STIRILE TRANSILVANIEI

Autor: Andrei Nistor

  • EXCLUSIV | Interviu cu Rebecka Le Moine, membru al Parlamentului Suediei, inițiator al unei modificări constituționale unice în Europa

    Unul dintre cei mai tineri parlamentari suedezi, membru al Partidului Verde și inițiator al unui amendament constituțional unic în politica europeană, Rebecka Le Moine a participat recent la conferința Wild Europe care a avut loc la Bratislava, în Slovacia, eveniment în cadrul căruia a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu.

    Rebecka Le Moine este unul dintre cei mai hotărâți luptători pentru drepturile naturii, ea fiind cea care a făcut recent o propunere de amendare a Constituției Suediei în sensul protejării naturii față de oameni. Cunoscut drept amendamentul ”Drepturilor Naturii”, inițiativa legislativă are toate șansele să fie aprobată, iar legea fundamentală din acest stat nordic va avea o prevedere clară referitoare la protecția naturii împotriva acțiunilor adesea nesăbuite ale omului.

    Amendamentul propus de Rebecka Le Moine ar permite naturii să existe, să înflorească, să se regenereze și să evolueze. Suedia nu ar fi prima țară din lume care ar face o astfel de schimbare constituțională în beneficiul naturii, dar ar fi unică în Europa.

    Reporter: – Rebecka, te rugăm spune-le cititorilor noștri ce înțelegi tu mai exact prin sintagma „o societate în armonie cu natura” pe care ai folosit-o pentru a promova inițiativa ta de modificare a Constituției? Crezi că această politică de protejare a naturii împotriva acțiunilor omului este fezabilă și aplicabilă și în restul țărilor europene?

    Rebecka Le Moine – O societate în armonie cu natura înseamnă că nu avem dreptul să abuzăm de natură, consumând mai mult și mai mult, de parcă am avea patru planete la dispoziție și nu doar una cu resurse limitate. Dar, pentru a ajunge acolo, trebuie să regândim relația noastră cu NATURA, să stabilim mai clar granițele anumitor drepturi: ce avem voie și ce nu mai avem sub nicio formă voie să facem. Așa după cum știți bine, astăzi avem definite foarte clar niște drepturi ale omului, mai exact drepturile unei singure specii dintre milioanele de specii care locuiesc această planetă. Toate celelalte specii în afara speciei umane sunt privite doar ca resurse, ca obiecte și nu ca subiecți cu drepturi la fel ca specia umană. Or, asta nu este o gândire corectă. Vedeți, de prea multe ori avem tendința de a ne măsura acțiunile în funcție de valoarea economică a acestora și, într-un fel, asta a înlocuit responsabilitatea morală. De multe ori în trecut, legile ne-au schimbat rapid comportamentul prin prevederile lor. Iar eu asta sper și îmi doresc prin adoptarea acestui amendament constituțional: o schimbare rapidă a comportamentului nostru. Evident, ceea ce se aplică în Suedia se poate aplica la fel de bine oriunde în lume.

    Reporter: – Eu vin din Transilvania, România, o țară care se zbate cu disperare să facă pași către creșterea economică pe care o au țările mult mai dezvoltate economic din vestul Europei. Adesea, însă, creșterea economică se face în detrimentul unui mediu sănător, a unei naturi fără poluare. Cum crezi că se pot pune aceste două idei în armonie: creșterea economică și un mediu sănătos?

    Rebecka Le Moine – Creșterea economică, văzută ca o continuă accelerație a unei economii de consum este o utopie. Orice economie, dezvoltată sau în curs de dezvoltare, nu poate crește la nesfârșit, deoarece trăim într-o lume cu resurse limitate. Și, știți bine, resursa limitată este foarte adesea natura însăși. Așadar, acesta este un conflict real pe care trebuie să-l discutăm și trebuie să ne întrebăm: care este scopul și rezultatul final? Care este sensul unor astfel de demersuri și cum dorim de fapt să arate societatea noastră?

    Ceea ce nu știe majoritatea oamenilor este că creșterea economică nu este același lucru cu dezvoltarea. Creșterea economică este atunci când eficiența crescută este utilizată pentru un consum din ce în ce mai mare de resurse, mai degrabă decât pentru reducerea timpului de lucru și utilizarea mai judicioasă a resurselor existente.

    Reporter: – Poate știți deja, în România avem unele dintre ultimele păduri virgine din Europa. O adevărată comoară! Dar în ultimii 10 ani și mai bine a fost începută o defrișare masivă, iar guvernul nostru pare că a fost copleșit. Ce sfaturi aveți pentru politicienii români în acest sens?
     
    Rebecka Le Moine – Pădurile trebuie să fie strict protejate, deoarece aveți unele dintre ultimele păduri vechi, cu o biodiversitate bogată și importantă. Oamenii din toată Europa vor dori să viziteze tot mai des astfel de păduri unice și, astfel, într-un mod durabil, poate exista și un câștig economic consistent. Eu cred că turismul ecologic va câștiga tot mai mult în popularitate, iar prin investițiile în ecoturism, locurile de muncă locale și economia locală vor beneficia în același timp cu pădurea protejată. În Suedia, turismul contribuie mai mult la economie și creează mai multe locuri de muncă decât o face silvicultura, așa că este un bun exemplu și pentru România.

    Reporter: – Dincolo de apartenența politică la Partidul Verde și statutul de membru al Parlamentului Suediei, ai fost puternic implicată în diverse acțiuni ecologiste prin intermediul organizației neguvernamentale ”Drepturile Naturii”. Ce anume face această organizației și care este scopul ei?

    Rebecka Le Moine – Organizația Rights of Nature Sweden și-a propus creșterea gradului de conștientizare în societatea suedeză referitoare la drepturile naturii, dezbaterea deschisă a acestor drepturi, educația pe acest subiect și crearea de rețele pentru cei interesați, dar și organizarea unor evenimente specifice pentru cetățeni.

