Categorie: EDITORIAL

Untermensch
Am spus că nu trebuie să las furia pe care am simțit-o în 8 decembrie să-mi întunece judecata, așa că astăzi, după ce m-am mai liniștit, sper să pot pune, rațional, pe hârtie, câteva lucruri despre decizia Austriei de a ne lăsa ”dincolo”, indiferent ce înseamnă acel dincolo.
Îmi amintesc o întâmplare petrecută cu vreo 15 ani în urmă, când, într-o vizită pe care am făcut-o la Viena, la un văr de-al soției care locuia acolo de câțiva ani, am fost părtaș la o întâmplare care mi-a rămas în minte și, în contextul acestor zile, o consider relevantă. Într-o zi, împreună cu el, am ieșit din apartamentul în care locuia, iar pe hol s-a deschis ușa din față și a ieșit în același timp vecinul vărului meu. Un austriac între două vârste, puțin grizonat, care s-a uitat pierdut prin noi și nu la noi iar, la salutul respectuos în cea mai curată limbă germană a vărului, și-a întors spatele și a plecat fără a spune nimic, fără a schița măcar un gest. Doar o privire scurtă, superioară, aruncată mai degrabă în direcția noastră dar nu nouă. Cu o furie nedisimulată, vărul mi-a spus atunci că de cinci ani, de când locuiește acolo, se vede aproape zilnic cu vecinul al cărui apartament este la jumătate de metru de al lui, dar niciodată nu îi răspunde la salut și trece pe lângă el ca și când nu ar fi acolo. ”Untermensch, adică sub-oameni, așa ne consideră pe toți cei veniți din altă parte”, a scrâșnit din dinți vărul care, spre surprinderea mea, a continuat spunând că nu renunță. Zi de zi îl salută, știind deja că nu va primi niciodată niciun răspuns. Și totuși, continuă pentru că, spunea el, ”nu suntem barbarii care crede el că suntem”.
Acum, dacă ați reușit să treceți de paragraful de mai sus, revin la tema acestor zile și vă spun că există ac de cojocul austriecilor. Oamenii s-au inflamat și s-a creat o dispută dacă trebuie sau nu să boicotăm firmele austriece, motivul fiind că acolo lucrează tot români și ei ar avea de suferit. Ei bine, da, trebuie! Austria este o țară mică, un peștișor economic care la un moment dat în timp, profitând de unele slăbiciuni, nu insist pe motive, a reușit cumva să înghită un rechin economic, adică România. Ne-au ”încălecat” și ne-au stors, pentru că le-am permis asta.
Dar, cuvântul la care vreau să vă uitați este ECONOMIC. Da, chiar dacă pseudo-analiștii lu’ pește prăjit ne spun cât de mică e economia noastră versus a lor, chiar dacă ne spun cât de mare investitor este Austria și cât de mult depindem de ea, ar fi o mare eroare să mergem după fentă.
Presiunea economică este SINGURA ”declarație” la care vor reacționa austriecii. Asta, combinată cu o acțiune în instanțele europene, cerându-le, ce altceva, dacă nu compensații financiare pentru pierderile zilnice pe care țara noastră le înregistrează nefiind în Schengen. Adică tot la BANI să ajungem, ei fiind singura ”instanță” la care Austria se închină.
Da, boicotarea intereselor economice austriece în țara noastră poate să aibă, pentru o scurtă perioadă, victime colaterale. Dar, dragi conaționali, vă spun că în sistemul bancar e o ”foame” de specialiști incredibilă. Riscați să vă pierdeți jobul fiind angajații BCR sau Raiffeisen? Credeți-mă că și Banca Transilvania e cel puțin la fel de bună sau mai bună și, surpriză, caută oameni. CEC caută oameni, restul de bănci mai mici sunt mereu în căutare de oameni. Așa că nu disperați. Lucrați într-o bancă cu capital austriac și vă e amenințată poziția? Poate nu sunteți în compania bancară potrivită!
La fel este și în cazul OMV sau a restului de companii austriece. Iar atunci când șurubul se strânge pentru o companie, vă rog să mă credeți că investitorii nu vor sta prea mult pe gânduri pentru a lua o decizie. Iar sigura decizie rațională pentru retragerea unei investiții se face prin vânzarea activelor către un alt investitor. Business-ul BCR sau Raiffeisen nu dispare, este cumpărat de alt investitor, iar viața merge mai departe.
Acum este o idioțenie să vorbim de naționalizare. Nu suntem o țară bananieră, chiar dacă austriecii corupți și infiltrați de ruși până în măduva sistemului lor politic așa ne consideră. Suntem mai europeni decât ei, iar acum este momentul să insistăm în a le dovedi că ei au mai mare nevoie de noi decât avem noi de ei. Nu prin naționalizare și nici prin alte mijloace care amintesc mai degrabă de Rusia, ne putem arăta mușchii. LEGEA este de partea noastră și ea trebuie aplicată. Iar asta o să îi coste pe austrieci. Și o să îi coste mult!
