Funeraliile Preasfințitului Florentin Crihălmeanu: 20 de episcopi catolici și greco-catolici și ierarhii Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, la slujba de înmormântare
Mii de persoane au participat, sâmbătă, la slujba de înmormântare a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, iar unul dintre mesajele de condoleanţe a fost transmis de Papa Francisc.
Va fi un eveniment organizat sub forma unei scenete, în care se vor îngâna timpul și lumea și la care Liga Studenților din Timișoara vă invită pentru a vă transmite că împodobirea sufletului este mai importantă decât cea a caselor.
Cele mai vechi scrieri existente în Biblioteca Documentară a Muzeului de Istorie din Sighişoara, dar şi în alte arhive şi biblioteci din ţară referitoare la acest burg urmează să fie scanate pentru a fi accesate online, în cadrul unui proiect coordonat de Centrul de Diplomatică şi Paleografie Documentară Medievală TRANS.SCRIPT al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumului intitulat „ Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnat de prof. univ. emerit dr. Sabin Ionel.