    Reporter: – În încheiere ce le transmiți cititorilor noștri?

    Rebecka Le Moine – Le transmit să aibă grijă de natură, să protejeze biodiversitate și să conștientizeze că acolo, în România, există resurse naturale unice care merită tot efortul de a fi păstrate intacte.

  • ”ĂȘTIA” din diaspora

    Întâlnirile de ieri cu presa ale celor doi candidați au fost îndelung comentate. Nu vreau să mai scriu despre celebra zicere a Vasilicăi referitoare la aria cercului. Este evident că nu ar fi avut nicio importanță neștiința ei, însă tot ea spusese că a dat ore la matematică. Și-a dat cu firma’n cap și ne-a convins că, nici măcar la Videle, nu cred să mai fie cineva care să vrea să își trimită copiii, de bunăvoie, la meditații!

    Nu doresc să mă opresc prea mult nici asupra șuvoiului de minciuni, lozinci, agresivitate și, pe alocuri, chiar răutate pură pe care Vasilica le-a împroșcat de la pupitrul în care se cocoțase să-și susțină conferința de presă. A fost încununarea unei campanii mizerabile a PSD, o campanie în care – în loc să iasă cu mic cu mare pe străzi, prin piețe, prin târguri, pe la porțile românilor să le spună cum au realizat celebrul program de guvernare ”din scoarță în scoarță”, pesediștii s-au dedat doar la intoxicări josnice. De la limbajul suburban al peremistei Olguța, la zeflemeaua plină de bădărănisme a lui Orlando zis și Discotecă, trecând prin nenumăratele ferme de troli plătiți baban de la buget ca să scrie pe Facebook mereu și mereu știri false grosolane despre așa-zisele dosare ale lui Iohannnis, despre copiii cu care făcea trafic și despre faptul că nu e român, campania electorală a PSD a fost una execrabilă de la un capăt la altul.

    Ceea ce m-a frapat însă cu adevărat ieri la Vasilica a fost acel cuvânt scăpat ca o porumbiță pe gură: ”ĂȘTIA” din diaspora. Nu, vă rog să mă credeți, nu a fost doar o greșeală! Nu a fost o simplă eroare! Acel cuvânt arată un întreg eșafodaj în gândirea domniei sale. Vasilica îi detestă din tot sufletul pe ”ĂȘTIA”! Ea și partidul din care face parte îi detestă pentru tot ceea ce sunt ei: pentru că votează mereu ”contra”, pentru că fac praf creierelor părinților rămași acasă și îi conving să nu mai voteze cu PSD, pentru că sunt deștepți și nu se lasă prostiți și nici cumpărați cu o vadră roșie și o pungă în care sunt alte trei pungi goale, pentru că la ei nu mai ține bla-bla-ul pe care de zeci de ani îl tot rostogolesc pesediștii prin toate cătunele patriei. De-aia Vasilica și ai ei îi urăsc pe ”ĂȘTIA”! Da, ”ĂȘTIA” sunt tot ce poate să vadă mai rău pesedimea!

    Temerea mare a Vasilicăi este că ”ĂȘTIA” i-au deșteptat pe prea mulți dintre ”ĂIA” rămași în țară. Trebuie opriți cumva, trebuie ca acțiunile lor să fie duse în derizoriu. Trebuie arătați cu degetul roșu și trebuie pictați ca anti-români sau mai puțin români, așa cum e și cel pe care îl votează în detrimentul româncei Vasilica.

    Voi, cei care sunteți ”ĂȘTIA”, vă invit să faceți duminică ceea ce ați făcut și în primul tur. Sunt sigur că aveți cu toții o TUTĂ de motive să ieșiți în număr mare, să vă mobilizați și să arătați de ce sunt în stare … ”ĂȘTIA”!

  • Cele douăzeci de procente ale Vioricăi

    Că place sau nu, câștigătoarea confruntării de ieri este Viorica Dăncilă! Ceea ce și-a propus a și realizat: accederea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Nu vrea mai mult și nici nu-i trebuie! Cele douăzeci de procente ale Vioricăi Dăncilă arată, însă, că există un nucleu dur de votanți PSD, în genere oameni pentru care indiferent cine este cel pe care partidul l-a pus acolo, îl vor vota. Sunt cele douăzeci de procente ale celor care votează întotdeauna ceea ce zice partidul, pentru că – nu-i așa? – partidul e în tot și-n toate, partidul este cel care știe întotdeauna mai bine, partidul este cel care are întotdeauna dreptate.

    Comportamentul este unul care vine din istoria comunistoidă a acestei țări, o istorie în care bolșevicii au ridicat non-valoarea la rang de model, ducând în derizoriu pe cel care era parte a unei elite prin natura școlii pe care o făcuse, prin efortul pe care îl depusese pentru a ajunge între cei care aveau un cuvânt de spus în comunitățile lor. Apoi au venit comuniștii care au luat, se știe bine, pe cel mai leneș dintre săteni și l-au făcut primar, l-au ostracizat pe cel care avea un pic de avere prin munca lui și l-au catalogat drept chiabur, iar cei care au îndrăznit să protesteze au fost rapid reduși la tăcere de ”organul” atotvigilent.

    Ei bine, această mentalitate adânc înrădăcinată se poate vedea în procentele celor care susțin ”partidul” chiar și atunci când partidul pune în fruntea lui o tufă. Nu cred că greșesc, dar aceleași douăzeci de procente le-ar fi obținut și un ghiveci cu o floare în el dacă partidul îl susținea pentru a candida la funcția supremă în stat.

