în direcția asta.
Și la Friday for Future ai ajuns mai târziu?
Da, mult mai târziu. După petiție, ecologia încă era o temă importantă pentru mine, dar nu mai era atât de prezentă. Cred era 2019, când Friday for Future și Greta Thunberg erau foarte prezenți în media. Am citit puțin despre ei și am realizat că avem aceleași convingeri. M-am gândit că e o modalitate bună să-mi exprim opinia, printr-un fel pașnic, dar totuși să și fac ceva. M-am informat mai mult, m-am dus la prietenii mei și le-am zis haideți să facem. Și am făcut. 🙂
Protestele și ieșirile în public cu scopul atragerii atenției asupra subiectului sunt singurele activități pe care le desfășurați?
Acestea sunt activitățile principale pe care le face Friday for Future, cu scopul de a atrage atenția, în special pe cea a politicienilor. Noi când am început aici, ieșeam mult pe stradă și s-a simțit că e o mentalitate diferită față de vest. În foarte multe cazuri lipsesc informațiile despre această temă. Dar când a început să devină mai mare mișcarea și să știe mai multă lume, să se implice mai multe persoane, a venit pandemia.
Și grevele s-au făcut online în fiecare vineri. Am făcut foarte multe lucruri legate de sustenabilitate, și ne-am gândit cum putem ajuta mediul din casă. Era Paștele și am făcut o postare cu 5 lucruri pe care le poți face ca să ai un paște mai sustenabil. Am primit un feedback bun și m-am gândit că ar fi o idee bună să fac asta și pentru alte subiecte. Atunci a început ideea pentru Abecedar.
Și cum a fost procesul? Din ce te-ai inspirat când ai ales subiectele și cum plănuiești să o distribui?
M-am gândit la început ce am schimbat sau ce vreau să schimb în viața mea. M-am luat cumva după viața mea de zi cu zi. Am prezentat cartea în școală, dar o lansare oficială încă nu a avut loc. Îmi doresc să ajungă la mai multă lume, mai ales prin profesori. Din acest motiv a fost foarte important pentru mine să duc cartea la școala mea și la alte școli, pentru ca profesorii să o poată folosi la ore și să dea mai departe informațiile de acolo. Prin ce am scris, am încercat să explicăm pe înțelesul tuturor subiecte care sunt poate puțin mai complexe, pentru a le da mai departe. Și poate pentru oamenii care citesc cartea mi-aș dori să fie un instrument care să-i ajute să continue lupta pentru mediu, în cazul în care au avut deja contact cu subiectul, sau să fie un ghid care să-i convingă să înceapă lupta de salvare.
Te-ai întâlnit în 2019, la Summitul European de la Sibiu, cu Emmanuel Macron. Povestește-mi puțin despre ce s-a întâmplat și care au fost rezultatele.
Cu câteva săptămâni înainte, m-au contactat cei de la Friday for Future din Germania și mi-au propus să facem ceva. A venit un autocar cu activiști din cinci țări europene să ne susțină și au făcut și un mic protest. Până la urmă am ajuns și să vorbim cu politicienii și atunci am avut un sentiment de „uite, reușești!”.
Foarte des am întâlnit această atitudine, că nu ești ascultat de nimeni dacă ești mic. Aceasta a fost o situație în care am văzut că merge. Chiar dacă oamenii zic asta, nu e așa. Am o putere. Dacă văd că ceva nu funcționează bine, pot propune să facem ceva. A fost ceva care mi-a dat multă forță. Dar vorbele sunt vorbe și cât de mult se întâmplă după e o întrebare bună. E ca în carte, sunt pași cu care nu vei salva neapărat lumea, dar acești mici pași împreună cu voință politică și autorități care iau subiectul în serios și vor să facă ceva, se va putea schimba ceva. Și îți dă și o speranță. Speranță pe care poate o pierzi atunci când te informezi despre criza climatică și vezi că nu-i fain ce se întâmplă, adică e chiar critică situația. Dar rămâne totuși ceva acolo și vezi, pas cu pas, că există o speranță că totuși se mai poate face ceva.
Cum reacționează autoritățile din Sibiu la protestele pe care le faceți?
Autoritățile locale ne-au dat amendă. Am fost foarte surprinsă când a venit o amendă pentru un protest de-al nostru de la Poliția Locală. Eram 70 de tineri care am vrut să facem ceva bun. Protestăm pentru mediu și vrem să facem asta cu autoritățile locale, nu suntem împotriva lor. Vrem mai mult, vrem să contribuim și noi. Dar sentimentul pozitiv nu era din ambele părți. A fost totuși frumos să vedem că societatea civilă, oamenii din Sibiu, au solidarizat online cu noi și mai mulți s-au oferit să plătească amenda.