”Cazul” României poate fi susținut cu toate argumentele în orice instanță europeană. Asta este ceea ce trebuie să facă Guvernul României. Nu ne facem dreptate singuri, nu luăm coasele și topoarele ca în 1907, ci mergem la luptă cu legea în mână. Și vom câștiga! Iar Austria va plăti! Bani, asta va plăti. Mulți bani pentru că, nu-i așa, prostia se plătește într-un fel sau altul.
Refuzul Austriei de a ne permite accesul în Schengen nu trebuie să ne zdruncine credința că apartenența la Uniunea Europeană este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla ca țară. Nicidecum! Ba dimpotrivă, aș spune că tocmai apartenența la UE ne permite accesul la sistemul de justiție european de care trebuie să ne folosim. Pe austrieci îi vom pune la plată apelând la lege. Asta, în timp ce le boicotăm firmele și refuzăm să ne mai cheltuim banii prin țărișoara lor.
Așadar, ca o concluzie, noi, oamenii de rând, trebuie să boicotăm afacerile austriece pur și simplu ”pentru că putem” , iar guvernul nostru trebuie să ceară instanțelor europene compensații financiare ”pentru că poate”.
Iar dacă Austria ne-a spus că ne refuză ”nur weil”, adică, pe românește, pentru că așa ”vrea mușchiul lor”, și noi putem spune și acționa la fel. Pentru că putem!
”Sine ira et studio! Fără ură și părtinire”, legea este de partea noastră.
Superioritatea austriacă trebuie să înceteze! Nu suntem Untermensch, sub-oameni, chiar dacă ideea asta este atât de adânc înrădăcinată în mentalul colectiv al austriecilor de rând care se cred superiori, arieni și puri, încât nu se vor sinchisi niciodată să ne răspundă la salutul cuviincios, asta ca să mă reîntorc la primul paragraf.
Haideți să le arătăm că putem!
*Untermensch / Sub-oameni, în ideologia rasistă a național-socialismului, adică o persoană care nu este ariană.
10 decembrie 2022
DNA: Deschis duminica!
Reținerea pentru 24 de ore de către DNA a baronului de Giurgiu, Niculae Bădălău, a fost amplu reflectată în presa de ieri, fiind încă un moment în care se vede că organismul anti-corupție pare să-și fi găsit ritmul, după o lungă perioadă în care părea că, în afară de ceva ”zarzavagii”, nu prea mai prindea pe nimeni. Asta, în timp ce România era și este încă privită ca având o reală problemă cu corupția generalizată, mai ales cu corupția la nivel înalt.
Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, poate că nu ar fi rău să vă spun cine este acest baron pesedist, ca să înțelegeți de ce acțiunea DNA împotriva lui este una importantă.
Baronul de Giurgiu, Niculae Bădălău, are 61 de ani și, de doi ani, este vicepreședinte la Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României. Până să fie votat de Parlament în vara anului 2020 pentru această funcție, Niculae Bădălău a avut trei mandate de parlamentar. Prima oară a candidat pe listele PSD în 2004, iar până în 2008 a fost deputat. În legislatura 2008-2012, Niculae Bădălău a fost ales senator pe listele PSD, iar în legislatura 2016-2020, Niculae Bădălău și-a reînnoit mandatul ca senator pe listele PSD. Între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, el a a fost ministru al economiei în guvernul Dăncilă.
Acum, Direcția Națională Anticorupție l-a reținut, spunând că, în datele de 9 august şi 19 noiembrie, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract estimat la peste 7 milioane de lei unei societăţi administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. Drept ”răsplată”, Bădălău i-ar fi promis primarului în cauză un total de 7% din valoarea acestui contract, cumulată cu un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă.
Nu este pentru prima dată când Niculae Bădălău este citat la DNA. De altfel, este de notorietate că întreaga familie a acestuia este implicată în contracte bănoase cu statul român. În 2013, Bădălău a fost cercetat pentru aceeași faptă, după ce „ar fi apărat interesele unei societăţi comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)”, transmitea DNA atunci, într-un comunicat. În aceeași perioadă, fostul senator PSD a făcut demersuri pentru angajarea fictivă a unei femei la una dintre societățile civile implicate. Deși aceasta nu a desfășurat nicio activitate în cadrul societății comerciale, ea a figurat mai mult timp ca angajată și a încasat sume de bani pentru o activitate neefectuată. Dosarul a fost însă clasat de procurori.
Am accentuat în paragraful de mai sus două date: 9 august și 19 noiembrie. Faptul că DNA acționează atât de rapid, după doar câteva zile de la momentul în care Bădălău pe care, evident, îl supravegheau a cerut șpagă, este încă o dovadă că DNA are liber la ”pescuit” de mari corupți.
Tot legat de cifre, am remarcat acel 7%. Da, șpaga promisă de Bădălău primarului respectiv era de 7%. Păi nu era 10% până acum? O fi criza de vină? Sau mercurialul mitei s-a schimbat din alte motive? Spuneți voi, dacă știți.