    Mulți se tânguiesc acum pe la colțuri despre cât de prost a jucat Dan Barna la aceste alegeri și despre cum a reușit PSD să-i sufle poziția a doua. S-ar putea să aibă dreptate în ceea ce privește amatorismul lui Barna, însă sigur este că, indiferent cine ar fi reprezentat USR-Plus, indiferent câți alergători erau pe partea dreaptă a concursului pentru premiul cel mare, PSD ar fi avut pentru candidatul său tot aceleași douăzeci de procente.

    Când se vor diminua cele douăzeci de procente? Probabil doar prin schimbarea naturală a unor generații. Dar poate că nici așa nu-i speranță prea mare, ținând cont că pe segmentul de vârstă 18-24 a fost cel mai mare absenteism la urne. Nu e deloc un fapt dătător de speranțe! Poate doar unele deșarte…

    Da, cele douăzeci de procente ale Vioricăi puteau fi ale oricui ar fi avut ștampilat pe el cei trei trandafiri. Iar dacă un om care s-a remarcat prin lipsa crasă de educație, de cultură, prin lipsa oricărui element care să-i dea dreptul de conduce ceva, orice, a reușit să aducă douăzeci de procente la aceste alegeri, atunci cred că e mult de muncă în ceea ce privește educația (de orice fel, nu doar cea politică). Poate că acel #reset plimbat prin campanie de oamenii lui Barna ar trebui să se refere la resetarea mentalității prin educație, prin dialog cu cele douăzeci de procente și prin acțiuni care să arunce la moment dat ”partidul” în desuetudine.

    Credit foto: Inquam Photos (Octav-Ganea)

  • Va putea face ordine Cătălin Predoiu în sistemul de justiție din România?

    Propunerea lui Ludovic Orban pentru funcția de ministru al Justiției este Cătălin Predoiu. În situația în care guvernul Orban va trece de votul Parlamentului, Predoiu va avea o sarcină deloc ușoară în a pune sistemul de justiție din România într-o matcă din care, de mai bine de doi ani de zile, o serie întreagă de forțe mai mult sau mai puțin vizibile s-au străduit să-l scoată.

    Avocat de profesie și fost ministru al Justiției între 2008 și 2012, Cătălin Predoiu nu este văzut ca un reformist. Adesea tachinat drept ”eternul aspirant la funcția de premier”, Predoiu va avea o sarcină extrem de dificilă revenind în fruntea acestui minister. Ceea ce v-a găsi în 2019 nu mai seamănă deloc cu ceea ce a lăsat în 2012!

    Mimând timp de doi ani și ceva o așa-zisă reformă al cărei scop era nu atât scăparea de zeghe a lui Dragnea, cât mai degrabă instituirea unui sistem care să funcționeze apoi fără a mai putea fi schimbat sau controlat de cineva, Justiția actuală din România este tot mai mult o imagine a unui sistem ce seamănă mai degrabă cu ceea ce găsești în state totalitare, decât cu ceea ce ar trebui să fie într-o democrație funcțională. Iar dacă ne uităm în raportul MCV se vede clar care sunt cele mai mari ”bube”: Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie și Consiliul Superior al Magistraturii. Acestea sunt indicate drept cele mai mari vulnerabilități pentru sistemul de justiție românesc!

    Iar constatările din raportul MCV sunt aproape zilnic confirmate de titlurile din presă: CSM tergiversează de 7 luni o hotărâre privind revocarea șefului Curții de Apel Constanța, un apropiat al Liei Savonea (https://www.g4media.ro în 23 octombrie), Declaratiile lui Dancila despre SS si numirea procurorilor nu vor ajunge pe masa CCR. Savonea nu e de acord (ziare.com în 22 octombrie); Al şaptelea eşec pentru Lia Savonea în înscăunarea Adinei Florea la Secţia Specială (Adevărul, 15 octombrie). Ministrul Justiţiei susține că activitatea CSM a determinat o evaluare negativă din partea Comisiei Europene (Știrile Transilvaniei, 23 octombrie). Savonea anunta schimbarea de garda la ICCJ: CSM declanseaza procedura de numire a doi vicepresedinti si doi sefi de sectie (ziare.com, 18 octombrie)

    Putem continua în aceeași notă, o simplă căutare pe Google aducând rezultate dintre cele mai evidente.

    Dacă despre Secția numită adesea S.S. și repetatele încercări ale Liei Savonea de a o impune pe Adina Florea ca șefă e plină presa, ei bine mai puțin se spune despre restul de instituții care gravitează în sistemul de putere juridică din România, ați ghicit, tot în jurul aceleiași Lia Savonea, inamovibila șefă a Consiliului Superior al Magistraturii.

    Dacă ne uităm cu atenție la ceea ce ”patronează”, putem spune că în acest moment Lia Savonea este cea mai puternică persoană din întreg sistemul de justiție românesc. Încet, dar sigur, apele tulburate de Dragnea au fost speculate de cei din jurul președintei CSM, astfel că în prezent ea controlează sau poate influența decisiv cam tot ce se poate controla în sistemul puterii judecătorești: CSM, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, Curtea de Apel București, Inspecția Judiciară și Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Iar influența ei se extinde tot mai mult. Cum? Păi relativ simplu, odată ce sistemul a fost reglementat legal.

    Spre exemplu, CSM a declansat procedura de ocupare a patru functii importante la Inalta Curte: doua posturi de vicepresedinte, de presedinte al Sectiei a II-a civile si presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal. Potrivit schimbarilor facute de coalitia PSD si ALDE, numirile sunt facute de Sectia de judecatori a CSM, condusa de Lia Savonea, fara ca presedintele Romaniei sa aiba vreun cuvant de spus. Adică fără niciun control. Un fel de stat în stat, dacă mă întrebați pe mine!