După, doamna primar ne-a invitat la o discuție, să vorbim despre ce se poate face, ce se face deja și ce mai vrem să facem în continuare. Discuția s-a încheiat într-un mod fain, scopul era să se facă o comisie climatică pentru a face orașul cât mai ecologic posibil, la care să participăm și noi, cu oameni de știință și alte persoane interesate. Însă pandemia a oprit cumva aceste planuri.
Dar pandemia va mai dura. Iar planeta nu mai poate aștepta atât de mult. Vă invităm să citiți însă abecedarul mediului scris de Paula și mama sa, pentru a afla cum puteți fi mai responsabili când vine vorba despre mâncare, consum de energie, apă sau deșeuri, cum vă puteți implica civic și economisi bani, sau care sunt modalitățile prin care puteți avea zile de sărbătoare mai sustenabile.
Surse foto: Friday for Future Sibiu, ancapopa.ro, Editura Curs
10 octombrie 2021
1.000 de români și maghiari care vor să învețe limba celeilalte comunități, sprijiniți financiar de Primăria Sfântu Gheorghe
1000 de tineri români și maghiari care vor participa la cursuri de competențe lingvistice, pentru a învăța sau a se perfecționa în limba celeilalte comunități, vor primi fiecare câte 1.000 de lei din partea Primăriei Sfântu Gheorghe, a anunțat edilul Antal Árpád într-o conferință de presă. El a mai precizat că bugetul pe 2021 va include suma de un milion de lei, din care vor putea fi acordate o mie de „burse” cursanților care vor dovedi că au avansat cel puțin o treaptă în limba celeilalte comunități.
Cursurile vor fi organizate de extensia din Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai și sunt adresate atât elevilor, cât și persoanelor care revin în municipiu după finalizarea studiilor în alte orașe sau țări.
„Am promis în campania electorală că în acest mandat voi iniţia programe pentru maghiari ca să înveţe limba română şi pentru români ca să înveţe limba maghiară. Sunt foarte entuziasmat că pot să rezolv această problemă în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai. Anul acesta, în bugetul municipiului Sfântu Gheorghe, vom aloca o sumă de 1 milion de lei din care vom sprijini o mie de persoane cu câte 1.000 de lei. Ne dorim ca aceste persoane să își crească nivelul de cunoaștere al limbii celeilalte comunităţi cu un nivel, deci cei care sunt la bază să avanseze cu un nivel, iar cei care sunt la nivel mediu să ajungă la nivel avansat. Cred că este foarte important acest lucru, și aici vor putea să obțină fonduri și elevii, dar și cei care se întorc în municipiu după ce termină studiile universitare în alte orașe, sau poate în străinătate, și pot învăța limba română, respectiv limba maghiară”, a spus primarul Antal Árpád.
Înscrierile ar putea fi demarate în vara acestui an, iar primele cursuri vor începe la toamnă, urmând ca durata acestora să fie stabilită de Universitate.
Cursanții vor susține câte un test la începutul și la finalul programului, iar cei care vor dovedi că și-au îmbunătățit competențele lingvistice vor beneficia de sprijinul financiar din partea Primăriei Sfântu Gheorghe.
„Va fi o perioadă în care se pot depune cereri, cel mai probabil în această vară, iar cei care vor face acest lucru vor fi ajutați să învețe limba. S-ar putea să dăm către universitate banii și oamenii să beneficieze de o reducere la aceste cursuri. Vor da un examen la începutul și la sfârșitul cursului și vor trebui să avanseze cu cel puţin un nivel, altfel vor trebui să se plătească și partea Primăriei, pentru că noi nu vrem să aruncăm banii pe fereastră, ci vrem ca aceste competențe lingvistice măsurabile de către universitate să crească și dacă, de exemplu, cursul va costa 1.500 de lei, cei care doresc vor trebui să plătească doar 500 de lei”, a mai spus primarul Antal Árpád.
4 martie 2021
Statele europene vor investi peste 50 de miliarde de euro în producția de semiconductori
Statele europene intenţionează să sprijine producţia locală de procesoare şi semiconductori, cu ajutoare ţintite care vor avea ca rezultat investiţii de peste 50 de miliarde de euro, scrie Reuters. Se dorește, astfel, reducerea dependenței față de China și Statele Unite.
Mai multe fabrici din industria automotive europeană au fost nevoite să-și întrerupă procesele de fabricație la începutul acestui an, din cauza lipsei acute de semiconductori, criza fiind generată de problemele în aprovizionarea din China. Spre exemplu, fabrica Ford de la Barcelona, Spania, a anunțat întârzierea livrărilor noului său model Kuga cu mai mult de o lună, spre nemulțumirea clienților care îl comandaseră încă din noiembrie anul trecut. Cauza este lipsa semiconductorilor.