Însă cel mai important mesaj pe care îl transmite DNA este cel legat de faptul că poate acționa și duminica. Eu unul nu am mai auzit până acum ca procurorii anticorupție să se deranjeze duminica pentru a reține un inculpat. De ce atâta grabă? Poate decizia din 8 decembrie referitoare la aderarea țării noastre la spațiul Schengen are o oarecare importanță în acest sens. Să nu uităm că, recent, am fost subiectul unor inspecții europene, iar unii politicieni occidentali (vezi cazul Austriei) au spus cât se poate de răspicat că nu ne vor acolo, tocmai din cauza corupției generalizate care, evident, are un impact și în ceea ce privește migrația ilegală.
Eu unul sper ca acțiunea DNA să nu fie un fel de îngrășare a porcului înainte de Crăciun, iar cazul Bădălău să fie doar primul dintr-o lungă serie în care procurorii anticorupție să arate că au un ”vaccin” pentru putregaiul din rândul clasei politice românești
Și, legat de DNA, aș încheia cu o vorbă faină de aici din Ardeal: Să le ție Dumnezeu năravul!
28 noiembrie 2022
Atenție la Balcani! Rusia are nevoie URGENTĂ de un nou război în Europa
Se aud din nou focuri de armă în Balcani, iar conflictele înghețate, așa cum este cel dintre Kosovo și Serbia, sunt numai bune să fie reaprinse, la inițiativa și cu largul concurs al Moscovei.
De la plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor din Bosnia s-a ajuns suspect de rapid la focuri de mitralieră și, aproape instantaneu, la reacții ”diplomatice” ale Moscovei, care a venit imediat cu declarații de susținere pentru Serbia. Mai exact, ministerul rus de Externe a acuzat autoritățile bosniace că încearcă să-i mute forțat pe cetățenii sârbi din regiune, prin schimbarea numerelor de înmatriculare auto și a documentelor de identitate sârbești cu unele kosovare și chiar a dat de înțeles că va acorda ajutor militar Serbiei, dacă i se va cere.
Diversiunea creată de Moscova în Bosnia este una dintr-un lung șir de ”afaceri rusești” care au drept scop extinderea conflictului din Ucraina și, mai ales, împingerea atenției publice spre subiecte care să pună Rusia într-o lumină mai favorabilă și să rupă din unitatea occidentului. De altfel, Moscova susține de ani întregi că Occidentul duce o „politică criminală” în Balcani, așa că în opinia rușilor reaprinderea unor conflicte aici se poate face foarte ușor. Poate mai ușor decât oriunde.
Așa după cum se vede, ”operațiunea specială” din Ucraina s-a împotmolit, occidentul este mai coalizat ca niciodată împotriva agresiunii neprovocate a Rusiei, iar NATO se întărește și se extinde la granițele imperiului roșu. Rusia are, așadar, nevoie urgentă de diversiuni, are nevoie urgentă de alte războaie care să fragmenteze unitatea occidentală, iar Balcanii sunt – se știe de multă vreme – butoiul cu pulbere al Europei.
Bățul băgat de ruși prin gardul unității europene are șanse mari să agite spiritele, situația provinciei Kosovo fiind un punct destul de neclar pe harta politică europeană. Kosovo este recunoscut ca stat independent de peste 100 de țări, nu însă și de Serbia și Rusia și nici de câteva dintre statele Uniunii Europene, printre care și România. Așa că țările occidentale au nevoie de mult calm și abținere de la orice declarații sau gesturi care să pună și mai mult gaz pe focul pe care rușii au turnat deja benzină amestecată cu vitriolul nelipsit din orice acțiune în care Moscova este implicată.
Vor fi oare europenii (și americanii) suficienți de abili încât să nu meargă după fentă? Vom vedea în viitorul apropiat. Până atunci, să fie atenți și la alte diversiuni rusești, cum ar fi povestea scoaterii UDMR de la guvernare în România, agitând astfel spiritele în Transilvania, sau jocul din Găgăuzia, unde unii cer de zor venirea Maicii Rusia să îi ajute.
2 august 2022
Pustiirea litoralului românesc sau momentul în care politicienii și patronii plătesc decontul lăcomiei
Suntem în plin sezon estival și din ce în ce mai des văd la televizor și în presa online că cei din industria Horeca se plâng de faptul că litoralul este pustiu, că turiștii aleg să meargă la mare în Grecia, Bulgaria sau Turcia.
Sincer, mă bucur că ne-am deșteptat. Mă bucur că nu mai băgăm în seamă oricând zicala ”fă ceva pentru a sprijini economia României; ajută-i pe ai noștri, care au afaceri în țară”. Sigur că e bine să sprijinim, spre exemplu, producătorii locali, sigur că e în regulă să cumpărăm pătrunjel de la bătrânii care încearcă, în piață, să vândă cele câteva roade ale pământului ce au ieșit în țarina din spatele casei.
Dar nu, nu cred că e bine să îmi manifest patriotismul pe un litoral românesc care de ani de zile este curtea de chefuri de weekend a cocalarilor. Pentru așa ceva a fost dezvoltat. Pentru dezmățul unor băiețași de bani gata care aruncă o mulțime de bani pe băuturi de lux, cluburi de elită și femei dornice de ”senzații tari”.
