Etichetă: alegeri locale

  • Doi primari din Timiș, care au intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID-19, au primit voie să părăsească carantina pentru a vota. Anchetă internă a DSP

    Doi primari din județul Timiș, care se aflau în carantină după ce au intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19, au ieșit la vot după ce au primit derogare de la măsura de carantinare. DSP Timiș a început o anchetă internă în acest caz.

    Este vorba despre primarii din Dumbrăviţa, Victor Malac, şi Giarmata, Virgil Bunescu, ambii candidați la un nou mandat.

    „Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind derogarea măsurii de carantină acordată celor doi edili din judeţul Timiş, vă facem cunoscut faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, derogările sunt emise de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) cu avizul DSP. În cazul celor două persoane publice, reprezentanţii instituţiei noastre şi-au depăşit atribuţiile şi nu au informat conducerea legat de aceste solicitări. În acest context, a fost demarată cu celeritate o anchetă internă, urmând ca persoanele care se fac responsabile de această situaţie să fie supuse rigorilor de procedură internă, mergând până la încetarea raporturilor de muncă. Odată cu finalizarea anchetei, DSP Timiş va face publice măsurile dispuse”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

  • Primarul municipiului Târgu Mureș propune începerea anului școlar după alegerile locale, pentru dezinfectarea școlilor

    Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a lansat propunerea ca în marile oraşe din țară şcoala să înceapă la o săptămână după alegerile locale, pe 5 octombrie, pentru ca autorităţile să poată dezinfecta unităţile de învățământ în care s-a desfăşurat procesul de votare.

    „În varianta probabilă că alegerile locale nu vor fi amânate și că acestea vor avea loc la data de 27 septembrie, vin cu următoarea propunere privind începerea noului an școlar. Având în vedere numărul mare de unități școlare existente în Târgu Mureș, la fel și în marile orașe din țară, opinez ca anul școlar să înceapă la data de 5 octombrie, la distanță de o săptămână de la desfășurarea alegerilor. Consider că această măsură ar fi benefică pentru toată lumea în contextul pandemiei actuale, având în vedere și procesul de dezinfectare pe care trebuie să-l facă autoritățile locale în unitățile de învățământ, care vor funcționa ca secții de votare în perioada alegerilor. Ca să nu mai vorbim despre faptul că alegerile locale și cele generale puteau fi organizate în același timp, pe 27 septembrie, conform procedurilor legale în vigoare, stabilite de comun acord, cu toate partidele politice, astfel încât nicio activitate să nu fie perturbată. Consider aceste măsuri ca fiind extrem de utile, în special față de elevi”, a scris primarul Dorin Florea, pe pagina sa de Facebook.