Prin urmare, Germania, Franţa şi alte 17 state din Uniunea Europeană au convenit să îşi unească forţele şi să investească în tehnologii pentru procesoare şi semiconductori, care sunt esenţiale pentru dispozitivele conectate şi procesarea datelor. Ponderea Europei pe piaţa globală a semiconductorilor, în valoare de 440 de miliarde de euro, este de circa 10%, UE fiind dependentă în prezent de cipurile fabricate în alte regiuni. O astfel de dependenţă de cipuri şi de alte produse a ieşit la iveală în timpul pandemiei de Covid-19.
Ministrul german al economiei, Peter Altmaier, a declarat în timpul unei discuţii virtuale cu omologul său francez, Bruno Le Maire, că se aştepta ca proiectul european, cunoscut şi sub numele de Proiect important de interes european comun (IPCEI), să declanşeze investiţii totale în industria cipurilor de până la 50 de miliarde de euro.
„Presupun că în toate ţările care sunt gata să participe la acest IPCEI … vom obţine în mod clar o sumă de două cifre de miliarde de euro – şi nu la nivelul inferior, ci mai degrabă la nivel mediu”, a spus Altmaier .
”Dacă la sfârşit suma va fi de 50 de miliarde de euro, sau dacă va merge mai mult în direcţia de 20 de miliarde de euro, asta depăşeşte previziunile mele”, a mai spus ministrul.
Altmaier a estimat că companiile vor contribui între 60% şi 80% din investiţiile totale şi că subvenţiile de din partea statelor membre UE vor varia între 20% şi 40%.
Un purtător de cuvânt al producătorului de cipuri Infineon Technologies a salutat efortul lui Altmaier de a extinde ajutorul de stat.
Comisia Europeană şi statele membre ar trebui să acţioneze rapid acum, deoarece planul ar putea aduce o contribuţie semnificativă la creşterea competitivităţii şi solidităţii geopolitice a Europei, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Companiile vor putea solicita subvenţii trimiţându-şi planurile de investiţii către ministerul german al Economiei până pe 1 martie.
Comisia Europeană va analiza apoi proiectele individuale, cu o decizie finală aşteptată la sfârşitul acestui an.
Germania şi Franţa au iniţiat proiecte similar şi în alte sectoare, cum ar fi celulele pentru baterii, cloud computing şi inteligenţa artificială, pentru a face Europa mai puţin dependentă de producătorii şi giganţii tehnologici din Statele Unite şi China.
4 februarie 2021
Se deschide domeniul schiabil Transalpina
Sfârșitul săptămânii viitoare ar putea aduce iubitorilor sporturilor de iarnă o veste excelentă. Domeniul schiabil Transalpina-Voineasa, unul dintre cele mai spectaculoase din țară, se va deschide, cu condiția ca toate pregătirile pentru amenajarea pârtiilor să fie finalizate. Informația a fost publicată chiar pe pagina oficială de socializare a Domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.
Deși iarna și-a intrat demult în drepturi, domeniu schiabil Transalpina nu a putut fi deschis, aici existând un conflict de natură juridică. Mai exact, domeniul schiabil a fost sub sechestru care s-a ridicat abia în 7 ianuarie. În 13 ianuarie a fost semnat și contractul de atribuire prin delegarea serviciului de administrare a domeniului public schiabil Voineasa, încheiat între Primăria Voineasa și liderul de asociere SC Fagia SRL. Contractul are o valabilitate de patru ani.
“Stimați iubitori ai Domeniului schiabil Transalpina, va informam stadiul in care ne aflam in momentul de fata și anume: săptămâna in curs s-au efectuat toate verificările necesare privind reautorizarea instalațiilor și anume verificările Pram și prize de pământ, verificările magneto-inductive ale cablurilor, au fost terminate reviziile mecanice și eliberate procesele verbale de revizie, a fost încheiat contractul cu serviciul de Ambulanta și in decursul zilei de ieri am înaintat documentația la CNCIR privind reautorizare Instalatilor, încă nu ne-au înaintat o data, dar sigur săptămâna viitoare se va face ISCIR-izarea, mai sunt ceva probleme cu serverul sistemului de Ticketing, care se remediază sigur pana în 28 Ianuarie, in cel mai rău caz pentru ca va trebui sa lucram pe serverul din Austria deoarece cel de aici este prăjit, in masura in care facem reautorizarea și sistemul de Ticketing nu este funcțional o sa deschidem la liber…”, se arată intr-o postare pe pagina de Facebook a Domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.
Conform declarațiilor administratorilor domeniului schiabil, în ultimele zile s-a muncit intens pentru pregătirea pârtiilor, montarea de plase de protecție, montarea saltelelor de protecție pe stâlpi, montarea tunurilor de zăpadă, scoaterea cablului de la teleski care era căzut pe pământ cu doi metri de zăpada peste el, deszăpezirea spațiilor tehnice a peroanelor și multe altele. Totul pentru ca în week-end-ul care vine să poată fi deschis oficial acest domeniu.