Mare bucurie mare când Guvernul a început acordarea voucherelor de vacanță pentru a sprijini turismul. Ce au făcut cei din Horeca? Au mărit prețurile, pentru că știau că românii sunt obligați să folosească acele tichete / card, doar pe teritoriul țării. A venit pandemia, a trecut pandemia, și unii consideră că turiștii vor acoperi găurile economice provocate de alții. Restaurantele au scumpit mâncarea, prețurile pentru șezlonguri au explodat și sunt locuri în care trebuie să plătești chiar și pentru așternerea cearșafului pe nisip. De parcări nu mai vorbesc, pentru că este cât se poate de clar că banii pe care trebuie să îi scoată din buzunar un șofer sunt prea mulți pentru serviciile de care ar beneficia.
Nu voi da exemple de prețuri, colegii din presa națională au făcut-o deja, chiar dacă pe alocuri au exagerat. Este sigur însă că prostul management al turismului românesc își arată acum colții și ține închise umbreluțele care cu ani în urmă colorau plajele din România.
Citisem recent că mai multe plaje au primit anul acesta distincția ”steagul albastru”, care se oferă pe baza unei liste de criterii stricte, inclusiv calitatea apei, servicii precum echipamente de prim-ajutor, acces pentru persoanele cu dizabilităţi, dar şi practici ecologice. Prin urmare, acestea sunt acordate doar plajelor organizate. Așa și? Câte persoane cu dizabilități din țara noastră își permit să petreacă o zi într-un asemenea loc? Își permit greu și familiile cu copii pentru care o săptămână petrecută la mare înseamnă să plătească sume astronomice pentru a beneficia de un minim confort, necesar celor mici.

Incompetența politicienilor și chiar lipsa lor de interes pentru turismul românesc au adus litoralul în această situație. I-au oferit acest statut de ”cuibușor de nebunii” al celor cu bani și obiectiv greu de atins pentru familiile care, într-o Românie batjocorită de interese interne și externe, luptă din răsputeri pentru a asigura copiilor o viață normală. Cu zeci de ani în urmă pe litoral vedeai turiști străini din Suedia, Polonia, Franța și Germania, era ”perioada de aur” a turismului estival din țara noastră. Se plâng că acum plajele sunt pustii?
Litoralul din ce în ce mai gol scoate în evidență faptul că a venit vremea că politicienii să plătească prețul incompetenței și al dezinteresului, iar reprezentanții Horeca pe cel al lăcomiei.
19 iulie 2022
La defilare
Aveam 10-11 ani si, după săptămâni de repetiție prin căldura năucitoare a lui Gustar, numai ce defilasem pe faleza din Galați, undeva în dreptul elicei. Eram sfârșit de căldura și de sete, și după cele aproximativ 4 ore state în turma de elevi ce trebuia să zâmbească când treceam prin fața tribunei oficiale, simțeam că-mi explodează capul. Durerile îmi erau accentuate de efectele operației de transplant de cristalin la ochiul stâng, pe care o suportasem cu doar un an înainte, oboseala fizică și expunerea la soare fiindu-mi oarecum interzise. Îmi doream însă tare mult să fiu acolo încât am refuzat ca mama să ceară scutire medicală de la medicul oftalmolog și pentru că era unul dintre putinele momente în care puteai să te îmbraci în ținuta „șmecheră” de pionier și să interacționezi cu alți elevi din alte școli.
Îmi târam picioarele spre casă, stând cu capul plecat. M-am oprit lângă Nespălata, unde era o tonetă de înghețată, și am folosit cei 3 lei dat de părinți să-mi iau o vafă care să mă răcorească. Mă uitam la cei din jurul meu care participaseră la defilare și care erau destul de gălăgioși, și zumzetul lor mă obosea îngrozitor. Mă ridic, și cum pași oarecum făcuți în lene, mă îndrept către pasajul din fata hotelului Dunărea. Mai aveam 15-20 de minute de mers pe jos pana acasă, și încercam să-mi dozez energia astfel încât atunci când ajung să-i pot zâmbi mamei și să-i arat că sunt bine, conștient fiind că dacă ar fi văzut că nu-mi era bine nu mi-ar fi dat voie vreodată să particip la parada. Și mie-mi plăcea să fiu cu colegii și să salut, pionierește, pe cei din jur.
O mână mă bate pe umăr. Cele două atingeri m-au făcut să-mi întorc capul spre spate, în încercarea de a vedea cine „mă saluta”. O durere surdă mi-a cuprins fața și am început să văd stele verzi, la modul propriu. Aud un „Futute-n gură de borât!” și-atât. Totul se învârte în jurul meu însă nu cad. Mă așez ghemuit cu capul între mâini și simt cum creierii mi se fac țandări. Pentru câteva secunde, ghemuit fiind, nu am mai văzut și simțit nimic. Nu am plâns și habar nu am cât am stat acolo. Mie mi s-a părut o veșnicie.
Veșnicia în care am stat ghemuit, chircit de durere, nu a făcut pe nimeni dintre cei care zumzăiau mai devreme să vină să vadă cum sunt. Așa că, în ciuda unor amețeli teribile, la un moment am dat să mă ridic. Ca un pui toropit de căldură, am căzut. Lacrimile de durere mi-au apărut pe față, însă tot nu reușeam să plâng. După o altă veșnicie, m-am ridicat în genunchi și am reușit să stau în picioare. Vafa era la vreo 2 metri de mine și se transformase într-un lung fir de lacrimi albe ce șiroiau pe scările pasajului. Bălăngănindu-mă, m-am îndreptat spre casă. Nu știu cât am făcut până în brațele mamei, însă jur că mi s-a părut o eternitate.