    Tot CSM, adică Savonea, a numit-o și pe Corina Corbu la sefia Inaltei Curti. Se știe deja, e o apropiată a acesteia. Pe 20 noiembrie urmeaza sa expire mandatele celor doi vicepresedinti: Ilie-Iulian Dragomir si Gabriela-Elena Bogasiu, iar pe 5 decembrie expira si mandatul Eugeniei Voicheci, care ocupa in prezent functia de presedinte al Sectiei a II-a civile. Ce înseamnă asta? Ei bine, OPORTUNITĂȚI! Mai clar spus: oportunități de a-și impune tot apropiați ai săi, nefiind nimeni care i se poate opune. Asta este ceea ce au creat guvernanții ultimilor doi ani. Pe tăcute, pe sub radar, la adăpostul prostiei lui Dragnea care chiar credea că el face jocurile. Alții le făceau, iar el a fost doar oportunitatea de care au profitat.

    Să continuăm? Păi functia de sef al Sectiei de contencios administrativ si fiscal de la Inalta Curte este vacanta, dupa numirea fostei sefe, Alina Corbu, in fruntea Inaltei Curti. Conducerea Sectiei este asigurata, prin delegare, de judecatorul Ionel Barba. Evident, trebuie o permanentizare pe acest post. Dacă mai adăugăm și niște șefi de Parchete care sunt tot la ”pixul” doamnei Savonea, începem să o înțelegem mai bine pe actuala ocupantă a fotoliului de la Justiție, Ana Birchall. Ea este într-un război deschis cu Lia Savonea și are și de ce.

    Vedem așadar că oamenii pe care ea îi va înscăuna acum vor fi ”la butoane” încă mulți ani de zile de la momentul decembrie 2019 când Liei Savonea îi va expira mandatul în fruntea CSM. Rețeaua ei va fi imposibil de destructurat, magistrații puși de ea fiind – așa după cum bine se știe – inamovibili, înlocuirea lor putându-se face doar la expirarea mandatului.

    Deși cei care au guvernat țara în ultimii ani au spus adesea despre mecanismele de monitorizare și control ale UE că sunt absurde iar rapoartele exagerate, vă rog să mă credeți că europenii nu sunt idioți! Starea justiției este jalnică, iar europenii știu prea bine asta. De ce le pasă? Simplu: pentru că știu la fel de bine că o justiție românească de tip feudal este o vulnerabilitate pentru întreg sistemul de justiție și de apărare european. Iar căsăpirea oricăror mecanisme de control în interiorul puterii judecătorești din țara noastră nu poate decât să dea fiori europenilor care știu bine ce și mai ales prin ce mijloace lucrează veșnica noastră ”prietenă” de la Răsărit: Rusia.

    Nu are rost să mai insistăm în demonstrația noastră referitoare la șefa CSM. Mai spunem doar atât: avocatul Mihai Savonea, soțul Liei Savonea, a fost coleg de cabinet de avocatură cu senatorul PSD Cătălin Voicu. Iar avocatul Gil Vasile, soțul președintelui din 2018 al CSM, Simona Camelia Marcu, a lucrat pentru TelDrum, compania de care se leapădă fără succes familia lui Liviu Dragnea. Concluziile să le trageți singuri.

    Revin însă la Predoiu și la schimbarea de retorică a unora dintre liderii care au votat cu două mâini moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, iar apoi s-au călcat în picioare care mai de care să spună că nu se vor coaliza pentru a susține un guvern Orban. Aproape imediat după pozițiile inițiale exprimate de-a lungul și de-a latul presei, au început să apară luări de poziții contrare. Să le fi explicat cineva că dacă nu sunt în stare să-și dea mâna acum s-ar putea să nu mai aibă de ce să și-o mai dea după câteva luni? Să le fi spus cineva că dacă nu pleacă acum guvernul care patronează această caracatiță din justiție, este posibil ca peste două-trei luni să fie prea târziu? Nu știu, sunt speculații! Evidentă este doar schimbarea de ton a unora ce păreau pe veșnicie dușmani (vezi reevaluarea lui Ponta despre Băsescu, vezi reevaluarea lui Băsescu în privința lui Iohannis, vezi pozițiile exprimate de Tăriceanu ș.a.m.d).

    Cătălin Predoiu – premierul care va fi – o să aibă o sarcină ingrată, dificilă și a cărei finalitate este greu de anticipat. Va fi oare el cel care să spună STOP? Va fi el cel care să dea drumul unei resetări în sistemul puterii judecătorești? Poate că da! Dar mai întâi trebuie să ajungă ministru al Justiției.

    Vom vedea.

  • Horia Georgescu, fostul șef ANI, interviu EXCLUSIV, după achitarea definitivă la ICCJ | ”Niciodată acest abuz din cazul meu nu trebuie să mai aibă loc”

    După patru ani și jumătate de procese, Horia Georgescu, fostul şef al Agenției Naționale de Integritate (ANI) a fost achitat definitiv de ICCJ în procesul în care DNA îl acuza că, în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, ar fi emis, alături de ceilalţi inculpaţi, în trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu corespundeau Standardelor Internaţionale de Evaluare, cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor. Scopul a fost, potrivit procurorilor, supraevaluarea imobilelor respective, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat la nu mai puţin de 84,5 milioane euro.

    Într-un interviu exclusiv pentru Știrile Transilvaniei, Horia Georgescu spune că niciodată acest abuz din cazul său și al altor persoane acuzate și achitate defintiv nu trebuie să mai aibă loc, având la bază invenții juridice din legi care nu există și prejudicii scoase din pix fără nici o baza reală. Fostul șef ANI spune că totul a fost o minciună și o diversiune și sunt zeci de achitări în cazuri similare. De asemenea, Horia Georegescu susține că se impune o analiză asupra fiecărui caz în parte, deoarece în aceste situații există adevărate drame umane, cu familii distruse și cariere ruinate. Adevărate tragedii despre care, după achitarea definitivă, nu mai vorbește nimeni.