”Vă rugăm să aveți răbdare pentru că tot ceea se execută este pentru siguranța dvs. și nu o sa facem rabat de la nimic care ar periclita aceasta. Vă mulțumim pentru înțelegere și, dacă totul este ok, vă așteptăm să ne bucurăm împreună spre sfârșitul lunii ianuarie de cel mai frumos domeniu schiabil din țară.”, au transmis administratorii domeniului de la Voineasa.
Altitudinea la baza pârtiei este de 1350 de metri. De aici pornește o telegondola pe o lungime de aproximativ 2.9 Km, ajungând la 1800 de metri, de unde ascensiunea se continuă cu un teleschi care urcă până la 2000 de metri pe Vârful Bora. Lungimea totală a partiilor este de aproximativ 6 km.
Un scandal care a împiedicat buna funcționare a celui mai modern domeniu schiabil din țară
Scandalul pe tema domeniului schiabil Transalpina a reizbucnit anul trecut, după ce s-a aflat cine este noul gestionar al pârtiilor de lângă Lacul Vidra. SC ACOMIN SA Deva a fost societatea care a gestionat până la acel moment pârtiile de schi, încă de la deschidere, fiind totodată și constructorul domeniului schiabil.
Pârtiile au fost administrate de către constructor, pentru că nimeni nu a părut interesat să îndeplinească cerinţele UAT Voineasa – proprietarul domeniului.
Lucrările la domeniul schiabil au fost finalizate abia în 2019, motivul fiind dat de plățile făcute de UAT Voineasa cu cu mare întârziere. De altfel, municipalitatea Voineasa are încă datorii către constructor, la care s-au adunat dobânzi şi penalităţi. În schimbul datoriei, s-a pus sechestru asigurator asupra domeniului.
La toate aceste probleme financiare, a contribuit şi faptul că domeniul a fost gestionat doar pentru câteva luni pe an, proces care s-a derulat de fiecare dată cu scandaluri, acuze şi discuţii interminabile de ambele părţi.
Asocierea S.C. Fagia SRL şi SC POPNEL Forest SRL reprezintă noul câştigător al licitaţiei de gestionare a domeniului schiabil. Fagia SRL este o companie din Malaia, județul Vâlcea, o comună învecinată cu Voineasa. Domeniul principal de activitate al societății este…exploatarea lemnului.
La revedere ”Ski Resort Transalpina”, bun venit „Domeniul schiabil Transalpina”
Noul administrator a anunțat imediat că titulatura domeniului nu o să mai fie Ski Resort Transalpina, ci Domeniul schiabil Transalpina, existând și aici un conflict de natură juridică legat de dreptul intelectual asupra mărcii respective.
Conflict juridic există și între Primăria Voineasa și Primăria comunei Vaideeni din județul Vâlcea. Comuna vâlceană susține că este proprietara de drept a golului alpin aparţinând domeniului schiabil şi, prin urmare, a tot ce se află pe cele 299,4 hectare. Se pare că există o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care se recunoaşte că terenurile aparţin Vaideeni-ului, și nu Voinesei, din 1945. Voineasa, administrativ – teritorial, acolo e abia din 1968, până atunci a fost Plasa Novaci. În 1968, când s-a făcut Lacul Vidra, aceste zone au intrat în judeţul Vâlcea şi în administrarea, nu în proprietatea, comunei Voineasa. Atunci, limita cu Sibiul, de pe Lotru, s-a mutat sus pe coronamentul munţilor, la fel şi limita cu Gorjul. Până în 1968, acolo nu exista judeţul Vâlcea.
Tot acest connflict între cele două unități admnistrativ teritoriale blochează de ani de zile dezvoltarea turistică a zonei. Deocamdată însă, sezonul de schi la Transalpina pare a intra în linie dreaptă, spre bucuria schiorilor.
24 ianuarie 2021
Timișoara și Cluj, în topul mondial al celor mai sănătoase orașe
Britanicii de la revista money.co.uk au realizat un TOP 20 al celor mai sănătoase orașe din lume. La realizarea topului, experții revistei britanice au luat în considerare elemente precum speranța de viață, costul mediu al îngrijirii sănătății, poluarea aerului, rata obezității, siguranța, dar și elemente precum numărul de ore însorite într-un an.
Calitatea alimentației, legăturile de transport bune, dar și viața de zi cu zi în fiecare din aceste orașe au fost și ele luate în considerare la realizarea topului.
Spania este, conform acestui top, cea mai sănătoasă țară din lume, clasându-se pe primul loc. În Spania, oamenii urmează o dietă mediteraneană constând din surse sănătoase de omega-3, grăsimi și proteine, studii care s-au asociat cu un risc scăzut de demență, boli de inimă și cancer – plasând țara în primele cinci pentru o speranță de viață mai mare.