Patru zile am stat în spital după acel episod, lovitura primita fiind în pometele ochiului stâng. Mama a stat la capul meu prima noapte până când doctorii au asigurat-o că sunt în regulă și că operația de la ochi nu a fost afectată în vreun fel. Durerile de cap m-au mai alintat câteva zile după.
Nici în ziua de azi nu știu cine și de ce m-a lovit. Am rememorat, de atunci, de „n” ori ceea ce am făcut în ziua respectivă și nu-mi aduc aminte să fi făcut ceva care ar fi putut supăra pe vreunul dintre cei cu care am relaționat. Bănuiesc ca a fost vreo gașcă de copii mai mari care or fi pus vreun pariu care să arate cât sunt de șmecheri și ca unul m-a lovit în încercarea de a arată că este „tare-n pumn” și că nu îi este frică. Și cum eram mic de statură și slăbănog, eram oarecum „ținta” perfectă pentru astfel de acțiuni de bullying extrem. Nu cred că a fost vreun act de rasism asumat ci mai degrabă dovada unei prostii fără de margini.
Nu înțeleg nici acum de ce nu a intervenit nimeni să mă ajute. Nu neapărat să-l prindă pe agresor, dar măcar să mă ridice și să mă ajute să-mi revin. Poate mai tare decât lovitura încasată, m-a umilit nepăsarea celor din jur.
Cel mai mult m-a durut ca mama a decis că nu mai am ce căuta la astfel de adunări. Astfel încât acea defilare a fost prima și ultima din viața mea.
8 iulie 2022
Istorie și propagandă
În România, Istoria Transilvaniei ne-a fost prezentată generații la rând, aproape exclusiv ca o confruntare sângeroasă între români și maghiari. Nu se poate nega faptul că episoadele de tensiune româno-maghiare au existat, cunoscând pe alocuri, forme radicale. În același timp, nu se poate admite o viziune de tip exclusivist-reducționist, care ne prezintă profilul unei regiuni cu o atât de bogată viață social-culturală, strict în tonuri catastrofice.
Intrată oficial în componența Regatului României (în anul 1920), Transilvania aducea bogatul său tezaur multietnic și multiconfesional, dar și particularități cu totul aparte, care o deosebeau în mod evident de Vechiul Regat, în pofida faptului că majoritatea populației sale era (în sens etnic) românească. Maghiarii și germanii (dar și alte câteva etnii) au contribuit la modelarea unei fizionomii socio-spirituale (mai ales în sens urban) cu totul specială a Transilvaniei, iar acest aspect ar trebui mai bine cunoscut, mai cu seamă de către generațiile care vin după noi.
Nu devii mai puțin patriot ca etnic român, dacă recunoști că maghiarii ardeleni (de pildă) au reprezentat un adevărat brand regional, fie și dacă ne gândim la faptul că principii Transilvaniei au fost de origine maghiară, iar modul în care a fost structurată această provincie (din punct de vedere instituțional-organizatoric) a fost unul care prelua (în mare parte) formule instituționale ale vechiului regat ungar.
Pentru unguri, Ardealul este important nu doar pentru faptul că l-au stăpânit politic o lungă perioadă, dar mai ales pentru că limba și cultura maghiară îi datorează imens. O multitudine de oameni de știință și de cultură maghiari sunt originari din Ardeal, iar conștiința identitar-națională maghiară a avut în Ardeal (în timpuri istorice deosebit de grele) un adevărat cămin regenerator. Fără a abdica noi înșine (ca etnici români) de la valorile noastre cultural-naționale, respectul și (mai ales) recunoașterea contribuției excepționale a elementului maghiar la civilizația ardeleană (și implicit a României de mai târziu) reprezintă un gest de normalitate. Nu o favoare pe care majoritatea românească ar face-o față de maghiari, nici o formă de capitulare a românilor, care și-ar recunoaște, astfel, inferioritatea.
Am amintit mai mult de comunitatea maghiară ardeleană, pentru că aceasta este azi, cea mai importantă (numeric vorbind) comunitate neromânească trăitoare între hotarele României. Ca români etnici majoritari, ne revine (în primul rând nouă), misiunea de a fi mai activi , în sensul unei normalizări reale a relațiilor interetnice. Indiferent de posibilele provocări venite de ambele părți.
Să lăsăm scenariile cu iz conspiraționist celor cu puțini neuroni, dar (mai ales!) pescuitorilor în ape tulburi, care în timpuri normale și-ar pierde complet obiectul muncii. Generațiile viitoare (sunt convins!) vor ști să judece cu mult mai multă luciditate, o asemenea chestiune, decât noi, cei de astăzi, încă influențați de spectrul unor frici (reale sau imaginare), cu care am fost îndoctrinați atâta amar de vreme.