    Redăm în continuare interviul acordat în exclusivitate publicației Știrile Transilvaniei:

    Reporter: Domnule Horia Georgescu, după tot ceea ce vi s-a întâmplat, cum vedeți acum lupta anticoruptie din Romania și ce i-ați sfătui pe cei care se zbat de ani de zile prin instanțe pentru a-și dovedi nevinovăția, în urma unor dosare în care sunt acuzati de către DNA pentru diferite infracțiuni?

    Horia Georgescu: Sintagma de dovedire a nevinovăției este profund eronată. În materie penală și într-un stat de drept, procurorii trebuie să dovedească și să probeze, dincolo de orice bănuială rezonabilă, vinovăția unei persoane. Nu este obligația unei persoane să demonstreze că este nevinovată, mai ales când a fost acuzat pe nedrept. Nu pot să dau sfaturi pentru că fiecare caz diferă de aproape toate celelalte. Nu toți cei acuzați sunt nevinovați. Doar judecătorii pot decide dacă o persoană este vinovată sau nu, pe baza probelor. Pot, în schimb, să vă spun un lucru: niciodată acest abuz din cazul meu și al altor persoane acuzate și achitate defintiv nu trebuie să mai aibă loc, având la bază invenții juridice din legi care nu există și prejudicii scoase din pix fără nici o baza reală. Totul a fost o minciună și o diversiune. Sunt zeci de achitări.

    Este necesară o analiză asupra fiecărui caz în parte, deoarece în aceste situații există adevărate drame umane. Familii distruse, cariere ruinate și chiar tragedii. Nu este posibil ca, după orice achitare, să se aștearnă tăcerea iar persoanele vinovate de aceste erori să își vadă în liniște de treabă, exercitând funcția care a generat abuzul.

    Cum ne apărăm de aceste abuzuri? Cum compensează statul faptul că niște funcționari incompetenți sau de rea credință (procurori, specialiști, judecători) au distrus viața unui om? Cineva trimis în judecată pe nedrept nu mai are niciun mijloc de trai. E o condamnare la moarte. Nici o banca nu îți deschide cont, nimeni nu te angajează, ești stigmatizat de societate iar uneori chiar de prieteni și familie. Nu mai vorbesc de linșajul mediatic din momentul acuzării publice. Iar apoi, la final, când apare achitarea, se așterne o liniște aproape asurzitoare.

    Cred că e momentul unei analize profunde la nivelul cel mai înalt al sistemului de justiție pentru a stabili cauzele și efectele produse și, nu în ultimul rând, responsabilitățile. Într-un stat de drept, democratic, cine greșește plătește. E inadmisibil să joci viața unor oameni la ruletă. În continuare spun că este necesară combaterea corupției și că acest lucru a fost benefic pentru România. Abuzurile, însă, au decredibilizat aproape tot ce s-a făcut bun. Drepturile omului, anchetele serioase și temeinice, bazate exclusiv pe lege și nu pe invenții juridice sunt o necesitate pentru consolidarea statului de drept iar ce s-a întâmplat trebuie sa fie o lecție de drept la capitolul „așa nu” pentru toată lumea.

    Reporter: De ce credeți că vi s-a intamplat tot ceea ce vi s-a întâmplat? Care să fi fost, în opinia dumneavoastră, miza reala a acestui proces?

    Horia Georgescu: Asta trebuie să fie o întrebare adresată instituțional următorilor: procurorului de caz (a adăugat la lege o prevedere care nu există), specialiștilor DNA care au inventat un prejudiciu inexistent (au “greșit infim” cu „doar” 80 de milioane de euro), judecătorului din faza de fond (sentința este o elucubrație juridică integrală fără să mai descriu abuzurile procedurale) și celui care a dispus arestarea preventivă (a mințit în motivarea arestării preventive prin copierea integrală a referatului procurorilor, inclusiv prin consemnarea unor date false, inexacte și incomplete).

    Miza nu știu care a fost, dar consecința directă a fost distrugerea carierei mele, patru ani și jumătate pe care nu o să-i primesc înapoi, suferința familiei și afectarea stării de sanatate.

    Reporter: Ce părere aveți despre numirea Codruței Koveși ca procuror-șef european?

    Horia Georgescu: Este prematur să mă pronunț. Acest lucru va putea fi analizat în funcție de când și cum instituția procurorului european va fi operaționalizată. Ulterior, unitatea de măsură va fi istoricul de cazuri, eficiența și, în final, utilitatea instituției.


    Reporter: Credeți că există vreo implicare dinspre Cotroceni în dosarul care vi s-a fabricat?

    Horia Georgescu: Nu. Nu cred acest lucru.

    Reporter: Vă vedeți din nou lucrând la ANI?

    Horia Georgescu: Care ANI?

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis în 8 octombrie, printr-o sentință definitivă, achitarea fostului șef al ANI, Horia Georgescu, în dosarul privind despăgubirile de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). În urmă cu doi ani, pe 14 februarie 2018, Georgescu a fost condamnat, în primă instanţă, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Experţii independenţi desemnaţi de instanţa de judecată au stabilit faptul că prejudiciul invocat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul ANRP a fost, de fapt, o eroare a expertizelor specialiştilor DNA.

  • Cele două surori din Ministerul de Interne

    Astăzi un polițist timișean și-a dat ultima suflare încercând – practic cu mâinile goale – să oprească un infractor urmărit internațional, criminal recidivist care nu a avut nicio ezitare să descarce în gâtul omului legii un încărcător de pistol și apoi să fugă.

    Da, polițistul de la Izvin era în stradă, la fel ca alte mii și mii de colegi de-ai lui, înarmat cu vechiul pistol Carpați, fără niciun fel de echipament de protecție (deh, alea sunt doar prin filmele americane și printre promisiunile electorale ale celor care conduc astăzi MAI) și ”călărind” un vechi Logan pe care abia se mai țin tablele. Toate astea nu l-au împiedicat să-și facă datoria! Nu l-au oprit din misiunea de apărare a legii, sperând că Dumnezeu este și el de partea lui și îl va apăra de răufăcătorii eliberați recent din pușcării. Astăzi nu a fost așa! Doar rugăciunile nu au mai fost de ajuns! Ele nu au putut să țină locul unei veste antiglonț, nu au ținut locul unui pistol care chiar poate ucide și a unei căști de protecție cu adevărat eficiente.