Un stil de viață mediteranean urmează aceste principii cheie: orele de masă sociabile, o dietă echilibrată și un accent pe mersul pe jos ca mod de transport, care ajută la scăderea deceselor cauzate de poluare. S-a constatat că orele de masă sociabile scad riscul de obezitate și, de asemenea, promovează o bunăstare mentală sănătoasă. A avea un timp dedicat pentru a vă conecta cu familia și prietenii acționează ca un stimulent al dispoziției, produce endorfine și crește bunăstarea generală a populației.
Oamenii din Spania trăiesc după zicala „Trabajamos para vivir, no vivimos para trabajar” care înseamnă „lucrăm pentru a trăi, nu trăim pentru a munci”. Costul vieții este moderat. O proprietate cu două dormitoare costă în medie 142.000,00 lire sterline, ceea ce este mai accesibil decât în majoritatea țărilor europene.
Valencia este cel mai sănătos oraș din lume, conform topului, orașul fiind renumit pentru mult mai mult decât celebra Paella. Orașul are climatul ideal. Nu este prea cald și nici prea uscat, deci există multă verdeață pentru a oferi aer curat. Valencia are, de asemenea, mult soare, astfel încât să puteți absorbi cu ușurință acea importantă vitamina D necesară pentru a vă menține mușchii puternici. Briza mării ajută la eliminarea excesului de poluare din aer, iar dieta lor este, de asemenea, bine echilibrată. Paella valenciană este o reprezentare excelentă a dietei lor. Faimosul lor fel de mâncare are o valoare nutritivă excelentă din produsele proaspete, este sărac în grăsimi și bogat în omega-3 și proteine din pește. La fel ca multe dintre cele mai sănătoase țări, acest oraș promovează, de asemenea, un stil de viață relaxat și ușor. Este renumit pentru moștenirea sa muzicală și culturală și încurajează interacțiunea socială. În loc să fie definiți de slujbele lor ca multe alte orașe, oamenii din Valencia se definesc prin legături personale și semnificative cu prietenii și familia lor, creând în cele din urmă una dintre cele mai sănătoase comunități din lume.
În topul 20 realizat de britanici, orașele Timișoara și Cluj-Napoca sunt plasate pe locurile 15, respectiv 16, înaintea unor orașe europene precum Helsinki sau Copenhaga. Orașele noastre au punctat la costul alimentelor relativ scăzut, rata criminalității scăzută dar și la numărul de zile însorite dintr-un an.
15 ianuarie 2021
Metallica a oferit drepturile piesei ”The Unforgiven” pentru campania #NoiFacemUnSpital
Rockerii de la Metallica susțin în continuare Asociația Dăruiește Viața și proiectul acestora, #NoiFacemUnSpital și au fost de acord să doneze drepturile celebrei piese ”The Unforgiven” pentru campania de strângere de fonduri pentru reconstructia Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Marie S. Curie.
Așa după cum se știe, membrii formației Metallica au donat în august anul trecut, odată cu concertul pe care l-au susținut la Arena Naţională în cadrul turneului „Worldwired”, 250.000 de euro Asociației Dăruiește Viața pentru construirea primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România.
„Metallica se alătură inițiativei #NoiFacemUnSpital. Suntem cea mai mare comunitate implicată social din România”, se arăta la acea vreme pe pagina de Facebook a asociației Dăruiește Viața.
Noua campanie de strângere de fonduri a demarat recent, iar spotul de promovare al acesteia este ilustrat muzical cu celebra melodie a trupei Metallica. Trupa a oferit probono drepturile pentru folosirea piesei in spotul de campanie, iar rezultatul îl puteți vedea și auzi mai jos.

Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România va avea 9 niveluri, 6 etaje și 12.000 mp. Potrivit site-ului asociației, proiectul este finanțat exclusiv din donații de la persoane fizice și companii.
Dacă doriți să susțineți și voi campania#NoiFacemUnSpital, puteți dona astfel:
1. Online cu cardul sau PayPal, pe www.daruiesteviata.ro, in nume propriu sau in memoria cuiva drag pe www.daruiesteviata.ro/in-memoriam
2. Prin SMS la 8864 cu mesajul ‘SPITAL’ pentru o donatie lunara de 4 euro
3. In propria campanie de fundraising pe www.daruiesteviata.ro/campanii sau achizitionand un cadou de pe Raftul de Fericire (www.daruiesteviata.ro/cadouri)
4. Prin transfer bancar, in conturile Asociatiei, deschise la ING Bank, RON: RO08 INGB 0000 9999 0317 5286 si EURO: RO68 INGB 0000 9999 0471 5148
15 octombrie 2020
FOTO | Cum fac doi timișoreni turism pe o insulă din Croația
Pe Alina și Paulo Szantha i-am cunoscut recent, după ce – printr-un fericit concurs de împrejurări – am ajuns să ne facem concediul într-unul dintre apartamentele pe care ei le dețin și le oferă în regim hotelier pe litoralul croat. A fost o experiență unică și extraordinar de interesantă, așa că ne-am gândit să vă spunem și vouă povestea acestor doi timișoreni care au pornit din pasiune o mică afacere în turismul din Croația și au transformat-o apoi într-un mod de viață. Nu au dus și nu duc lipsă de turiști, nici măcar acum în plină pandemie.
