fbpx
spot_img
20.8 C
Cluj-Napoca
AcasăAUTOSTRĂZILE LA CONTROLInstanța a suspendat rezilierea contractului pentru tronsonul Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada...

Instanța a suspendat rezilierea contractului pentru tronsonul Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania

Publicat în

spot_img
spot_img

Tribunalul București a admis, luni, contestația depusă de compania Straco Grup SRL privind rezilierea de către CNAIR a contractului pentru tronsonul Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania. Deciza este executorie, însă poate fi atacată cu apel. De asemenea, a fost suspendată și executarea scrisorii de garanție bancară.

Contractul a fost reziliat de CNAIR pe 11 martie, după ce ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunța că progresul în ultimele cinci luni a fost de doar 1%. 

„Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanță în dezvoltarea infrastructurii și a României, în general. Progresul în ultimele 5 luni a fost 1%. CNAIR a reziliat astăzi contractul”, anunța Cătălin Drulă.

Ministrul spunea că, pe acest tronson, constructorul a ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți. La câteva zile de la rezilierea contractului pentru secțiunea Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania, o filmare aeriană arăta imaginea dezastrului.

În prezent, lucrările deja executate încep să se degradeze. 

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a spus că decizia va fi atacată la Curtea de Apel.

„Există cale de atac și în apel se vor putea prezenta argumentele care arată cum firma Straco nu a lucrat decât 1% în ultimele 6 luni, cum au fost nenumărate înștiințări de remediere la care nu au răspuns, cum contractul care trebuia să se termine în 12 luni este la mai bine de 5 ani de când a început și nu e decât pe la 40 la sută”, a spus la Digi24 Cătălin Drulă.

„Acest contract este practic mort de ani de zile. Nu se lucrează, se lucrează în bătaie de joc. Din păcate au mai băgat la apă subcontractori de bună credință care au lucrat pentru această firmă aflată în insolvență. Din păcate, la această primă decizie nu a putut Compania de Drumuri să-și prezinte argumentele, nefiind citată, fiind în procedură de urgență, dar la Curtea de Apel va putea și sunt convins că justiția va lua o decizie în interesul infrastructurii din România”, a adăugat ministrul.

Adrian Meitner

Articole recente

Șoferi vitezomani prinși conducând cu peste 19o de kilometri pe oră, pe A1, Deva – Arad

Doi cetățeni străini - unul maghiar și altul austriac - au fost prinși pe picior greșit pe A1

Sabin Sărmaș:”Clujul e blocat, nu avem o şcoală nouă în 20 de ani, avem un singur pasaj, în condiţiile în care Oradea a făcut...

Candidatul independent la Primăria Cluj-Napoca, Sabin Sărmaş, spune că acum la Cluj este o administraţie blocată, care nu mai performează

Dan Petrescu a revenit la conducerea tehnică a echipei de fotbal CFR Cluj

Petrescu a pregătit-o pe CFR în alte trei mandate

A fost aprobată înființarea Facultății de Asistență Medicală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Începând din 29.04.2024, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara funcționează patru facultăți

Mai multe articole de același fel

A fost recepţionat primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România

Consiliul Judeațean Alba a recepționat vineri lucrările la lotul I al drumului Transapuseana, sau Transalpina de Apuseni, care va lega Abrud de Autostrada A 10 Sebeș – Turda, peste munte la nodul de la Aiud. Lotul al doilea va fi terminat în luna august.