    În urmă cu doi ani, oficialii care tocmai preluaseră Ministerul de Interne făceau promisiuni frumoase despre cum vor aloca bani din buget pentru dotarea corespunzătoare a polițiștilor. Ce s-a întâmplat cu acele promisiuni? Exact! Mai nimic! Au mai fost cumpărate câteva Logane noi și cam atât. Poliția Română a fost lăsată în continuare în sărăcie, iar polițiștii în mila bunului Dumnezeu.

    Dacă vă întrebați cam cât ar costa dotarea completă a unui polițist cu tot echipamentul necesar, ei bine specialiștii susțin că nu e mai mult de 1500 de euro. O sumă infimă pentru orice țară care dorește să pună mai presus de orice domnia legii. Dar, pentru polițiștii români nu au fost bani în buget. Aceeași ”placă” repetată, doar-doar cineva o să o și creadă.

    Între timp însă, sora mai bogată din MAI – Jandarmeria – a devenit și mai bogată. Pentru cei care poate că nu își mai aduc aminte, vă rog să reflectați la asta: 520%. Cu exact atâtea procente a fost majorat bugetul Jandarmeriei în acest an, banii având destinația clar specificată: muniție de război și armament performant, plus angajarea altor 6300 de oameni gata să ia la bătaie orice posibil protestatar care ar fi îndrăznit să arunce cu plăcuțele suedeze după domnu’ Dragnea.

    Aceasta este realitatea de astăzi din ministerul doamnei secretar de școală de la Videle! Iar polițiștii continuă să moară la datorie, neputincioși în fața nepăsării celor care le conduc destinele.

    Avem, totuși, o veste pentru doamna ministru: să știți doamnă că Dragnea e la pușcărie! Când o să aveți ochi și pentru sora săracă din ministerul pe care îl conduceți? Când veți face ceea ce ați promis și nu veți mai lăsa vreun polițist să moară la colț de stradă lipsit de orice apărare?

    Pentru că dacă nu puteți face asta, este mai bine să plecați acasă!

  • Papa a plecat, Ardealul e tot aici

    Papa a plecat, Ardealul e tot aici

    Șumuleu Ciuc, locul în care zeci de mii de pelerini vin anual în sâmbăta Rusaliilor pentru a se ruga la statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, un loc încărcat de spiritualitate, universal prin excelență, un colț de rai care – din fericire – este în Transilvania. Aceasta este scena pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc a venit să se roage, spunând că “rănile din trecut” nu trebuie să constituie un obstacol pentru o “convieţuire fraternă”.

    Cât de bine a surprins Sfântul Părinte spiritul Transilvaniei! Acest colț de lume iubit de Dumnezeu, reprezentat la nivel spiritual de dealurile Șumuleului, locul în care de vreo 1000 de ani români, unguri, secui, sași, evrei, țigani, sârbi trăiesc împreună modelându-l , definindu-l și promovându-l sub un nume simplu, dar atât de drag: Ardeal / Erdély / Siebenbürgen.

    Noi, cei care trăim aici, știm bine că fiecare etnie ARE DREPTUL să-și vorbească limba, să-și păstreze obiceiurile, să-și crească pruncii în spiritul și cu tradițiile grupului etnic din care face parte. Români sau secui, sași sau țigani, cu toții sunt ardeleni. Oamenii simpli din satele transilvane știu bine lucrurile astea! Le știu și politicienii, dar lor liniștea nu le pică bine. Liniștea, pacea și buna conviețuire nu aduc voturi!

    Da, este adevărat că – din timp în timp – istoria le-a fost potrivnică unora sau altora. ”Primus inter pares” – primul dintre egali – inventat și adus din vechea Romă s-a aplicat și printre etniile Transilvaniei de-a lungul veacurilor. Dar asta nu schimbă esența: oamenii de aici ȘTIU să trăiască bine unii cu alții. Ei își vorbesc unii altora limba, își respectă sărbătorile și împrumută unii de la alții tradiții culturale, religioase și cutume sociale.

    Din păcate, așa cum se întâmplă de fiecare dată când apar diferite evenimente cu impact mediatic în Transilvania, nici slujba Papei de la Șumuleu nu putea trece fără ca extremiștii să nu aibă ceva de obiectat. Fantasmagoriile naționaliste au luat cu asalt internetul, fatalismul inundând grupurile geto-dace care erau gata să ia arma în mână pentru a apăra Ardealul care urma să-și declare – chiar în timpul slujbei Papei – independența.

    Politruci dintre cei mai verzi își dădeau ghionturi virtuale să vină cu mic cu mare să ia microfoanele din mâna acelora care, de pe scena sanctuarului marian, își permiteau să predice în limba maghiară. Șocul și groaza au fost la sfârșit când imnul Ungariei (cântec religios dealtfel) a răsunat din piepturile coriștilor, urmat imediat de imnul secuilor. Deja, unii pe rețelele de socializare agonizau în spume, fiind convinși că odată cu papamobilul va pleaca și o bucată de România – Transilvania carevasăzică – spre zări mai line, departe de geto-dacii care porniseră în trombă prin tunelurile de pe sub Carpați pentru a ajunge cât mai repede la Șumuleu să oprească grozăvia.

    Ei bine, Papa Francic a plecat spre Iași, iar Ardealul e tot aici! Slujba a fost și în limba română, steagurile țării au fost arborate și fluturau alături de cele maghiare și secuiești, iar Ardealul nu și-a declarat independența. Încă un pericol a fost îndepărtat la mustață, nu-i așa?