Baška – o poveste venețiană
Pare destul de greu de imaginat în condițiile actuale un concediu făcut în afara țării, pe o plajă frumoasă, aflată în proximitatea unui mic orășel cu o atmosferă venețiană, cu clădiri vechi și pline de șarm și cu străduțe înguste și întortocheate pe care se văd încă urmele miilor de pași care le-au șlefuit pietrele vreme de peste 1000 de ani. Și totuși, visul acesta poate deveni realitate pentru aproape orice român, dar mai ales pentru bănățeni și ardeleni care sunt, prin amplasarea geografică, foarte aproape de un astfel de paradis.
Pentru mulți, probabil că orășelul Baška nu spune cine știe ce, dar cu siguranță insula Krk, acolo unde este amplasat, este mult mai bine cunoscută. Aflată la o distanță de doar 800 de kilometri de Timișoara, insula croată este un adevărat paradis pentru turiști veniți din toate țările. Dacă ținem cont și de faptul că până acolo te deplasezi doar pe autostradă, ai încă un motiv să alegi această destinație drept țintă pentru următorul tău concediu.
În ceea ce privește restricțiile de călătorie datorate pandemiei, merită spus că pentru a ajunge în Croația trebuie să declari la vama maghiară că ești doar în tranzit, situație în care nu ai nevoie de niciun test Covid și nici de alte documente (asta a fost situația în august 2020 – dacă citești acest articol altcândva, verifică te rog dacă aceste condiții nu s-au schimbat între timp). Ai însă obligația de a nu zăbovi pe teritoriul Ungariei mai mult de 24 de ore. Nici nu ai nevoie, întrucât până la granița croată nu faci mai mult de 5-6 ore, cu tot cu opririle iminente ale unei astfel de călătorii. La vama croată ai nevoie de dovada unei rezervări de cazare, iar asta se face încă din țară, când trebuie să completezi o declarație pe un site oficial croat. În maximum 8-9 ore ești la destinație. Simplu. Civilizat. European. Aaaa și să nu uit: deși e o insulă, pentru a ajunge pe Krk nu ai nevoie să iei bacul. Există un minunat pod pe care îl traversezi simplu și rapid. Ba mai mult, în acest an autoritățile au eliminat și taxa pe care în alți ani erai obligat să o plătești la trecerea peste acest spectaculos pod.
Iar odată ajuns pe litoralul croat poți spune că ai intrat într-o altă lume. Da, pare complet diferită de ceea ce vezi în țară. Civilizație, iar oamenii sunt foarte relaxați. La data sejurului nostru nu fusese înregistrat niciun caz de Covid pe insula Krk, dar ce-i drept, nici nu am văzut măcar un singur grobian care să-și scuipe semințele cot în cot cu altcineva pe plajă, în timp ce urlă din telefon ultima manea de Dâmbovița. Nu am văzut nici mizerie, nicăieri. Străzile din cochetul orășel se spală zilnic, plajele sunt ”bec” și toată lumea respectă normele minimale de igienă. Nu pare ca cineva să aibă nevoie de îndemnuri guvernamentale la a se spăla pe mâini! Dar, asta e doar așa, o remarcă de context pentru a vă face să înțelegeți ceea ce este acum acolo. Trebuie să vă spun că nu eram pentru prima oară pe litoralul croat. Ba dimpotrivă, ani de zile am bătut marea majoritate a stațiunilor din Istria și Dalmația și am avut concedii excelente. Eram însă prima dată pe Krk și în frumosul orășel Baška.
De la un business în construcții, la turism în Croația
Am făcut acestă lungă introducere pentru a vă aduce cumva în poveste, iar cei care veți dori să alegeți Croația pentru viitorul concediu să știți ce și cum să faceți pentru a ajunge acolo în siguranță, rapid și fără probleme. Ceea ce vreau să vă povestesc, însă, este cum am avut norocul să dăm peste doi timișoreni care ne-au pus la dispoziție unul dintre apartamentele lor din vechiul oraș medieval, făcând astfel din concediul nostru o experiență cu adevărat extraordinară.