29 iunie 2022
Imnul secuiesc, sau cum s-a rostogolit în presă un non-subiect
Toată presa, de-a lungul și de-a latul țărișoarei, s-a dat de ceasul morții să relateze cum bandiții ăia din secuime – reprezentând NAȚIONALA ROMÂNIEI!!!! (văleuuu, maică, ce afront!) și-au permis să fredoneze imnul Ținutului Secuiesc la finalul unei partide de hochei în care echipa noastră juca împotriva echipei ”lor”. Mai că nu ne-au spus cum nesimțiții au venit călare pe crosele de hochei să ne fure Ardealul. Fiindcă ei ni-l tot fură și iar îl fură, asta dacă ar fi să dai crezare unor prea înfierbântați naționaliști care văd la orice colț unguri stând cu lopățica în mână și săpând în sfântul pământ ardelenesc pe care apoi îl duc pe nevăzute la ei, în pustă.
Dar, așa după cum bine știm, diavolul stă în detalii, iar când te uiți la detalii observi că povestea a fost nu doar exagerată, ci umflată bine de tot pentru a umfla la rându-i ”ratingul” cam fleșcăit al unora.
Întâmplarea asta mă face să mă gândesc din nou la analogia aia cu nevasta geloasă care vede peste tot curve gata să-i fure bărbatul, fără a-și da seama că o astfel de atitudine arată, în primul rând, propria-i slăbiciune și neîncredere în ea însăși. Auzi, fă, lasă-l să se ducă!!! Dar ai grijă să faci în așa fel încât să știe că tot aici e zeama aia bună și tot aici e patul cald și mai știi tu ce…, care îl așteaptă gata să îl încălzească la trup și suflet!!!
Dar, revenind la imnuri, merită spus că la partida cu pricina a fost prezent UN SINGUR jurnalist român, el fiind de altfel singurul ziarist român acreditat la Campionatul Mondial de hochei din Slovenia. Este vorba despre Emil Hossu-Longin, un jurnalist de sport onest și care are nu mai puțin de 32 de ani de experiență. Or el, fiind ACOLO, spune pentru gsp.ro, negru pe alb, că ”jucătorii nu au cântat nimic! Eu nu i-am văzut cântând! Apoi, ca să detaliez un pic, momentul respectiv s-a repetat la finalul fiecărei partide. Este, de fapt, un obicei moștenit din campionatul intern: suporterii din Miercurea Ciuc și din împrejurimi cântă acest cântec, iar jucătorii de origine maghiară stau pe gheață și se uită la galerie. E felul lor de a le mulțumi fanilor pentru susținere. În hochei nu se cântă imnurile la început, ci după meci, când se intonează doar imnul echipei câștigătoare. Noi n-am câștigat niciun meci, nu s-a intonat imnul României, dar există acest obicei ca jucătorii să vină în fața galeriei, iar suporterii să fredoneze acel cântec al Ținutului Secuiesc. Așa a fost la toate cele 4 meciuri, nu doar la ultimul, cel care a declanșat scandalul.”
Relatare onestă, seacă, clară, fără echivoc. De acolo, din sală. Dar dacă scrii așa ceva nu faci trafic, nu interesează pe nimeni. Așa că, pe principiul ”nu lăsa adevărul să stea în calea unei știri senzaționale”, onor jurnaliștii de tejghea au fabricat repede o ”NUCLEARĂ”, că parcă așa le zice știrilor ăstora. Iar politicienii au luat rapid hapul, că mereu este nevoie de capital electoral și de imagine, iar temele naționaliste sunt perfecte pentru ”degrabă temătoriul” popor român, nu-i așa?
Tema asta este însă un non-subiect. Da, da, chiar așa este!!! Și spun asta cu riscul că se vor supăra iar gherțoii care se tăvălesc în chinuri, vezi doamne, de iubirea pe care o nutresc țărișoarei ăsteia. Bă băieți, nu vă fură nimeni nimic, nici dacă ăia cântă imnuri de trei ori pe zi și o dată seara!!! Lasă-i, bre, să cânte! Ce ai cu ei? De ce să nu aibă dreptul ăsta, așa cum și sașii își cântă imnurile, inclusiv imnul Transilvaniei, pe la toate adunările lor. Bre, mai răsfirați! Și vă scriu aici folosindu-mă de limbajul pe care știu că îl înțelegeți bine. Mai schimbați, bre, placa asta răsuflată cu ăia care ne ofensează dacă își vorbesc limba, dacă își sărbătoresc eroii și își folosesc simbolurile proprii. Bre, vă zicem noi – că suntem ardeleni și bănățeni care trăim aici cu ei împreună de vreo 1000 de ani – nu pleacă nicăieri cu Ardealul !!! Puteți înfuleca în continuare micul, puteți scuipa sămânța liniștiți și puteți pune maneaua cea mai tare, mai tare, mai tare (cu ecou așa), că ăștia nu vă iau nimic. Aci e Ardealul și aci rămâne, bă băieți !!! Și noi tot aci!!! Fiți bre mai cu tact, demonstrați că amanta, seducția, e doar o curvă, iar voi sunteți soția aia bună ce mereu are un cuvânt cald pentru soțul care, da, poate mai trage din când în când cu ochiul la bunătățile ungurești de peste pârleaz, dar niciodată nu pleacă să guste din gulyás-ul de acolo.