    Și totuși, eu sper că pentru verzii noștri geto-daci ceva, ceva s-a întâmplat: au realizat că la Șumuleu Ciuc se vorbește ungurește și e firesc să fie așa. Multiculturalismul e o bogăție pentru Transilvania și nicidecum un risc. Autonomiile trebuie încurajate și nu combătute, iar unicitatea Ardealului este dată, în primul rând, de unicitatea popoarelor care îl locuiesc. Toate astea sunt o bogăție pentru România, cea mult prea măcinată de spaime, chiar și după o sută de ani de la preluarea controlului asupra Ardealului.

  • Trist! Dragnea a fost condamnat la pușcărie

    E trist, foarte trist că un astfel de om precum ”domnu’ Dragnea” a putut conduce – pentru atâta vreme – cel mai mare partid din România. Un penal, vopsit roșu, a dus la dezastrul în care a ajuns acum PSD, iar cei care l-au susținut acolo, la vârful partidului, merită să dispară și ei din politică. În același timp, este rușinos că activiștii de la baza Partidului Social Democrat au putut accepta ca o clică ce nu face deloc cinste social-democrației să conducă partidul o perioadă așa de lungă. Așa de mare să fi fost teama? Chiar credeau toți că Daddy e noul Ceaușescu? Fie că au crezut, fie că nu au crezut, cu toții au tăcut! Unii, complice, alții pur și simplu din neștiință, ”vrăjiți” de nesfârșitele ode și osanale de pe la televiziunile controlate de partid și plătite cu bani grei de către noi toți.

    Știm cât se poate de bine că Dragnea nu a fost singur. Clica din jurul lui – politicieni importați de partid de prin alte părți (PRM sau PD) – au pus stăpânire pe toate forurile de conducere, i-au controlat pe cei cu putere de decizie promițând și acordând funcții și bani, crezând că partidul e, vorba unui alt pesedist celebru: pe persoană fizică.

    Rezultatul? Acest partid a ajuns doar o umbră a social-democraților care, în 2016, câștigau alegerile legislative. Ce poate fi, oare, mai umilitor decât să ai la tine în țară, la Sibiu, toți reprezentanții social-democraților europeni adunați în ședință iar tu – gazdă – să nu fii nici măcar invitat să participi? Umilitor.

    Astăzi s-a terminat, iar ”domnu’ Dragnea” pleacă la închisoare, ieșind – după cum chiar el spunea cu ceva vreme în urmă, ”ca prostul din politică”. Se duce acolo unde se simte cel mai bine, alături de clanurile interlope atât de dragi lui și unde, probabil, va mai fi chemat, din când în când la baie. Exact cum tot cerea câte unui ziarist mai curajos.

    Eu unul nu sunt deloc fericit. Nu mă bucur. Și asta pentru că nu pot accepta că acești doi ani cu Daddy la putere au putut exista într-o țară unde sute de oameni și-au dat viața în 1989 pentru a fi liberi. Un mic dictator de Teleorman care se credea jupânul țării nu avea ce să caute la vârful celui mai mare partid!

    Ăsta trebuie să fie, totodată, un avertisment pentru pesediști, iar curățenia pe care sunt nevoiți să o facă acum să nu cumva să o transforme într-un prilej de a-l înlocui pe dracu’ cu tac’su.

  • Un tsunami electoral a luat pe sus România

    Cu siguranță că 26 mai 2019 este o zi istorică pentru România. Un adevărat tsunami electoral a luat pe sus țara, zgâlțâind din temelii eșafodajul vechilor partide și al celor care de zeci de ani fac – trecând de la un partid la altul – politica în această țară.

    Și nu e vorba doar de prezența la vot; mare, foarte mare. Mult peste cea de la parlamentarele din 2016. Este mai degrabă vorba despre cine sunt cei care votează. Pentru prima oară în viață văd prezență în județul Timiș mai mare decât cea din Teleorman, în condițiile în care – se știe prea bine – Timișul a avut întotdeauna prezență scăzută la orice vot. Nu și acum!

    Prezența mare la nivelul țării combinată cu un vot masiv al dat din zonele mai europenizate ale României transformă în realitate cea mai mare frică a cleptocrației de partid: apariția unui număr impresionant de oameni care s-au decis să joace activ. Și în fața acestui fenomen toată rețeaua de mită, toată propaganda, toate minciunile se transformă în tsunami.

    Din nou – la fel ca în 2014 – același Meleșcanu a ținut mii de oameni pe străzi, în fața secțiilor de votare din diaspora, refuzând totodată prelungirea programului de votare. Asta nu poate rămâne nepedepsit!

    Și am mai văzut ceva: un PSD la cel mai mic scor din istoria lui ca partid. Minciuna are picioare scurte.

  • Peter Pan a fost bănățean. O poveste plină de mistere și coincidențe incredibile

    peter-pan

    Câți dintre noi nu știm în amănunt poveștile minunate cu Peter Pan, băiatul care nu vrea să crească și care, cu sabia lui, este într-o permanentă luptă cu fiorosul Căpitan Hook. Scrisă de James Mattew Barrie în 1897  povestea  „Peter Pan, copilul ce nu vroia să crească” are un corespondent în viața reală, Peter Pan existând cu adevărat. Undeva, sus pe un munte, la Grappa, în Italia, pe un monument singuratic stă și astăzi scris: SOLDATO PETER PAN. Un monument la care, mâini neștiute aduc însă mereu flori proaspete. Peter Pan, erou în Primul Război Mondial a fost bănățean, iar destinul lui s-a împletit în mod incredibil cu fascinanta poveste scrisă de Barrie în 1897. 