Paulo Szantha este un om de afaceri din Timișoara, al cărui business în domeniul construcțiilor este unul înfloritor. Pe de altă parte, Paulo este membru al comunității etnice a croaților din Banat. Le vorbește limba și știe, așadar, mult mai multe despre Croația decât ar putea să știe alții, așa că acum 14 ani și-a spus că merită să investească în turismul din fosta țară desprinsă din vechea Iugoslavie. Împreună cu soția lui, Alina, o deveancă energică și foarte hotărâtă, și-au adunat toți banii câștigați la nuntă, au mai împrumutat câte ceva de pe la părinți și rude și au pus totul ”pe masă” cumpărând un prim apartament în Baška. I-a atras farmecul medieval al acestui orășel, frumusețea sălbatică a insulelor din jur, dar au văzut și potențialul turistic extraordinar. A fost un pariu pe care l-au câștigat, iar acum dețin patru apartamente superbe, toate recondiționate și dotate, dar păstrând în continuare acea patină medievală, acel farmec discret care îți spune o poveste cu prinți și prințese venețiene.
Anii au trecut, iar verile soților Szantha au devenit unele în care au fost din ce în ce mai ocupați cu micuța lor afacere în turismul de pe insula Krk. Ceea ce pornise ca un hobby, ca un side-business, a ajuns să le ocupe cam toată perioada de vară, așa că drumurile de la Timișoara la Baška au devenit foarte dese. Iarna, cei doi soți, împreună cu fetița lor, sunt la Timișoara, iar vara pendulează între capitala Banatului și capitala libertății absolute: Baška. Iubesc ceea ce fac, iubesc turiștii și oferă mult mai mult decât un simplu apartament, un sejur, o cazare.
”Noi nu vindem doar o cazare, un sejur. Noi vă spunem o poveste. Vă facem să trăiți pentru câteva zile, pe perioada sejurului, într-un basm în care vă invităm să descoperiți cât mai mult din ceea ce au să ofere aceste locuri. Nu e vorba doar despre plajele superbe, despre locurile sălbatice de pe malul Adriaticii sau despre plimbările pe faleza care desparte marea de orașul medieval. Este mai ales despre a te transpune într-o atmosferă care să îți aducă bucuria aceea a descoperirii, acel tremur în suflet care să te facă apoi să tresalți de fericire. Este despre a fi parte a unei lumi în care tu poți fi prințul sau prințesa care se plimbă și descoperă cât de frumoasă este viața”, ne-a spus Alina cu un tremur de emoție în glas.
Și chiar așa este! Împreună cu Alina și Paulo am experimentat un picnic cu fructe de mare pe o mică insulă pustie, nu departe de Baška. Alături de ei am ”călărit” valurile cu ajutorul șalupei conduse cu măiestrie de Paulo, având parte de cele mai interesante istorisiri. De la Paulo am aflat atât istoria locurilor cât și poveștile mai puțin cunoscute și tot datorită lui și Alinei am cunoscut câțiva dintre cei mai faini locuitori ai orașului. Povestea locului te prinde, te învăluie și te face să devii parte a ei. De fapt, te face să îți dorești să rămâi acolo. Pur și simplu nu mai vrei să pleci. Mereu parcă e ceva nou de descoperit.
Grifonii de pe insula Prvić
Otok Prvić sau insula Prvić este o micuță limbă stearpă de pământ, la doar câteva leghe marine de Krk. Nelocuită de om, dar locuită de o specie de vultur pe cale de dispariție. Grifonul sau vulturul cu cap alb și-a găsit pe această insulă o casă sigură, iar câțiva dintre locuitorii din Baška vin aici cu regularitate să verifice dacă habitatul acestei minunate păsări este protejat și păstrat intact. Paulo Szantha este unul dintre aceștia. Într-o micuță colibă de piatră de pe mal și-a făcut o bază de unde poate vedea ce se întâmplă pe coastă. Chiar lângă el mai este un avanpost al veteranilor armatei croate care, la fel ca Paulo, vin uneori pe insulă pentru a se asigura că totul se păstrează așa cum trebuie, iar habitatul grifonului nu este în niciun fel tulburat. Aici, pe insula Prvić, am avut parte de liniște desăvârșită, de ape albastre, cristaline și de o senzație de Eden din care pur și simplu nu mai vrei să pleci. O experiență pe care nu o poți cumpăra cu toți banii din lume, o senzație pe care o vrei fără sfârșit.
Tot aici este tare frumos să te plimbi până la vechiul far care străjuiește insula și să privești de acolo, de sus, forfota ambarcațiunilor care trec în depărtare prin strâmtoarea ce duce către Baška. E un peisaj sterp, în aparență pustiu, dar care are o frumusețe sălbatică ce te face să te simți pe moment ca un adevărat Robinson Crusoe, uitat acolo. Dar, spre deosebire de personajul cărții, tu parcă nu vrei să fii găsit. E ceva unic, greu de exprimat în cuvinte, dar frumos. Foarte frumos.
