fbpx
25.7 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEDotarea Spitalului Județean din Baia Mare în contextul pandemiei COVID-19 și un...

Dotarea Spitalului Județean din Baia Mare în contextul pandemiei COVID-19 și un spital modular la unitatea medicală, aprobate de Consiliul Județean Maramureș

Publicat în

spot_img
spot_img

Consilierii județeni din Maramureș au aprobat vineri, în ședință extraordinară, două proiecte cu măsuri esențiale pentru îmbunătățirea sistemului medical din județ.

”Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea Spitalului Județean de Urgență << Dr. Constantin Opriș>>, Baia Mare” este unul dintre proiectele pe care Consiliul Județean (CJ) Maramureș le are în vedere pentru creșterea capacității sistemului medical din Maramureș în lupta cu pandemia generată de îmbolnăvirile cu SARS-CoV-2. Proiectul prevede eficientizarea calității actului medical, scăderea timpului de diagnosticare și tratament, precum și îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală prin dotarea cu echipamente și aparatură medicală necesare pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19. Bugetul proiectului se ridică la 15,2 milioane de lei și va fi depus spre finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Un alt proiect de o importanță majoră pentru sistemul medical din Maramureș îl reprezintă proiectul de creare și dotare a unui spital modular în cadrul Spitalului Județean Baia Mare.  Acest proiect a fost depus deja spre finanțare la sfârșitul lunii martie, tot prin POIM, având un buget care se ridică la 14,6 milioane de lei.

Proiectul prevede atât furnizarea și instalarea spitalului modular, cât și achiziționarea echipamentelor necesare pentru funcționarea acestui spital: 20 paturi spitalizare, 14 sisteme livrare a oxigenului cu umidificator, 14 seringi automate, patru paturi speciale ATI, cinci aparate ventilație mecanică, un electrocardiograf, două defribrilatoare, două cărucioare de resuscitare, un ecograf portabil multidisciplinar, un echipament radiologic mobil și un computer tomograf.

”Aceste proiecte sunt importante deoarece cresc capacitatea Spitalului Județean și ajută la dotarea suplimentară a spitalului. Pentru 2021-2027 avem o serie de proiecte importante care vor îmbunătăți sistemul medical din Maramureș. În acest moment am demarat o analiză internă în cadrul Spitalului Județean, astfel încât să identificăm toate problemele care sunt pe fluxurile spitalicești, pe secții și mai ales în zona de Primiri Urgențe în care gradul de așteptare este foarte ridicat și vreau să reducem timpul de așteptare pentru pacienți. De asemenea, dorim să facem un proiect integrat care să conțină reabilitări pe anumite secțiuni ale spitalului, dotări suplimentare și o digitalizare completă a Spitalului Județean, astfel încât pacienții să beneficieze de un acces cât mai facil la serviciile de sănătate pe care Spitalul Județean le oferă. În ceea ce privește sănătatea la nivelul județului Maramureș, mergem mai departe cu proiectul de management integrat al unităților spitalicești din județ, astfel încât să eliminăm deficiențele existente în anumite spitale din Maramureș. Trebuie să eficientizăm sistemul de sănătate și trebuie să livrăm servicii medicale de calitate în județ, indiferent de zona și spitalul la care facem referire”, a declarat președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan.

Articole recente

Așa-zise ajutoare umanitare americane, întoarse din drum la Vama Petea

Ce au găsit în camion inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului

Spectacole-studio, în octombrie, la Teatrul Szigligeti din Oradea

Pentru luna următoare, Teatrul Szigligeti Oradea a programat mai multe spectacole la Sala Transilvania. Instituția de teatru maghiar folosește noul spațiu din luna martie a acestui an.

S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea unui tronson din „Centura mică” a Timișoarei

Este vorba despre un tronson cu pornire de pe DJ 593, raza localității Șag, până la intersecția cu DJ 591 A în Sânmihaiu Român, lungime acestuia fiind de 6,53 km.

Proiect pentru stabilirea vechimii bisericilor de lemn din judeţul Sălaj, susţinut financiar de Ordinul Arhitecţilor din România

Acest proiect cultural cu o componentă pronunţată de cercetare este susţinut de Ordinul Arhitecţilor din România din Timbrul de arhitectură.

Mai multe articole de același fel