Schimbând tonul și adresarea, aș mai spune că pe noi, aici în Ardeal, ne interesează mai degrabă cum ne rezolvă guvernul problemele economice, cum ține în frâu prețurile care zici că s-au suit pe caii nărăvași ai secuilor și sar tot mai sus, sau cum rezolvă chestiuni care rod din temelii țara, așa cum e corupția generalizată, inegalitățile tot mai mari între unii români și alți români, sau lipsa de perspective care face ca generațiile tinere să își dorească în primul rând să plece cât văd cu ochii.
Așa că, până la a ne tăvăli în chinuri pentru că unii cântă, poate ar trebui să ne tăvălim pentru a găsi soluții să fim mai buni, mai înțelegători și mai deschiși la minte, iar politicienii să găsească soluții de a fura mai puțin și de a face mai mult bine țării din care fac parte și români și unguri și sași și romi și slovaci și sârbi și ruși lipoveni și câte și mai câte alte nații care au tot dreptul să-și păstreze tradițiile, limba, credința, imnurile și obiceiurile și să fie în același timp buni cetățeni români.
10 mai 2022
Educația lu’ pește! Studenții bihoreni, bătaia de joc a unor incompetenți
Bună seara! Vă prezint o situație care m-a revoltat foarte tare. Un student al Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, ne-a povestit cum voia să meargă la un curs, dar n-a fost primit pentru că sala în care se desfășura activitatea didactică, nu era suficient de încăpătoare.
După ce, timp de 2 ani, studenții au fost privați de educație din cauza pandemiei, acum sunt privați de educație din cauza dezorganizării totală a unei instituții de învățământ. Totul a revenit la normal, cu activități fizice, studenți entuziasmați, dar și halucinați după ce au trebuit să-și găsească chirii în timp record.
Aspectele astea contează mai puțin. Importantă e situația prezentată mai sus: Cum să mergi la facultate și să nu fii primit la curs?
Discutând cu studenții Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea am aflat aspecte mult mai grave. O parte din ele vor fi mai ușor de înțeles din următorul material, căruia o studentă medicinistă i-a pus o titulatură simbolică: DEZAMĂGIRE!
Îl redăm mai jos, integral:
„Dezamăgire…
E trist, fiindcă trăim vremuri în care ne rugăm ca activitățile facultative și aici mă refer la cele din cadrul unor instituții de învățământ, să se desfășoare în continuare într-un mediu online, ne bucurăm atunci când un profesor anunță că activitatea din cadrul cursului sau lucrării practice la materia lui se va desfășura pe o platformă în care stau mute „cercurile care adăpostesc niște studenți”. Ne conectăm la curs și lăsăm dispozitivul de-o parte în timp ce ne continuăm „somnul de frumusețe” ori o activitate pe care o considerăm prioritară.
E dezamăgitor cum un profesor anunță studenții înainte cu 15 minute de laborator că nu se va mai desfășura activitatea respectivă, fără vreun motiv plauzibil. Caz concret: responsabila de an contactează profesorul printr-un mesaj cu 3 ore și jumătate înainte de laboratorul notat în orar, iar acesta amână cu 30 de minute începerea laboratorului și chemă studenții la activitate pentru a discuta chestiuni organizatorice, ca ulterior, înainte cu 15 minute de debutul acestuia să apeleze spunând că nu se mai desfășoară laboratorul, fiindcă nu există sală disponibilă. Spune-ți voi, cine e de vină în această situație? Profesorul care anunță în ultimele 15 minute de debutul activității? Responsabila de an că nu i-a ținut piept și că nu și-a spus oful? Responsabilul de întocmirea orarului? Studentul care a parcurs sute de km pentru a se prezenta?
Stau și meditez, mă gândesc din zeci de perspective, caut scuze pentru fiecare, caut justificări, îmi pun nenumărate întrebări. Ce e de făcut???
De ce nu se poate dispune de o organizare în cadrul unei facultăți sau universități? De ce responsabilul de an suportă presiunile din partea colegilor, profesorilor, secretarelor, etc.? De ce studentul nu are curajul să-și spună punctul de vedere? De ce profesorul se crede superior și tratează elevul necorespunzător? De ce părintele studentului silitor se străduiește să-i faciliteze educația, plătind taxe, chirii, combustibil, necesități etc.? Pentru ca într-un final să-și finalizeze studiile cu un cumul de emoții negative, ieșind de pe poarta instituției cu privirea căzută și un viitor întunecat? Răspundeți voi!
Tind să cred că nouă, studenților încă ne e frică, avem nevoie de o voce, care să ne susțină și să vorbească și în numele celor care ar spune ceva, însă rețin în ei pentru a nu deranja.
Da, susțin încă ne e frică!!
Ne-am ascuns timp de 2 ani în spatele unor dispozitive, am fost aproape anonimi. Am tăcut în prezența profesorului și am vorbit pe grupul specializării, unde ne-am judecat, ne-am plâns, ne-am arătat deranjați, dar n-am spus, prea puțin ne-am susținut reciproc, ne-am lăsat în SEEN la nevoie și am stat conectați la discuții fără sens. Suntem talentați în a face asta, suntem chiar genii.