Sveti Grgur, o istorie tragică într-un paradis marin
Otok Sveti Grgur sau insula Sveti Grgur este o altă mică palmă de pământ pe care, dacă vei ajunge, vei avea parte de multe surprize. Insula situată în Adriatica, undeva la jumătatea distanței dintre insulele Krk și Rab, are o istorie sinistră. Pe vremea când făcea parte din Iugoslavia lui Tito, aici a fost construit un infam penitenciar pentru femei. Toate cele care se opuneau regimului dictatorial erau aruncate în temniță cruntă pe această insulă. Astăzi, se mai văd doar o parte din zidurile vechii închisori, iar atmosfera lugubră de care ai parte străbătând aleile dintre clădirile dărăpănate te face să simți un fior rece pe șira spinării, oricât de cald ar fi afară.
Și totuși, pe această infamă insulă poți avea astăzi parte de cele mai inedite experiențe. Puține mai amintesc de vechea închisoare. Ceea ce vei găsi sunt, însă, căprioarele. Da, ați citit bine! O turmă de căprioare sălbatice își face veacul printre zidurile vechii închisori, printre pomii care umbresc pașii pe unde cândva se auzea doar sunet de zale. Nu cunosc frica față de om. Nimeni nu le are treaba, așa că ori de câte ori te plimbi pe poteci ai șansa să dai nas în nas cu ele. Îți mănâncă din palmă, iar tu nu poți decât să te bucuri vâzând aceste minunate creaturi plimbându-se agale pe acolo fără teamă. Iar dacă ai noroc poți vedea și câte un zburdalnic de urecheat, iepurii fiind și ei printre stâpânii actuali ai locului.
Pe lângă toate astea, noi am avut parte pe Otok Sveti Grgur de cel mai frumos apus pe care l-am văzut vreodată, un adevărat imn închinat lui Dumnezeu și acestui minunat colț de lume. Și mai e ceva: dacă veți ajunge aici fiți siguri că la Konoba (așa se numesc resturantele tradiționale) veți avea parte de un adevărat răsfăț pentru papilele gustative. Și nici băuturile, în special vinul local, nu sunt de lepădat. Așa că de veți ajunge în Baška, neapărat rugați-l pe Paulo să vă ducă și pe Sveti Grgur. Vă asigur că nu veți regreta.
Dans cu delfinii și o apariție surpriză
Delfinii care își fac veacul în portul din Baška sunt fără doar și poate o atracție pentru turiști. Nu la fel de fericiți de prezența lor sunt pescarii locului, cei care își văd adesea distruse plasele de pescuit după ce năstrușnicele mamifere le rup în joaca lor sau căutând să mănânce bieții pești prinși în ele. Așa după cum ne spune Paulo sunt două grupuri distincte. Unul mai mic, format din doar câteva exemplare și un al doilea grup mai mare, format din cel puțin 10-12 delfini. Dacă veți avea curiozitatea să mergeți dimineața la o cafea, pe faleză, aproape siguri îi veți vedea în larg jucându-se și vânând. Îi veți vedea și dacă plecați pe mare, dar trebuie să faceți asta în prima parte a zilei. Și seara e o șansă mare să aveți parte de compania lor. Dar, totul ține de noroc…
Mult mai interesant este însă că în apele din jurul insulei Krk a fost consemnată în această vară o apariție cu adevărat inedită. O apariție care a ajuns până în paginile ziarelor locale și în jurnalele televiziunilor, împreună cu o filmare drept dovadă. După mai bine de 100 de ani balenele albastre au reapărut în Mediterana și unele au fost zărite înotând chiar sub mărețul pod care leagă insula Krk de restul țării. Localnicii spun că este, poate, unul dintre efectele benefice ale acestei nemiloase pandemii. Ceva pozitiv s-a petrecut, iar giganticele balene au reapărut în apele Adriaticii. O mare bucurie pentru toți locuitorii insulei.
Multe de văzut, tot atâtea motive de revenit pe insulă
Un sejur pe insula Krk este fără îndoială foarte ofertant. Sunt multe lucruri de făcut și multe locuri de vizitat. Sigur nu îți ajunge un concediu să descoperi toate tainele acestor minunate locuri. Printre punctele de interes maxim este micuțul orășel Vrbnik cu a sa ”cea mai îngustă stradă din lume” și cu priveliștea ce îți taie respirația dacă alegi localul Nada. Un oraș plin de istorie și farmec pe care trebuie neapărat să îl vizitezi când ești pe insula Krk. Plin de istorie este și orașul Krk, cel care dă numele insulei. O lume aparte vei descoperi aici, iar cei mai tineri și dornici de petreceri vor găsi cu siguranță un pub sau local unde să își petreacă nopțile dansând și distrându-se.
Mai sunt multe altele de descoperit, așa că îndemnul nostru nu poate fi altul decât să alegeți această minunată insulă drept destinație pentru următoarea vacanță. Iar odată decisă destinația, nu stați pe gânduri, căutați-i pe Alina și Paulo Szantha și faceți-vă rezervare într-unul dintre apartamentele lor. Vă asigurăm că nu veți regreta.
25 august 2020