În dimineața zilei de 31 octombrie 1971, ora 04.55, digul exploatării miniere Certeju de Sus, județul Hunedoara se rupea, iar peste 300.000 de metri cubi de steril acid s-au revărsat din iazul de decantare și au năvălit peste cartierul muncitoresc din apropiere.
La vremea respectivă, dezastrul din județul Hunedoara a fost considerat cea mai mare tragedie pe timp de pace din România, 89 de persoane pierzându-și viața, iar alte 104 erau rănite.
Cianura scursă a a înghițit șase blocuri de locuit, un cămin de nefamiliști cu treizeci de camere, precum și patru locuințe individuale din apropierea decantorului.
Astfel, un număr de 89 de oameni au murit din cauza cianurii folosită în procesul de extracție, care se găsea în nămolul scurs din iazul de decantare.
Ruperea iazului a fost sesizată de cetățenii localității ca o pocnitură puternică, după care a urmat o avalanșa de apă și mâl toxic, care a distrus cele 6 blocuri de locuințe ce erau situate în aval de iaz, la o distanţă de circa 500 de metri. În scurt timp nămolul toxic a acoperit totul pe o suprafață de zeci de kilometri pătraţi, cu straturi de până la jumătate de metru înălțime.
Autoritățile comuniste au încercat mușamalizarea accidentului, anunțând decesul a numai 16 persoane, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național.
Din alte surse, deși la Primărie s-au înregistrat 82 de acte de deces, autoritățile au anunțat oficial la radio și televiziune un număr de 48 de morți, pentru a nu fi nevoite să declare doliu național.
În prima zi a după catastrofă au fost scoase 12 victime de sub nămolul toxic din locuințele avariate, victime care au fost transportate la sediul căminului cultural unde au fost spălate de nămol şi s-a trecut la identificarea lor, deși unele dintre cadavre, cu hainele arse şi feţele tumefiate, nu au mai putut fi identificate niciodată.
Acțiunile de salvare au decurs greu deoarece nu existau utilajele necesare executării acestei operații și nu se știa nici câți oameni locuiau la momentul dezastrului în blocurile prăbușite.
O comisie guvernamentală s-a deplasat la Certej pentru a stabili împrejurările dezastrului, însă în ancheta penală care a durat peste doi ani, nu a fost găsit niciun vinovat și nimeni nu a fost tras la răspundere pentru această tragedie.
Comisia de cercetare tehnică care s-a ocupat de această problemă, a decis că o posibilă cauză a prăbușirii haldei a fost pierderea în timp a stabilității masivului de steril pe una din laturi, datorită creșterii peste limita critică în înălţime, fapt ce a dus la ruperea digului de protecție și revărsarea mâlului toxic în afara decantorului.
Dosarul catastrofei de la Certej a ajuns în instanță, dar judecătorii au decis să soluționeze cazul prin scoaterea de sub urmărire penală a administratorilor unităţii miniere.
Ancheta a decis că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute
Statul comunist i-a despăgubit pe cei care au avut de suferit în urma tragediei de la Certej. Supraviețuitorii de la blocurile distruse au primit câte un apartament, iar cei cărora li s-au dărâmat casele au putut să-și ridice altele cu materiale de construcții primite de la autorități.
Cu numai o săptămână înainte de dezastrul de la Certej, ministrul minelor Bujor Almășan, împreună cu o comisie guvernamentală, au fost la Certej, unde au verificat iazul de decantare și au decis că acesta este încă funcțional, după care au aniversat cu mare pompă 225 de ani de minerit.
Iazul se mai rupsese şi cu cinci ani înainte, când o cantitate mare de steril s-a prăvălit, fără să fi provocat victime. Dar în ciuda avertismentului primit cu cinci ani înainte, autorităţile nu au îndrăznit să oprească exploatarea, nu au luat măsuri suficiente pentru asigurarea ei şi au asistat la umplerea până la refuz a iazului cu reziduuri miniere.
La poalele dealului, s-au ridicat între timp blocuri şi cămine muncitoreşti pentru miile de oameni veniţi în zonă. Multe dintre ele au dispărut în acea dimineață rece de 30 octombrie, odată cu zecile de vieți omenești.
Sursa: Lecția de istorie, Wikipedia