Tu ți-ai ales domeniul pe care dorești să-l urmezi, TACI și pleacă ori rămâi și VORBEȘTE!”
16 martie 2022
Război sau pace?
Lumea e divizată la momentul actual. Putiniștii (foști anti-vacciniști) strigă în gura mare că Rusia e atacată verbal, așa că au decis să atace frontal. Părerea mea. Putin scoate la bătaie arme nucleare. UE vine din urmă și dezamorsează situația, susținând că Rusia habar n-are pe ce lume trăiește. E lumea unui bătrân, izolat, cu ambiții de tiran.
Părerea mea e că Putin a cam luat-o razna. La 70 de ani nu prea mai ai ce să cauți la conducerea unui stat, fie el și Rusia. Te duci și te culci. Poate are nepoți, n-am verificat. Dar prost e. Tot părerea mea. El știe că moare în curând. Are o vârstă. Așa că joacă un fel de monopoly. Nu-l interesează. E cam bleg și fără viagra.
A călărit și el ce a putut. Putin este exemplul perfect a ceea ce nu trebuie să fie un conducător. Amenințarea cu atacul nuclear este ceva gen „la-s că îl chem eu pe Tata”… Să nu ne jucăm cu vorbele. Putin e cam dus cu pluta. Personal eu am mers cu pluta. Putin doar s-a plimbat cu un cal…
Personal, eu prefer să mor într-un război decât să conduc unul. Îs mai fricos de felul meu, nu-s rus neînfricat. Eu nu am bombe nucleare. Mai dau niște bășini din când în când. Dar Putin se bășește zilnic fără să tragă o bășină.
O să vină și războiul. Murim. Asta e. Dar murim la modul serios. Sănătate să fie. Război sau pace o să fie,
1 martie 2022
Cercetarea de teren
Multă lume m-a întrebat de-a lungul timpului de ce fac asta. Adică de ce merg pe dealuri, munți, câmpii, pășuni etc.; prin ploaie, ninsoare, lapoviță, arșiță; pe asfalt, iarbă sau noroaie. Răspunsul este simplu: îmi place să merg! Pe jos.
Îmi place să mă rătăcesc, pentru că rătăcindu-mă găsesc locuri noi, cu sate părăsite, gospodării abandonate, oameni care abia așteaptă să stea la o poveste, stâne cu oameni izolați, drumuri impracticabile, magazine închise, păraie prin care treci indiferent, căprioare și mistreți la vedere, urme de lupi, râși sau urși și pisici sălbatice. Mai găsești ciuperci. Bune, nu de-alea bolunde.
Asta înseamnă cercetarea de teren. E un fel de aventură. Câini care te latră fără nici un motiv. Pisici care te privesc de pe vârful unui gard. Superior. Gardul e înalt și ele te privesc superior. Căprioare care se miră de cât de prost poți să fi când mergi pe drumul mistreților sau al lupilor.
Apoi ajungi să intri într-o casă de om care n-a mai văzut oameni de mult timp în zona lui. Mai stați la povești. Le mai iei un interviu. Le mai faci niște poze. Lor și gospodăriilor lor. Dacă se întunecă poate te și îmbie să dormi într-un pat sau pe jos, pe podelele de lângă sobă. Dacă ziua e „în cruce”, vorbiți și apoi plecați. Dacă nu, dormiți.
Poate că uneori „vă roade mațul”. Adică vă e foame când mergeți pe dealuri. Poate ați vrea să mâncați niște pită cu slănină și ceva usturoi. Niște zacuscă cu ciuperci, făcută în casă. Găsiți un loc unde să puteți sta jos. Dar tot timpul există cârcotași care comentează că locul nu-i bun pentru mâncare. Că ar trebui găsit unul mai plat. Până să găsești locul cu pricina vine ninsoarea. Apoi lapovița. Apoi ploaia. Iese soarele. Se întunecă cerul din nou. Ajungi la altă casă. De unde se aude muzică de psalmi. Mă rog, mai mult psalmi, că muzică nu prea era. Doi câini fug după tine. Tu te oprești să vorbești cu omul care cânta psalmi. El te întreabă: „De ce porți părul lung? Că în Biblie, Timotei (nu mai știu versetul) spune că bărbații trebuie să se tundă”. Tu rămâi blocat…
Omul începe să cânte iar psalmi. Prietenii tăi jucau, la cam 50 de metri distanță, un fel de țonțoroi: 2 pași într-un picior, 2 pași în celălalt. Pleci. Ajungeți la drumul național. Mergeți mult, până dați de o masă cu două băncuțe. Un nene era la luat de lemne. O tot vorbit la telefon până s-o prins de faptul că noi ne-am pus, în sfârșit, pe mâncat. O încărcat niște lemne în Dacia papuc și o plecat. De plecat el o plecat, dar a venit iar lapovița. Așa că mergeți și voi la o crâșmă să beți o cafea.
Apoi către cășile voastre!
1 februarie 2022