SUA au cumpărat practic toate stocurile pentru următoarele trei luni de Remdesivir, unul dintre cele două medicamente care s-au dovedit eficiente împotriva Covid-19, informează Digi24.
Remdesivir, primul medicament aprobat de autorităţile din SUA şi Europa pentru a trata Covid-19, este produs de Gilead şi și-a dovedit eficiența în recuperarea mai rapidă a pacienților cu coronavirus.
Au fost consumate deja primele 140.000 de doze, furnizate pentru studiile medicale din întreaga lume. Administraţia Trump a cumpărat acum peste 500.000 de doze, ceea ce reprezintă toată producţia Gilead pentru iulie şi 90% din august şi septembrie.
„SUA au preluat accesul la cea mai mare parte a distribuţiei acestui medicament, deci nu există nimic pentru Europa”, a spus dr. Andrew Hill, într-o declaraţie la Universitatea Liverpool, relatează The Guardian.
(FOTO: gilead.com)