Reprezentanții regiei Colterm Timișoara au anunțat joi, 11 noiembrie, că noaptea trecută a fost reluată aprovizionarea cu cărbune, ceea ce va determina creșterea temperaturii de furnizare a căldurii la 37 de grade.
În ciuda faptului că au fost pornite robinetele de căldură, caloriferele oamenilor abia s-au dezmorțit, iar în multe zone sunt complet reci din cauza lucrărilor de retehnologizare.
Au mai fost propuși Irina Racoveanu Dumitrescu și Călin George Silaș care nu au primit niciun vot, în vreme ce Florian Alexandru Neagu a primit doar trei voturi.
Primarul Dominic Fritz, despre ancheta la Colterm: „Salut faptul că organele statului au început să ancheteze acţiuni care au prejudiciat Colterm şi au adus-o în pragul insolvenţei”
Vineri, cu începere de la ora 16.00, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, va fi gazda vernisajului expoziției „De la artefactul istoric la reenactmentul istoric”.
Timp de trei zile, intre 12 si 15 august, cetatea Alba Carolina va îmbrăca haine de sărbătoare, și își va aștepta oaspeții la cea de-a noua ediție a Festivalului Roman Apulum.
Ediția din acest an a Târgului ”Bun de Maramureș” va sta sub semnul dorului pâinii de acasă, evenimentul fiind dedicat în principal românilor plecați în străinătate și care, în luna august, revin pe plaiurile natale în vacanță.