    mormant

    Le-am citit și recitit acele povești și am stat cu sufletul la gură să vedem cum Peter Pan îi apără pe băieții din Țara de Nicăieri. Clopoțica – veșnic ajutor de nădejde pentru Peter Pan , dar și Peter Pan însuși au fost – credeți sau nu – personaje adevărate. Ba chiar și Hook este prezent în lumea reală, iar ceea ce pare de-a dreptul incredibil este faptul că Peter Pan s-a născut și a crescut în Banatul Montan, la Ruszkabanya-Krassoszoreny (actuala Rusca Montană, județul Caraș-Severin), în Imperiul Austro-Ungar. Și-a dat însă viața  – la numai 21 de ani, în 1918 – pe frontul italian al Primului Război Mondial, alături de alți 12.615 soldaţi din care 10.000 necunoscuţi. Monte Grappa, la cei 1779 metri înălţime, este cel mai înalt vârf din masivul montan Grappa, aparținând Prealpelor Venete. Aici s-a dat una dintre cele mai sângeroase lupte din Marele Război, mii de soldați pierind în confruntare. În cinstea lor s-a ridicat un monument, iar în sectorul de nord al acestuia există un cimitir unde sunt îngropați soldații austro-maghiari, majoritatea fiind soldați necunoscuți. Însă la piatra comemorativă cu numărul 107 –  pe care stă scris numele lui Peter Pan – mâini neștiute de nimeni depun în fiecare zi flori de câmp, pietricele de munte şi scoici. Paznicii monumentului au îndepărtat de mai multe ori florile uscate , dar – ca prin minune – altele proaspete apar întotdeauna în același loc, pe același mormânt! Nimeni nu reușește să înțeleagă cine depune acele flori, scoici și pietricele.

    peter-pan

    Întrebarea este  nu doar cine a fost, ci  și cum a ajuns el din Banatul Montan până în Italia.  În fapt, puține sunt lucrurile care se știu despre soldatul Peter Pan, însă destinul lui tragic se împletește cu destinul Imperiului Austro-Ungar, aflat în pragul disoluției.  Soldatul Peter Pan lupta pentru Imperul Austro–Ungar, înrolat cu forța, la fel ca mulți alți tineri din toate teritoriile Imperiului, şi trimis pe un câmp de luptă, într-un război ce nu era al lui. După multe cercetări în dosarele Crucii Negre Austriace, instituţia din Austria ce se ocupă de menţinerea cimitirelor militare, Ferdinando Celi – un scriitor italian fascinat de povestea soldatului Peter Pan – a aflat că acesta s-a născut pe 21 August 1897 la Ruszkabanya-Krassoszoreny, Ungaria (actuala Rusca Montană din județul Caraș-Severin). Mama lui se numea Maria Pan, tatăl fiind necunoscut.  A fost înrolat în Regimentul de Infanterie 30, Compania a 7-a și a murit pe 19 septembrie 1918 la Col Caprile, pe muntele Grappa, pe o linie a frontului care se găsea la altitudinea de 1331 metri. Destinul lui Peter Pan are și o altă componentă interesantă: În Regiunea Venetto, cea din care face parte muntele Grappa, sunt foarte mulți purtători ai numelui Pan, iar în anul 1880 mulți au plecat spre Transilvania și Banat, atrași de facilitățile fiscale și oferta de primire gratuită a unor terenuri și ferme făcută de către oficialii Imperiului Austro-Maghiar care își dorea să colonizeze Banatul cu lucrători specializați și care – prin venirea lor – să întoarcă raportul naționalităților din zonă, în defavoarea celor de etnie română. În acest context, odată cu trimiterea soldatului Peter Pan pe front, în Regiunea Venetto, pare  cumva că el s-a întors acasă.  A venit să moară în locul unde, cine știe, poate că s-au stins și strămoșii lui.

    Povestea se împletește cu realitatea. Asemănări incredibile.

    Destinul sodatului Petere Pan pare însă desprins cumva din povestea lui James Mattew Barrie. Până la asemănările incredibile, este important să spunem – dacă mai era cazul – că, spre deosebire de omonimul său,  soldatul Peter Pan nu trăia într-un basm, nu putea zbura, iar războiul crunt nu i-a dat prea multe șanse.

    Revenind la asemănările incredibile între poveste și realitate, prima dintre ele este chiar numele personajului: Peter Pan. O a doua asemănare este aceea că soldatul Peter Pan s-a născut  în 1897, ca şi personajul lui Barrie. Locul unde trăia soldatul Peter Pan nu mai există astăzi, Imperiul destrămându-se, iar localitatea respectivă schimbându-și numele. Personajul din poveste trăia și el într-un loc care nu există, pe o insulă neștiută. Locul unde a murit, Col Caprile este situat lângă Valle delle Capre (Valea Caprelor) și, așa după cum se știe, în povestea lui Peter Pan capra este una dintre cele mai bune prietene ale sale. Mai mult, Clopoțica din poveste este prezentă mereu, prin sunetele talangelor caprelor și vitelor care pasc liniștite iarba de munte, veghind parcă mormântul lui Peter Pan.

    Mergând mai departe cu bizarele coincidențe, aflăm una foarte interesantă.  Cuvântul „grappa”, care derivă din goticul „krappa”, a cărui semnificație în engleză este Hook (cârlig). În timp ce imaginarul Peter Pan din poveste luptă împotriva Căpitanului Hook, Peter Pan, copilul-soldat , a luptat pe Monte Grappa.

    Ce a rămas?

    Povestea lui Peter Pan a fost ilustrată într-o carte (Soldatul Peter Pan), apărută în anul 2005, și scrisă de către Ferdinando Celi. Istoria soldatului Peter Pan apare și în Ghidul turistic al Banatului Montan, scris de Gheorghe Popovici, și care a apărut în luna mai a acestui an. Există, de asemenea, un website dedicat istoriei soldatului Pan. În Rusca Montană o stradă poartă numele Peter Pan, iar o piață este denumită Piața Monte Grappa.